Cătălin Teniță e cunoscut de mulți ani în mediul civic românesc. El a înțeles, încă de pe vremea când în România nu se intuia încă puterea societății civile, că pentru democrație trebuie să lupți în fiecare zi. Așa că, împreună cu o echipă de oameni altruiști, el a construit Geeks for Democracy, o asociație non-profit care își propunea să conecteze profesioniști ce pot ajuta cauze relevante pentru societatea civilă. A făcut și el frigul în timpul protestelor anti-corupție din România, a trăit experiența lui 10 august, a ajutat cauze sociale și civice și, în general, s-a vrut a fi un om implicat.
Implicarea asta l-a dus, în cele din urmă, către politică, un domeniu profund diferit de ceea ce făcea Cătălin înainte, iar acum, în calitate de parlamentar, viața lui pare să se fi schimbat. Ce nu s-a schimbat, însă, la Cătălin ține de partea lui umană, foarte consolidată din acțiunile în slujba cauzelor civice. Am vrut, de aceea, să aflăm cum percepe un om dedicat comunității viața de parlamentar și cum se raportează la putere. Într-un interviu acordat în exclusivitate publicației INVESTIGATORIA, Cătălin Teniță ne-a explicat cât de mare e șocul cultural la intrarea în mediul politic, cum se stabilesc prioritățile pentru a nu te lăsa copleșit și cum se curăță din proprie inițiativă de beția inevitabilă a puterii.
Reporter: Cum te-ai adaptat la politică, pentru că tu vii dintr-o zonă foarte diferită de politică, ai trecut prin vreun șoc în procesul acesta de adaptare?
Cătălin Teniță: Eu sper să nu mă adaptez la politică. Sper să rămân așa cum sunt și cred că mi-e foarte bine să fiu cel care sunt. Dar da, aș putea să spun că am simțit la un moment dat un fel de șoc cultural, dar mi-am rezolvat această problemă, pentru că, în primul rând, consider această experiență politică și parlamentară ca pe o formă de start-up. Adică o iei de la zero și încerci să faci cât poți tu de mult, ca să obții rezultatele cele mai bune pentru tine și cele mai utile pentru cei din jurul tău. Adică nu pornesc de la ideea că o să mișc munții, dar fac tot ce ține de mine să evoluez, să descopăr lucrurile. Eu nu mi-am propus să am mulți bani sau să schimb lumea mâine. Și cred că aici a fost problema multora care s-au retras din politică: credința că poți să schimbi lumea în trei zile, pentru că ești om deștept. Nu e așa. Nu ține doar de deșteptăciune sau de voință, e un sistem foarte bine fixat, structurat pe diverse formule de co-interesare. Mulți nu vor să schimbe nimic, pentru că le e bine așa cum le este. Unora…
R. Cam cât de mare e inerția asta despre care tu vorbești? Cât timp îi dai sistemul să se schimbe, pentru că România a trecut prin niște șocuri până acum, a înțeles niște lecții, și sistemul ar trebui să se schimbe…
C.T. Eu cred că, de la decadă la decadă, sistemul s-a schimbat. Adică, dacă ne uităm, să spunem, la 1991 versus 2001 vedem schimbări majore și apoi între 2001 și 2011 au apărut alte tipuri de schimbări, inclusiv în raportarea noastră la niște norme europene și la un anumit fel de a face lucrurile în viața publică. Dacă ne uităm la 2011 versus 2021, iarăși vom vedea niște modificări. Și aici vorbim despre modificări în raport cu felul în care oamenii își conștientizează drepturile. Probabil că, dacă o ținem bine, în 2021 o să vedem iarăși modificări radicale legat de felul în care se face politică. Și reprezentanții poporului sunt puțin mai ok decât cei din trecut. Uite, mă uitam la ciracii lui Dragnea, gen Nicolae, Nicolicea, figurile alea odioase, nu mai sunt în Parlament. Cei de la AUR sunt un pic imprevizibili, e greu de spus ce vor face și cum se comporta.
R. Chiar, cum îți explici ascensiunea AUR?
C.T. Nu sunt deloc analist politic, dar părerea mea este că acolo s-a întâmplat o lucrare. O lucrare elegantă. Cine a făcut lucrarea asta, nu știu, dar clar cineva a lucrat. E clar că cineva încearcă să creeze o forță politică pe niște aspirații ale unei părți din populație. În plus, e clar că avem o parte a populației mai naționalistă, mai înfricoșată de globalizare, mai înfricoșată de limba engleză, de calculatoare, de cipuri, de genetică și atunci ea are nevoie de o formă de confirmare. Atunci oamenii au găsit pe cineva în care să spere.
R. În ultima vreme s-au remarcat la nivel public personaje din USR-Plus, prin tot felul de atitudini și erori care au dezamăgit. De ce începe să greșească așa partidul pe care și tu îl reprezinți?
C.T. Greșeala USR Plus e că nu reușește să potențeze o anumită pătură mai sceptică, care nu votează. Dacă privești cu scepticism o chestie, întotdeauna o să găsești motive pentru scepticism. Dacă privești ceva cu iubire, o să găsești motive să-ți confirme iubirea. Așa și cu ai noștri, oamenii care îi priveau cu scepticism spun acum că “Și ăștia sunt la fel”. Și nu-i așa simplu să convingi în situația asta. Cu privire la erorile făcute, s-ar putea ca unii oameni să aibă încă o lipsă de maturitate politică. Dar au timp să învețe și eu sper să ne raportăm noi, cei din USR-Plus, la nivelul principiilor. Din punctul meu de vedere, cineva care a fost turnător sau securist n-are ce căuta în eșalonul superior al unui minister. Eu cred că a fi profesionist înseamnă în primul rând să ai o deontologie foarte puternică. Dacă e să pierdem, vom pierde pe aroganță, pe netratarea unor inechități fundamentale și neimplicare. Mai mult, politica îți dă o anumită formă de beție. Percepția de putere îți dă o stare de beție. Adică te duci acolo, e covorul gros, biroul e mare și te salută oamenii ăia cu respect și da, începi să confuzi lucrurile. Și aici cred că e problema. Iar eu nu spun că vreun ministru sau vreun parlamentar de-al nostru are trăirea asta, spun că mie mi-e frică mie de asta. Adică mă analizez constant, pentru a mă feri de ele, mă curăț singur de influența asta a puterii.
R. Cum faci asta?
C.T. Păi îmi amintesc în fiecare clipă cât de prost sunt. Că dacă stai să te gândești că ești prost, nu mai tendința să te supra-evaluezi așa.
R. Mai citești de când ești în politică?
C.T. Anul trecut am citi 60 de cărți, mai puțin decât acum doi ani, când citisem 90 de cărți. Acum, cumva, citesc foarte multe lucruri, dar nu sunt cărți, ci regulamente, studii de caz, articole. Mi-am luat multe markere și subliniez, notez. Adică o perioadă va trebui să mă concentrez pe asta. Dar citesc cărți de specialitate, pentru că vreau în continuare să-mi pun gândirea la punct.
R. Cam câți oameni ca tine mai sunt în parlament?
C.T. Păi eu cred că suntem minim 80, că suntem 80 în grup. Și coaliția… (râde) Și eu cred că parlamentul e din ce în ce mai ok, mai ales pe zona asta, adică cred că găsești oameni cu interes pentru cultură. Și, în plus, nici nu contează chestia asta. Acolo este un joc de rezultate, în primul rând. Important e să faci ceva, nu contează că eu am citit 4 cărți și altul 2 cărți. În realitate, contează cel care împinge lucrurile.
R. Ai zis că nu vrei să schimbi lumea peste noapte și știi că nici nu poți s-o faci. Ce ți-ai dori, la finalul mandatului, să ai punctat, totuși?
C.T. Eu am două panouri de plută. Unul e mic, care e panoul de comunicare, principii și acțiuni (pe ăsta îl țin pentru mine) și un panou mai mare, pe care scriu ce fac azi, ce trebuie să țin minte, proiectele pe care le-am început și mai am o rubrică, numită „Big Picture”, unde am scris exact ce m-ai întrebat tu, adică: transparență, instituții prin digital, echitate și viață mai bună pentru toți, masă caldă, biblioteci și drepturile omului ca politici de coeziune neidentitară. Deci astea ar fi liniile directoare, pe care vreau să le adresez până la sfârșitul mandatului.
