Altfel, dacă te uiți în ansamblu la ce se întâmplă cu mediul natural în România vezi și auzi drujbe, motoare, micro și macrohidrocentrale, gropi de gunoi, betoane, multe betoane, arii NEprotejate de nici un abuz (tăieri, atv-uri, microhidrocentrale). Simți temperaturile extreme, te înfiori în fața inundațiilor, te iei cu mâinile de cap în fața distrugerilor și gunoiului omniprezente.
Dacă te duci în detaliu pe oricare din aceste direcții, e și mai rău.
Pierzi orice speranță tu, cel care mai credeai că odată cu evoluția, specia umană și societatea românească este capabilă să își protejeze plasa de siguranță pentru ce va să vină, pentru secetele, tornadele și extremele de temperaturi din care nu vom ști cum să ne protejăm… și nu vom mai avea cu ce…
Dacă te uiți la cum a evoluat România, vezi creșterea unui Jihad dezlănțuit între marile corporații și dezvoltatori imobiliari, susținute de un șir infam și rușinos de APM-uri, Ministere chiar și al Mediului prin autorizații și avize suspecte pe de o parte și ONG-uri mai mici sau mai mari, care au devenit încet încet în viziunea autorităților dușmanul dezvoltării, cei care chipurile blochează evoluția, de cealaltă parte.
La nivel de strategii de țară, legislație, proiecte (europene), vezi și te lovesc dublul discurs, minciuna, marketingul, împachetarea mesajului, fraze pompoase goale de sens care au devenit noul limbaj de lemn. Tăiat.
Dar să le luăm pe rând.
Infringementurile
De ce începem cu ele? Pentru că ele reprezintă cadrul legal care ne arată cam pe unde stă România în cadrul Uniunii Europene. Și nu stăm bine.
Pe mediu, România are 4 infringement-uri care privesc Directiva Habitate:
- INFR(2019)2138 Rețeaua Natura 2000 este incompletă în Romania (Directiva privind Habitatele);
- INFR(2020)2033 privind exploatarea forestieră ilegală (EUTR, Directivele privind habitatele și păsările, Directivele privind evaluarea strategică de mediu);
- INFR(2020)2238 privind desemnarea de arii speciale de conservare (Directiva privind habitatele);
- INFR(2020)2297 transpunerea incorectă a Directivei privind habitatele (Directiva 92/43/CEE).
Mai sunt și altele, dar pentru claritate, azi vorbim doar de acestea.
Contextul mai mare al acestor infringementuri este că, odată intrată în Uniunea Europeană, România a semnat și agreat că va proteja natura, habitatele, speciile și locurile de viață ale acestora, și a semnat că va proteja o listă cu acestea stabilită la nivel european. Europa a pus pe lista aceea speciile rare, care la nivel european sunt pe cale de dispariție dispărute în unele țări, au fost distruse, tăiate, omorâte astfel încât acum sunt în pericol să dispară de peste tot. Sunt mai multe Directive, legi europene, care statuează și detaliază cum ar trebui fiecare stat membru să protejeze aceste specii și habitate.
Metodele clasice și consacrate de protecție, sunt ariile protejate, și planurile de management ale acestora, legile locale, amenajamentele silvice, precum și un set de legi și acțiuni concrete care ar trebui respectate pentru a proteja aceste specii.
Ei, pe aceste legi și directive le încalcă România prin faptul că, de exemplu, deși declarativ, numește locurile în care trăiesc aceste specii Arii Protejate sau arii speciale de conservare, în realitate nu face NIMIC concret pentru a le proteja. De ce?
Pentru că a sfidat regulile așa cum sfidează un scandalagiu dreptul la liniște al celor din jurul lui. Pentru că poate…
Pentru că permite, de exemplu tăierile în arii protejate, deși legile europene și românești spun că nu ar trebui. Pentru că a făcut planurile de amenajament silvic cu acțiuni de exploatare planificate incluse ignorând obligațiile promise în legile mai mari și permițând tăierile în zone protejate prin aceste acte. Sau taie pur și simplu fără amenajamente silvice. Și ce dacă se taie și acolo veți spune? E nevoie de lemn, veți spune….
Dar care e impactul acestor tăieri? Să luăm doar câteva exemple. Dacă o specie de liliac are habitat în copacii pe care îi taie ilegal cineva, habitatul acestuia este iremedial afectat. Poate se poate muta în alți copaci de aceeași specie, dacă îi mai găsește, dar nu va putea face asta la nesfârșit, pentru că tăierile îi vor ajunge din urmă.
Apoi dacă o broască (toții amfibienii sunt specii protejate) are habitat într-o mlaștină care e secată pentru că lângă mlaștina aceea se construiește un cartier, încet încet locurile în care acea broască poate depune ouă și poate supraviețui vor dispărea…. Și odată cu ele și specia respectivă.
Un habitat de amfibian protejat și rar în pericol de dispariție din cauza unui proiect rezidențial.
Speciile de plante și animale sunt foarte legate între ele. Un copac e loc de naștere pentru lilieci, pentru fluturi, uneori loc de hrănire pentru insecte. Dacă tai copacul mamă, cum se întâmplă în tăierile rase și necugetate din România, omori în același timp speranțele de viață ale mai multor specii. Omori și specia copacului…
Teoretic, legile prevăd măsuri pentru a opri aceste distrugeri. În practică, aceste infringementuri sunt semnul clar că legile europene nu sunt respectate în România.
Așa că Uniunea vine și cheamă la apel statul membru vinovat de încălcarea înțelegerii inițiale.
De ce e important pentru Uniune ce face România cu gândacii și liliecii de pe teritoriul ei? Pentru că așa cum speciile sunt interconectate vital între ele, ecosistemele europene sunt interconectate între ele. Ucide toate pădurile rămase din Germania și inundațiile vor afecta râurile din tot avalul Dunării. Ucide toți vulturii din România, și ucizi toți vulturii rămași în Europa… Ucide toți urșii din Făgăraș, sau doar pe cei mai puternici și mai premiați de vânători, și afectezi genetic întreaga specie de urs brun european (ah, iertare, nu trebuia să intru și în acest subiect sensibil). Ucide pădurile de la poalele pășunilor alpine și distrugi toate comunitățile umane de mai jos de ele. Cum? Natural, prin inundațiile care vor veni pentru că acele păduri țineau și transmiteau în subteran apele din ploi și viituri.
Așadar, comunitatea europeană în care am vrut să fim pentru niște avantaje (economice și sociale în principal), ne cere să respectăm regulile comune care ne țin spațiul și natura europeană cât de cât în echilibru. Un echilibru fragil, pe care nu doar noi l-am afectat, e drept, dar de care suntem responsabili împreună cu toate celelalte state membre.
Doar că se pare că României nu îi mai pasă de regulile comune. Așa că, asemeni celor care sfidează legea internă și calcă pe orice pentru confortul și interesul lor propriu, statul și autoritățile române sfidează legea europeană.
Iar în octombrie, Comisia Europeană a mers mai departe cu unul din cele 4 infringementuri pe Directiva Habitate cu un aviz motivat ca un avertisment că urmează un proces la Curte de Justiție a Uniunii Europene în caz de încă o amânare a rezolvării. Ne dă timp 2 luni să remediem aceste probleme, apoi urmează chemarea în Justiția Europeană.
Comisia solicită ROMÂNIEI să asigure protecția habitatelor și a speciilor
Comisia Europeană a decis astăzi să trimită un aviz motivat României [INFR(2020)2297] pentru transpunerea incompletă a Directivei privind habitatele (Directiva 92/43/CEE) în legislația sa națională. Această directivă reprezintă unul dintre principalele instrumente europene de protejare a biodiversității. Legislația României nu menționează în mod explicit că măsurile de conservare incluse în planurile de gestionare trebuie să țină seama de necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale și ale speciilor prezente pe teritoriul respectivelor situri. Acest lucru are un impact direct asupra calității planurilor de gestionare, având în vedere că s-ar putea ca acestea să nu conțină măsurile necesare protejării respectivelor tipuri de habitate și specii. De asemenea, legislația națională limitează domeniul de aplicare al principalelor dispoziții ale directivei la activitățile desfășurate în cadrul siturilor Natura 2000. Astfel sunt excluse toate celelalte cauze posibile de deteriorare sau de perturbare provenite din afara siturilor. În octombrie 2020, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere. România a prezentat două proiecte de lege care abordează deficiențele semnalate de Comisie, dar niciunul nu a fost adoptat până în prezent. În consecință, Comisia a decis să emită un aviz motivat adresat României, care are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.
Cine ar trebui să ia măsuri pentru că România să nu intre într-un proces costisitor și în care vom pierde de două ori, pierzând aceste habitate afectate și procesul, pentru că nu avem dreptate să le privăm de protecție? Păi Parlamentul României și Guvernul României care ar trebui să definitiveze și întărească legislația astfel încât, de exemplu, atunci când un ONG de mediu sesizează încălcarea integrității unor habitate sau specii protejate, să nu i se răspundă că acestea nu sunt în arie protejată, sau că amenajamentul silvic al pădurii în care s-au tăiat arborii protejați spune că e voie (ilegal), sau să fie pur și simplu ignorați, intimidați, chemați și sfidați să atace în instanță actele respective. Ci să ia măsuri reale pentru a preveni distrugerea și afectarea lor.
ONG-urile
Și așa ajungem la ONG-uri…
De multă vreme, dacă nu din totdeauna, mediul natural în România a fost protejat de organizațiile neguvernamentale. Pentru că scopul lor, definit încă de la înființarea celor care protejează mediul, este să protejeze mediul, evident. Se scrie asta în statut, un act juridic avizat de un tribunal, și prin asta, care e ca o naștere legală, o entitate juridică devine responsabilă și își asumă să facă această misiune. Care e stipulată ca responsabilitate și drept în același timp pentru orice persoană fizică. În Constituție chiar.
Dar pasămite că e greu să o faci de la nivel de simplu om, așa că societatea a inventat aceste entități care sunt împuternicite și acumulează experiență și expertiză cât să facă mai mult ca un om. Și le dă căderea să apere mediul și să apere și oamenii care apără mediul
În România, ONG-urile de mediu au salvat mare parte din ariile protejate și din pădurile pe care le vedeți încă în picioare.
Dacă nu era Agent Green, nu mai erau pădurile virgine din Țarcu, pădurile din Făgăraș, pădurile din Retezat, pădurile din Munții Rodnei. 42.703,91 hectare de pădure au fost salvate în instanță prin procesele susținute de acest ONG micuț, cu 2-3 oameni, dar cu o comunitate puternică în spate, și o motivație imensă. Tot datorită eforturilor lor, 526.000 hectare de păduri virgine au intrat în regim de protecție fiind înscrise în catalogul care le asigură acest statut.
Dacă nu era Conservation Carpatia nu mai erau o parte din pădurile din Făgăraș și probabil că nici bizonii nu ar mai fi văzut munții ăștia multă vreme. Vă amintiți cum spuneam că dacă dispare o specie, e afectată alta…. Conservation Carpathia a făcut posibil ca o specie să revină în habitatul natural după ce acțiunile oamenilor au determinat-o să dispară.
Dacă nu era Ecocivica, nu mai erau parcuri în oraș și pădurile din jurul Bucureștiului, 500 de ha de spații verzi din București și alte zone au fost salvate prin acțiunile în instanță inițiate de acest ONG micuț.
Dacă nu era Declic, nu mai era râul Jiu, era pus pe țeavă pentru proiectele de hidrocentrale megalomanice moștenite din epoca ceaușistă.
E nedrept de sumară lista de mai sus, dar vreau doar să vă subliniez ideea. ONG-urile acestea și altele au salvat, pe tăcute de cele mai multe ori, o parte semnificativă din natura și frumusețea și sălbăticia și verdele cu care ne lăudăm în Europa și în lume.
Pădurile salvate ne-au ținut și ne țin dealurile, casele și apele cu debit normal, ne țin izvoarele cu apă de băut și debit, ne țin culturile pentru că încă mai au sol fertil.
Pădurile și apele astea, câtă vreme există și supraviețuiesc sunt casă și refugiu pentru o mulțime de specii și pentru o biodiversitate care ne-ar lăsa incredibil de săraci prin dispariție.
Dacă ne dispar albinele, insectele, fluturii, amfibienii, păsările care depind unele de altele ne dispar fructele, pentru că nu va mai fi cine să polenizeze flori. Lasă că dacă dispar copacii, dispar florile pe care să le polenize albinele (dacă prin absurd ele ar mai fi), dispar semințele și fructele care să ne hrănească pe noi și păsările. Dispare umbra. Vi se pare puțin, așa-i? Și ce dacă? Încercați să vă imaginați asta vara la 45 de grade.
Știu că s-a scris și explicat mult despre interconectarea noastră cu toate speciile din jurul nostru. Dar aș mai sublinia încă o dată că nu trăim singuri pe locul acesta planetă, că o piesă mică din eșafodajul ăsta natural dacă dispare, cu ea începe un domino periculos de căderi și dispariții.
Știu că s-a spus și despre rolul pe care natura îl are în sănătatea și echilibrul nostru social, cultural, psihologic, dar aș mai sublinia o dată că dacă începem să încălcăm, odată cu legile europene, și legile acelea primordiale ale naturii, dincolo de echilibrele acestea, ne distrugem însuși sensul ca societate. Ieșim din ordinea naturii. Și poate că ne iese și scăpăm cumva de sfidarea legilor umane, europene, internaționale, dar cred că suntem naivi să credem că vom scăpa de judecata (nici măcar adresată nouă) a legilor naturale…
Deci, dacă ONG-urile acestea ne-au apărat pădurile și apele și natura, eu cred că ele ne-au apărat și ne apără și dreptul de a mai fi în echilibru cu natura. De a mai sta la taclale despre ”posibile” tornade și încălziri globale.
Suntem însă acum, la o răscruce de drumuri. ONG-urile sunt atacate chiar și în instanță pentru că apără mediul și ”vina” lor este că afectează proiectele de dezvoltare susținute de autoritățile care consideră că în fața banului și intereselor umane (uneori nici măcar corect justificate), oricine trebuie să se dea la o parte, codrul, râul…
În răscrucea asta echilibrul natural e forțat în numele mare și mult clamat al ”dezvoltării”.
Apărătorii reali ai mediului sunt acum atacați de cei care din apărători ai interesului public, devin apărători ai unor interese economice pretins naționale.
Autoritățile
Autoritățile statului sunt chemate în acest peisaj natural și social din ce în ce mai arzător, să cântărească, așa cum e și firesc, pentru că de aceea sunt autorități alese și numite să ne administreze, între conservarea naturii și dezvoltare.
Și de cele mai multe ori, în ultima vreme, în categoria dezvoltare intră doar proiecte și lucruri distrugătoare pentru natură.
Și de cele mai multe ori, simțul dreptății autorităților devine corupt de tentația dezvoltării proprii a funcționarilor. Interesul public în care ar intra cumpănirea legăturilor vitale descrise mai sus devine ușor interschimbabil cu interesul privat al unui sau altuia dintre funcționari sau prietenii firmele acestora.
În România, a devenit aproape ușor să deduci și faci conexiunile dintre interesele financiare ale unor funcționari și ”dezvoltarea clamată”. Legea ursilor cu marketingul de turism de vânătoare înflorit imediat după ce foști sau actuali politicieni au pledat pentru creșterea numărului de exemplare care pot fi împușcate, cu relaxarea criteriilor de selecție a țintelor… e doar un trist și nu ultim exemplu.
În fața reacțiunii ONG-urilor pe orice temă de protejare a acestor specii sau a pădurilor lor sau a apelor, vedem o ofensivă din ce în ce mai puternică a autorităților.
Culminează cu ultima reacție a ministrului energiei care face referire neasumată la plângeri penale îndreptate împotriva organizaţiilor şi activiştilor de mediu pentru ar afecta proiectele naționale de siguranță a energiei electrice. O instituție publică, garantul prin lege al protejării interesului public, acuză ONG-uri care își fac datoria din lege și statut să apere acest interes public la un mediu sănătos că împiedică ”dezvoltarea”. Da, e nevoie să repeți asta ca să îți vină să crezi… că așa ceva se poate întâmpla.
Mediul
Și mediul ce zice? Natura nu vorbește, natura nu crâcnește.
Noi, oamenii, ne credem superiori și puternici, cu drepturi de neîncălcat și de nediscutat în fața naturii, a plan(e)tei, a ursului, a copacului. Ursul, copacul, planta nu există juridic.
NOI avem dreptul să avem o casă și să locuim. Deși și ei au dreptul să existe, ei că nu-l pot striga…
NOI avem dreptul să ne încălzim cu lemn din pădurea care este habitatul lor și să construim peste locurile lor. NOI Avem dreptul să tăiem oricât de oriunde oricând.
NOI avem puterea de a decide în numele proprietăților NOASTRE dacă plante care au supraviețuit sute și mii, chiar milioane de ani, mai au dreptul să existe.
NOI. Doar NOI avem la degetul mic puterea de decizie pe suprafața pe care o luăm naturii ca să ne construim case, ca să ne încălzim, ca să ne distrăm cu motoarele NOASTRE și să poluăm cu gunoaie, cu zgomot, cu prezența NOASTRĂ locul unde mai trăiesc încă plante, animale, copaci, iarbă, unde mai există încă munte, apă, aer.
NOI. DOAR NOI.
