marți, aprilie 23, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialPNL și USR-PLUS au închis presa în țarc la Câmpina

PNL și USR-PLUS au închis presa în țarc la Câmpina

Libertatea presei în România întâmpină din ce în ce mai multe provocări. Și, dacă la nivelul presei centrale, abuzurile sunt oarecum evitate de teama unor consecințe, în teritoriu lucrurile sunt destul de complicate, iar libertatea presei e atacată prin hotărâri oficiale.

Un caz de acest fel se petrece în aceste zile la Câmpina, unde consilierii locali Adina Gârbăcică (USR), Valentin Creţu (PLUS) şi Dan Nica (PNL) au inițiat un Regulament de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local care încalcă în mod flagrant libertatea presei. Potrivit noului regulament, “consiliul local poate aproba desfăşurarea şedinţei cu uşile închise, în unele situaţii stabilite în raport de prevederile legale” și, mai mult decât atât, presa prezentă la ședințele „deschise” nu poate face fotografii decât în primele 5 minute ale ședinței, iar jurnaliştii nu au voie să părăsească în timpul şedinţei spaţiul special amenajat pentru presă.

Potrivit jurnalistei Cristina Iancu, acest spațiu special amenajat înseamnă „trei măsuţe lângă uşă, o zonă în care nici nu se aude foarte bine, sala de şedinţe nebeneficiind de o instalaţie de sonorizare„.

În proiectul de hotărâre cu numărul 102/22.06.2021 se specifică următoarele aspecte: „pentru a asigura solemnitatea în sala de ședințe, jurnaliștii acreditați și persoanele interesate trebuie să ocupe locuri doar în spațiul special amenajat pentru presă și public, iar accesul acestora în sală este permis numai în ținută decentă. Este permisă numai fotografierea în primele 5 minute după deschiderea ședinței consiliului local, iar pe durata desfășurării acesteia se permite înregistrarea audio din spațiul special amenajat pentru presă.”

Regulamentul de funcționare al Consiliului Local Câmpina cu privire la mass-media

Cu alte cuvinte, jurnaliștii din Câmpina nu vor putea face fotografii decât în primele 5 minute ale ședințelor, indiferent dacă după aceste cinci minute se întâmplă ceva important în sală și nu vor putea face înregistrări video. Mai mult, ei trebuie să aibă asupra lor o legitimație de acreditare, în condițiile în care jurnaliștii locali spun că nu există un astfel de document emis de Consiliul local Câmpina. Și „ținuta decentă” poate fi o limitare a libertății presei, pentru că e important de stabilit cine evaluează decența unei ținute, condiție obligatorie de participare la ședință. Mai multe detalii despre abuzul la adresa libertății presei la Câmpina puteți citi aici.

Situația este foarte gravă și trebuie înțeleasă ca atare, pentru că presa locală nu are pârghiile necesare pentru a reacționa în așa fel încât să determine stoparea unor astfel de limitări ale libertății ei.

Drept dovadă, inițiatorii proiectului au reacționat deja la vocile din presa locală care au contestat acest Regulament. Ei susțin în continuare că demersul de a restricționa presa este justificat de „civilizație”.

Accesul presei în cadrul ședințelor se va face fără nicio restricție, însă cu respectarea unor reguli, așa cum este firesc și civilizat. Așadar, noul regulament prevede existența unui loc special amenajat pentru reprezentanții mass-media. Deci, de unde ideea că accesul presei ar fi îngrădit? Ne-am dorit ca fotografiile realizate din alt loc decât cel rezervat presei să fie făcute doar în primele 5 minute. Înțelegem confortul posibil resimțit de către presă, însă considerăm că la începutul ședinței se pot realiza seturi de fotografii suficiente pentru a susține vizual materialele scrise. „, arată inițiatorii Regulamentului într-un comunicat de presă.

Desigur, consilierii locali nu sunt jurnaliști. De aceea, ei nu pot decide câte fotografii sunt „suficiente”, care e intervalul de timp în care ele pot fi realizate și nici nu pot limita libertatea de mișcare a presei într-o sală a unei instituții publice în care se iau decizii pentru comunitate. Cine știe dacă la masa de ședințe nu se discută în șoaptă despre vreo șpagă sau despre vreun abuz? Ținând presa în țarc și limitându-i dreptul de a fotografia și înregistra, Consiliul local Câmpina comite acum un gest impardonabil de cenzurare a presei locale. Unul care trebuie să fie sancționat.

 

 

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare