Sunt „interese mari la mijloc”?

Trăim într-o țară a dezinteresului. Vânzătorului nu-i pasă dacă îți vinde un produs util sau nu. El merge doar acasă cu sentimentul că și-a făcut datoria față de patron vreme de șase, opt sau douăsprezece ore. Politicianului nu-i pasă dacă își ține sau nu cuvântul, pentru că, nu-i așa, cuvintele se uită, iar campania electorală e doar despre cuvinte. Paznicului nu-i pasă ce se întâmplă în post după plecarea lui din tură. Iar funcționarului public nu-i pasă dacă oamenii așteaptă la ușa lui, pentru că e prea puțină viață pentru cât Solitaire e de jucat. Iar nepăsarea asta a ajuns, cumva, să ne reprezinte și să ne definească precum un brand.

Efectele nu s-au văzut imediat… La un moment dat, cineva a sesizat că nu e chiar în regulă faptul că în țara asta fiecare trage pentru el, pentru că uite cum arată tribunalele, uite infecțiile din spitale, uite infracțiunile de peste tot, uite cum nimeni nu face nimic. Dar și peste momentele astea s-a trecut. E drept că au ars, la un moment dat, niște copii într-un club și atunci s-a înțeles că nepăsarea poate fi și criminală, dar apoi s-a uitat… Și, în esență, trebuie s-o recunoaștem, în România n-au fost niciodată interese mari la mijloc.

Au fost, e drept, găinării pe toată linia, furturi mai mari sau mai mici, după posibilități, din banul public și minciuni de dimineața până seara. S-a strigat uneori, dar n-a durat mult, pentru că, la noi, în România, nici urletul nu e ce-ar trebui să fie.

A venit apoi pandemia și cineva a spus că la mijloc sunt interese mari. Aveau, desigur, legătură aceste interese mari cu banii care puteau fi câștigați de către companiile farmaceutice, de către institutele de cercetare, de către producătorii de măști și așa mai departe. Pe de altă parte, aceste mari interese erau și sunt atribuite întotdeauna unor entități exterioare. România nu face parte din Ocultă și nici nu merită asta, de vreme ce în România n-au fost niciodată decât dezinterese mari la mijloc. Interese niciodată.

Poate că pandemia ar fi putut trezi interesele mari și la noi. Interesul de a construi spitale noi, de a le recondiționa pe cele vechi, de a numi în fruntea instituțiilor cheie oameni pregătiți, nu postaci de Facebook și lipitori de afișe, de a oferi condiții bune de angajare celor care sunt profesioniști. Pentru că, nu-i așa, atunci când realmente îți arde buza, ai nevoie de un medic care să știe exact ce tratament îți trebuie. Și pandemia a scos la suprafață toate lipsurile din fiecare sistem care compune societatea. Cine a fost atent la România în ultimul an știe acum cu exactitate ce-i lipsește, unde trebuie lucrat și cum trebuie pusă problema mai departe.

Dar nu e suficient că știm ce ne lipsește, nu-i așa? De fapt, noi cam știam și înainte lucrurile astea și, dacă nu le știam, ne loveam de ele în anumite momente. Numai că nici atunci și nici acum, dezinteresul nu s-a transformat în vreun “interes mare”. De fiecare dată, după ce durerea trece, ne vedem de nepăsarea noastră.

Singura șansă pentru România pentru mai departe ar fi chiar această componentă foarte populară din sfera teoriilor conspirației: interesele mari. Pentru că dacă ar fi, în sfârșit, și în România, interese mari la mijloc, poate că ne-am mai putea face bine.

Dar ce înseamnă interesele  mari? Ei bine, de exemplu, un interes mare ar putea fi acela de a elimina cu totul riscul de a arde într-un spital. Sau de a lua dintr-un spital o infecție pe care să n-o poți duce. Un alt interes mare ar putea fi acela de a nu promite niciodată mai mult decât poți face. Nu de teama că vei dezamăgi un eventual electorat, ci din grija că asta ar putea da impresia oamenilor că se fac lucruri de către alții, lucruri pe care, poate, le-ar face chiar ei, dacă ar ști că e nevoie. Un alt interes mare ar fi să nu ne mai urâm unii pe alții, pentru că nu despre frică și ură e vorba într-o pandemie, ci despre unitate și altruism. Și nu în ultimul rând, un interes mare ar mai putea fi acela de a spera că vom trece cu bine peste toate astea și vom trăi zile mai bune, în care ne va fi greu să rămânem dezinteresați. Pentru că adevărata moarte e dezinteresul…

Ce bine ar fi acum, pentru noi toți, să fie niște interese mari la mijloc!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.