Scriu mesaj să răspund că sunt bine, însă mesajul nu se trimite. Mă gândesc că nu am semnal bun la internet fiind în metrou, așa că încerc să scriu un mesaj text, doar că nici acela nu se trimite. Parcă trenul se mișcă mai încet decât oricând. La prima oprire încerc să apelez, însă tot nu reușesc. Următoarele două stații încep să mă simt din ce în ce mai neliniștită, tot deblocându-mi telefonul și apăsând butonul de retrimitere a mesajelor. Mă întreb în sinea mea dacă este vreo problemă de rețea. O problemă…regională? națională? Hm…, nu, nu se poate, ce gând absurd!?
Ridic ochii și observ cum majoritatea oamenilor au câte o activitate ce implică folosirea telefonului (ascultă muzică, citesc ceva, scriu mesaje, se uită la seriale, se joacă…) . Mă gândesc cât de mult sunt criticați tinerii că stau doar cu nasul în telefoane, dar cu toții, adulți și tineri deopotrivă am devenit atât de…atașați de aceste dispozitive. Poate că există impresia că adolescenții folosesc mai mult dispozitivele electronice, însă și adulții folosesc telefoanele sau laptopurile întreaga zi, atât pentru muncă, cât și pentru relaxare.
De multe ori dimineața eu nu îmi scot telefonul din buzunar și nu îmi pornesc internetul până când nu ajung la birou. Am motivele mele: sunt pe grabă, nu sunt suficient de trează sau pur și simplu simt nevoia să fiu atentă la ce e în jurul meu, evitând ecranele digitale în fața cărora oricum urmează să stau mare parte din zi. Doar că…să nu am opțiunea de a folosi dispozitivul îmi creează neliniște. Oare mi s-a defectat telefonul?…dar l-am folosit înainte de a pleca de la birou.
Parcă locul este dintr-o dată mult mai aglomerat, este foarte cald și parcă nu mai am spațiu nici măcar să respir. Sunt nevoită să îmi desfac eșarfa de la gât. Mă uit la imaginea mea reflectată în geam și încep să îmi fac morală în minte. Realizez că exagerez, dar totodată îmi dau seama că multe persoane s-ar simți un pic anxioase în situația mea, ceea ce mi-a confirmat și una dintre colegele de birou care a empatizat cu mine a doua zi, compătimindu-mă: ”Nici măcar muzică nu aveai?”.
Mă amuz amar când îmi dau seama cât de mult simt că lucrurile îmi scapă de sub control pentru simplu fapt că nu îmi pot folosi telefonul, așa că încep să raționalizez: mai am mai puțin de 30 de minute până acasă, nu are ce să mi se întâmple rău, este un traseu pe care îl fac zilnic, nu am nevoie să folosesc harta și nici nu este așa de frig încât să am nevoie să îmi chem un taxi…în sfârșit! Stația la care cobor! Dacă ar veni numai autobuzul pe care trebuie să îl iau până acasă! De data asta sunt norocoasă și vine numai după 3 minute de așteptare. Oare…să dau repornire telefonului? Merită încercat! Telefonul repornește și se comportă la fel chiar și după a treia repornire! Apare o eroare…”neînregistrat în rețea”. În mintea mea se aprinde o luminiță… cartela SIM e defectă!
De câteva luni o parte a unei rețele telefonice cunoscute a fost preluată de către o altă rețea și din motive care nu îmi sunt prea clare vechile cartele trebuie schimbate cu unele noi pentru a avea acoperire. Ajung acasă și îi explic partenerului meu ce s-a întâmplat. Îmi spune calm că și-a dat seama că am o problemă cu telefonul și că vom merge la magazinul cu pricina să rezolvăm.
Doar că nu am avut timp decât a treia zi să merg la magazinul respectiv. Timp de două zile nu am putut contacta pe nimeni prin apel telefonic, așa că a trebuit să mă folosesc doar de internet (când aveam acces la el). Să fiu sinceră…ca mulți dintre voi și eu folosesc mai des internetul pentru a comunica decât apelurile clasice, însă îmi place să am ambele opțiuni pentru că e confortabil, pentru că așa m-am obișnuit, pentru că…dacă mă sună cineva fix pe mobil și eu nu pot răspunde?!
În sfârșit…am ajuns la magazinul deținut de acea companie de telefonie mobilă. Am explicat ce problemă am întâmpinat, iar managerul magazinului mi-a explicat foarte prietenos și amabil că nu îmi poate da o altă cartelă SIM…că a făcut comandă de cartele și că ele nu au ajuns și că oricum ar trebui să vin cu titularul contractului, adică cu tata (din comoditate am același număr de telefon din liceu, pe același contract pe care sunt toate serviciile de care beneficiază ai mei). Descriu situația din nou…că tata e în alt oraș și că îmi este dificil să vin cu el de mânuță la magazin…
Managerul respectiv îmi dă un număr de telefon la care să sune tata și să confirme că este de acord să mi se dea o nouă cartela. Tata sună la numărul respectiv, însă și acolo îi zic că nu se poate, că trebuie să vină în persoană la un magazin. Zis și făcut, a doua zi tatăl meu se prezintă la cel mai apropiat magazin de care locuiește, iar agenta de acolo îi spune răstit că nu se poate, că au o problemă cu sistemul, că nu îi poate da cartelă. Tata o întreabă ce este de făcut, însă, în loc să îi dea o soluție, continuă să îl trateze de parcă îi cere servicii gratuite la care nu are dreptul.
După ce am aflat de această întâmplare primul meu gând a fost să mă portez și să le zic și alor mei să facă același lucru. Problema este că nu mă pot porta și păstra numărul de telefon dacă a mea cartelă SIM este inactivă… A fost stresant să mă gândesc că e necesar să anunț 1984 de persoane că mi-am schimbat numărul de telefon (da, 1984 contacte am în telefon, doar lucrez într-un ONG!). Am zis să mai încerc încă o dată să merg să discut cu managerul de la magazinul la care am mers prima dată, poate veniseră cartelele. În plus, acest domn s-a comportat profesionist și amabil, cel puțin comparativ cu cealaltă doamnă cu care a discutat tata.
Recunosc, nu aveam mari speranțe și mă pregăteam mental să dau mesaje cu noul meu număr. Așadar, am mers la magazin și de această dată era un alt agent. I-am explicat situația, i-am dat datele despre contract și ultima factură și fără a-mi da detalii de care nu am nevoie mi-a zis că se poate, doar că are nevoie de o confirmare prin apel video de la titular (ce-i drept, în zilele noastre se deschid și conturi la bancă prin apel video, de ce nu s-ar putea și asta? Și oare de ce agentul dinainte nu mi-a dat opțiunea asta?). A părut totul atât de simplu încât nu îmi venea să cred că în 5 minute s-a putut rezolva toată problema. I-am mulțumit încântată și mi-am luat la revedere.
Sunt câteva concluzii cu care rămân după această întâmplare:
În primul rând, suntem mai atașați de telefoanele mobile decât ne-ar plăcea să credem;
În al doilea rând, grijile pe care ni le facem uneori sunt mai mari decât problema și avem nevoie de un input/o părere exterioară care să ne ajute să vedem mai clar impactul și soluția;
În al treilea rând, unele probleme sunt fără rezolvare atunci când așteptăm soluții de la persoane care pur și simplu nu vor să ajute – amabilitatea este rară și ajungem să o apreciem chiar și atunci când vine de la oameni în a căror fișa de post este specificat să fie amabili cu clienții;
În ultimul rând, vă invit să nu generalizați etichetele de incompetență sau neprofesionalism… puteți avea norocul să dați peste oameni care își fac treaba după ce ați întâlnit mulți care nu și-o fac.
P.S. Sunt în proces de portare.
