Frica a fost cuvântul de ordine în caracterizarea societății românești de la debutul pandemiei și până acum. Pentru mulți, a fost prima dată când s-au confruntat la modul direct cu frica de moarte, care este, în fapt, frica fundamentală a ființei umane. În haosul care a urmat, unii au învățat lucruri noi, alții s-au lăsat pradă disperării și s-au agățat de puținele repere pe care le aveau la îndemână, unele profund discutabile.
Pentru a înțelege impactul fricii în pandemie și efectele stresului îndelungat pe care ea le-a cauzat, am contactat-o pe Daniela Peristeri, psihoterapeut al unei clinici cunoscute din București.
Daniela Peristeri e psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, terapeut cuplu-copil-familie, cu specializări în psiho-oncologie, terapie scurtă durată, Schema Therapy și, în același timp, Daniela Peristeri este formator și supervizor.
Aceasta a explicat, în exclusivitate pentru INVESTIGATORIA, mecanismele care ne-au făcut să reacționăm uneori ciudat, alteori imprevizibil și deseori creativ în pandemie.
Reporter: Cum ne-a afectat pandemia în anul 2020?
Daniela Peristeri: Depinde dacă vorbim de perioada actuală sau de perioada de început, pentru că sunt diferențe între cele două perioade.
R. Atunci să facem aceste diferențe…
D.P. În lockdown oamenii au ales să se conformeze regulilor impuse de aparatul de stat, în ideea în care erau foarte speriați pentru viața luni și două luni nu prea au avut probleme să o facă. A fost greu, adaptarea a fost cumplită, pentru că au rămas copii acasă, s-a organizat greu cu școala, cu munca de acasă, mai ales pentru cei cu copii de școală a fost foarte greu.
R. În anul 2020 ați avut mai mulți clienți decât de obicei sau v-ați încadrat în parametrii din anii precedenți?
D.P. Nu am avut mai mulți clienți, pentru că a fost pandemie. Nu neapărat. Dar ce am văzut realmente a fost faptul că le-a fost mult mai comod să vină la terapie online. Adică și-au organizat altfel viața, pentru că drumurile alea nu mai erau. Gândiți-vă doar cât de mult a evoluat comerțul online și s-a dezvoltat în pandemie. Pe de altă parte, vorbind cu oamenii cu care lucrez, s-au reorientat în felul de a-și face cheltuielile, nu și-au mai cumpărat haine prea multe, au început să-și decoreze casele, să-și facă locuri de birou, să își creeze condiții în care să poată funcționa. Paradigma generală s-a schimbat.
R. Mesajul alarmist al autorităților din prima parte a pandemiei a contat în vreun fel?
D.P. Bineînțeles, a contat, pentru că ne-a dus într-o zonă de frică intensă, frica de moarte, care este frica noastră de bază. Numai că având în vedere situația, se explică mesajele acelea. Erau persoane care spuneau “Ei, mare lucru! Îți pierzi gustul și mirosul și ăsta e tot covidul, fac ăștia prea multă campanie”. Și credeți-mă că eu știu persoană care, deși avea Covid, că nu avea gust și miros, s-a dus la lucru și n-a spus nimic. Adică au ajuns să fie atât de inconștienți încât nu se gândesc.
R. Cum explicați atitudinea oamenilor care au procedat astfel?
D.P. Lipsa credinței în mesajele autorităților duce la astfel de comportamente. Noi mergem la medic când ne doare, nu când ne îmbolnăvim. Și de cele mai multe ori, e prea târziu. Am avut trei prieteni care au murit, oameni care s-au dus în 8, 12 și 19 zile, dar nu vreți să știți cum, intubați, chinuiți. Suntem vulnerabili, însă, la teoriile conspirației din cauza fricii. Suntem un popor latin, ușor de influențat, luăm foc foarte ușor.
R. O să revenim la normalitate?
D.P. Știți cum este? Pentru unii, această experiență a fost o traumă și o s-o trăiască și o s-o retrăiască exact ca pe o traumă. Pentru alte peroane, a fost o reinventare a vieții. Cumva, se reorganizează joburile, patronii și-au dat seama că se poate lucra și acasă. O să revenim la prieteni, la concedii, la viața normală, dar pandemia asta a schimbat ceva. Și în modul în care vedem viața și în modul în care vedem sănătatea, mulți se vor gândi la lucrurile astea altfel. A fost o criză și, ca în orice criză, ceva se schimbă. La începutul crizei, spuneam că e o schimbare de paradigmă, dar nu știam încotro duce. Gândiți-vă câte persoane au învățat să umble cu laptopuri, cu tablete, cu ceasuri inteligente, la care altădată nici nu s-ar fi gândit că se vor pricepe.
R. Să facă petreceri pe Zoom…
D.P. Exact! Sunt lucruri la care nu te-ai fi gândit înainte. Asta nu înseamnă că nu ne dorim să fim alături de prieteni la nunți, botezuri, ieșiri la restaurante. Așa că după pandemie, va fi o explozie a zonei HORECA.
R. Dar va fi și o explozie a problemelor psihice?
D.P. Nu știu ce să vă spun. La început va fi o formă de euforie, însă un stres prelungit duce categoric către tot felul de alte afecțiuni: psihiatrice, somatice, vor fi ulcere, gastrite, pentru că asta face stresul prelungit. Cred că a crescut deja numărul celor afectați, au fost mai ales atacuri de panică. În plus, foarte mulți bolnavi cronici nu s-au dus în această perioadă la spitale să-și facă tratamentele sau să și le actualizeze și, la un moment dat, asta putea să bubuie. Pe partea de somatică este un boom de pacienți, pentru că acum oamenii îndrăznesc să se ducă, pentru că au ajuns în ultimă fază la spitale. Lucruri care n-au fost făcute din martie au bubuit în decembrie. Au fost spitalele pline și au fost asaltate de urgențe. Și încă ceva: suntem într-o așteptare continuă. Din martie încoace tot așteptăm să se termine și cumva suntem cu toții cu nervii întinși la maximum. Acesta este și unul dintre motivele pentru care bubuim atât de ușor. Sunt certuri, discuții, divorțuri. Oamenii sunt nemulțumiți, pentru că nu se pot adapta, pentru că tot așteaptă. Suntem într-o așteptare, nu într-o adaptare. Abia când ne adaptăm, ne putem simți în siguranță.
R. Vaccinul a adus sentimentul de siguranță?
D.P. Pentru unii, da. Duce la o relaxare, pentru că pot, în sfârșit, să spere că lucrurile se vor întoarce la normal, că își vor redobândi libertatea. Dacă vă uitați pe Facebook, cum anunță cineva că s-a vaccinat, sunt cel puțin cinci persoane care îi sar la beregată. Omul care și-a făcut vaccinul cred că se simte eliberat și este foarte bucuros, vrea să împărtășească bucuria. Și sunt atâția care vor să îi dea în cap imediat, că o să faci cancer, că n-o să mai faci copii, etc. Pentru că, din păcate, nu știm să fim toleranți. Mi-ar fi plăcut să zic că acest virus ne-a învățat toleranța și răbdarea, dar nu, doar ne-a adus o frică și mai mare. Vă spun, în sensul acesta, o fabulă indiană, în care patru orbi sunt puși în diferite părți ale unui elefant și sunt rugați să descrie elefantul. Unul e pus la trompă și orbul zice: “Elefantul e un fel de furtun”. Altul e pus la un picior și zice: “Elefantul e un trunchi”. Altul e pus la burtă și jura că elefantul e un fel de minge. Altul e la coadă și zice că elefantul e o sfoară. Care dintre ei avea dreptate? Toți! Asta e toleranța.
