Scrisoare către Rahova

A zis Codrin că vrei să primești scrisori la pușcărie. Plicul costă, însă, iar unii dintre noi n-avem bani de aruncat.

Am înțeles că te simți abandonat și nimeni nu-și dorește să te simți astfel, pentru că o țară întreagă suferă încă din cauza ta, iar tu trebuie să știi că nu ne ești indiferent, că ne bucurăm că stai acolo unde stai și că ne dorim să rămâi acolo cât mai multă vreme. E drept, ne-ar fi plăcut să fii acolo pentru infracțiunile reale pe care le-ai comis, nu pentru singura intenție bună pe care ai avut-o.

Din fericire, omul rău face faptele bune greșit. Și de aia te-au prins. Fondul te-a trădat.

Înțelegem că ești singur, abandonat și abuzat. Nu de alta, dar și noi am fost. Și nu trei ani, ca tine, ci zeci de ani. Și da, a fost greu… Pe vremea aia tu erai înconjurat de leprele pe care ți le-ai promovat în funcții cheie, convins că leprele nu trădează ( ei bine, tot fondul a avut un cuvânt de spus și aici), te distrai cu gașca prin lume, hotărât să ne mai abuzezi un pic la întoarcere. Era greu, ne era foame, ne era frică, ne era frig, ne simțeam străini în țara noastră. Și nu mai înțelegeam încotro mergem sau de unde venim. Pe atunci, în România era noapte.

A fost nevoie de mult frig, multe candele aprinse și mult nesomn, pentru ca lumina să se întrezărescă un pic, măcar la nivel de concept… Nici acum nu e bine, că tot gașca ta de trădători conduce, dar măcar știm că e o gașcă în derivă, care nu știe exact unde e stânga și dreapta și care n-are tupeu să închidă orașe în campaniile electorale, ca să evite huiduielile. Pușcăria ar fi putut să conteze, dacă aveam un sistem penitenciar care să practice reeducarea așa cum trebuie și să dea societății foști deținuți care s-au echilibrat. Numai că, din păcate, în România asta, la construcția căreia și tu ai contribuit, deținutul învață în pușcărie cum să fie mai rău și se specializează în infracțiunile care îi plac. Ce trăiești tu în pușcărie e rezultatul unei involuții la care și tu ai contribuit.

Cumva, roata întotdeauna e rotundă, nu-i așa? N-are rost să fii trist, însă. Te vei întoarce la purcoiul tău de bani, la conac, la apartamente și case de vacanță, la iubită și la familie, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar la voi, la PSD, pușcăria e dovada că ți-ai înțeles menirea până la sfârșit. Așa că nu te mai plânge la Codrin! O fi el sensibil, dar nu suntem noi atât de proști. Iar trei ani sunt nimic. Noi am stat un an întreg în casă și nu ne-am mai simțit abandonați. Ce-i drept, eram învățați cu răul… Singura diferență e că acum nu-ți va mai zice nimeni “Baroane”. O să-ți zică “Infractorule”.

Observi că diferența e doar una de nuanță și, când ai bani pentru a susține financiar trei generații, nuanțele sunt irelevante.

Deci nu te mai plânge, Liviu Dragnea! Cunoaștem oameni liberi care mor de foame în fiecare zi, care n-au nicio perspectivă de a trăi altfel în următorii zece ani, și care nu se plâng atât.

Fii bărbat, Liviu Dragnea! Avem alte lucruri de plâns: oamenii arși în spitalele pe care voi le-ați lăsat să devină bombe cu ceas, bolnavii care dorm în frig și nu au bani de medicamente, boala asta care nu ne lasă să trăim normal. Nu pe tine. Așa că spune-i lui Codrin să te plângă la el acasă și să ne lase pe noi cu durerile noastre pe care, spre deosebire de tine, nu le merităm!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.