marți, aprilie 16, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialJurnaliștii Cosmin Savu, Sebastian Oancea și Carmen Dumitrescu, invitații Departamentului de Jurnalism...

Jurnaliștii Cosmin Savu, Sebastian Oancea și Carmen Dumitrescu, invitații Departamentului de Jurnalism al UBB la Zilele Culturii Media

Întâlnirile dintre studenții facultăților de jurnalism și jurnaliștii cu experiență sunt esențiale. Entuziasmul celor care se pregătesc să devină jurnaliști poate fi potențat în cadrul dezbaterilor cu oameni de presă experimentați, care au povești de împărtășit și chiar sfaturi de dat.

Pornind de la această premisă, cunoscutul om de televiziune, Constantin Trofin, acum lector dr. universitar în cadrul Departamentului de Jurnalism al UBB, a organizat o zi foarte specială pentru studenții Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, realizând o întâlnire online cu trei jurnaliști ale căror anchete au schimbat, uneori, cursul evenimentelor în România. Este vorba despre jurnaliștii de investigație Cosmin Savu (Pro TV), Sebastian Oancea (Vrancea 24 și Realitatea TV) și Carmen Dumitrescu (Investigatoria).

Ediția din acest an a Zilelor Culturii Media a fost diferită față de celelalte, pandemia afectând și modul în care se pot realiza de către studenți materiale media de bună calitate.

Așa că a șasea ediție a evenimentului „Zilele culturii media”, organizat de Departamentul de Jurnalism și Media Digitală din cadrul FSPAC (Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB) realizează, timp de o săptămână, activități diverse – webinarii, conferințe științifice, competiții unde studenții se înscriu cu materiale jurnalistice.

Acum, în ediția online, atelierele au fost suspendate, iar agenda evenimentului e concentrată pe competiții, webinarii și round tables.

Anul acesta, unul dintre evenimentele desfășurate în programul Zilelor Culturii Media a fost întâlnirea studenților cu jurnaliștii de investigație Cosmin Savu, Sebastian Oancea și Carmen Dumitrescu, care au vorbit despre provocările la care au fost supuși de-a lungul anilor de activitate, în cadrul unei teme foarte complexe, și anume “Presă și putere”.

Cei trei au povestit studenților care au fost principalele amenințări și presiuni pe care le-au întâmpinat în anchetele desfășurate de ei, dar și care sunt marile dificultăți pe care jurnaliștii le întâmpină în România, la modul general. Au fost atinse puncte destul de sensibile, precum amenințările, agresiunile fizice sau încercările de intimidare la care cei trei au fost supuși, dar s-a discutat și despre felul în care jurnaliștii își identifică și protejează sursele în activitatea lor.

Constantin Trofin, organizatorul dezbaterii dintre jurnaliști și viitorii jurnaliști, a remarcat faptul că întâlnirile de acest fel pot fi extrem de utile și că împărtășirea experiențelor poate fi o sursă de inspirație pentru cei care iau în calcul o carieră în domeniul mass-media.

Am început un festival căruia i-am spus V for Visual, unde Cosmin Savu a fost în juriu încă de la prima ediție, noi lucrând împreună acum mulți ani. Anul acesta nu l-am mai făcut, pentru că toți s-au filmat prin casă și prin curte, deci era păcat ca după ediții frumoase în anii trecuți să fi venit acum cu o ediție de pandemie care nu arată nimic. Și am zis că, dacă așa stau lucrurile, trebuie să găsesc ceva util pentru studenți, și am organizat această întâlnire online, care le-a plăcut maxim.

Am invitat jurnaliști de investigație pe care îi consider reprezentativi pentru ceea ce ar trebui să fie modele pentru studenți. Eu întotdeauna le-am spus să aibă modele, dar nu în sensul de a imita pe cineva, ci în sensul că, dacă omul ăla a reușit, atunci pot și eu, dacă muncesc.”, a declarat Constantin Trofin pentru Investigatoria.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare