miercuri, aprilie 24, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri Interne13 bolnavi au primit o nouă șansă la viață de la 3...

13 bolnavi au primit o nouă șansă la viață de la 3 pacienți aflați în moarte cerebrală

Transplantul de organe, deși nu foarte popular în țara noastră, este unul dintre cele mai nobile gesturi pe care o ființă umană le poate face pentru semeni, iar numărul vieților salvate poate fi impresionant. Este și cazul a trei pacienți aflați în moarte cerebrală, internați în spitale din București, Cluj-Napoca și Baia Mare, care au salvat, prin donarea de organe, viața a 13 persoane, dar au oferit șansa unei vieți mai bune prin transplant de țesuturi osteotendinoase pentru și mai mulți pacienți.

48 de ore. Atât a durat maratonul pentru salvarea vieții a 13 bolnavi, care au avut norocul de a beneficia de gestul nobil pe care trei familii ale unor pacienți aflați în moarte cerebrală au vrut să-l facă pe data de 19 august, aproape concomitent, deși se aflau în spitale diferite din țară. Agenția Națională de Transplant a spus această poveste de viață aproape incredibilă, în care familii îndurerate, bolnavi plini de speranță și medici au colaborat perfect pentru a spune un „Da” hotărât vieții.

Familiile a doi pacienți aflați în moarte cerebrală și internați la Spitalul Clinic de Urgență București și Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”, Baia Mare au fost de acord cu propunerea medicilor de a dona organele celor doi bolnavi care nu mai aveau șanse de supraviețuire, în speță ficat, rinichi și cornee.

Câteva ore mai târziu, la Cluj, familia îndurerată a unei tinere paciente, diagnosticată în moarte cerebrală la secția ATI II a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca găsea puterea de a oferi unor alte familii șansa de a-i strânge din nou pe cei apropiați în brațe, fiind de acord cu fiind de acord cu donarea de organe (ficat, rinichi, cord, plămâni) și țesuturi osoase.

Din acel moment, maratonul pentru viață a început pentru echipele de medici ale celor trei spitale, pe umerii cărora s-a aflat responsabilitatea salvării a cel puțin 13 vieți.  Efortul echipelor de coordonare și KDP ale celor 3 spitale a fost preluat de echipele de prelevare și, mai departe, de echipele de chirurgi și anesteziști din cadrul centrelor de transplant.

Experiența a fost extrem de intensă atât pentru familiile bolnavilor, cât și pentru echipele medicale  implicate în activitatea de transplant (chirurgi, anesteziști, medici de laborator, medicii specialiști nefrologi sau gastroenterologi), care au făcut într-un timp foarte scurt un adevărat maraton pentru salvarea de vieți.

Astfel, prin efortul conjugat al celor implicați, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni, trei pacienți “s-au născut a doua oară” datorită intervențiilor de transplant hepatic realizate cu succes. Pentru o adolescentă de 15 ani, unica șansă să vadă lumina celei de-a doua zile era realizarea cât mai urgentă a acestei intervenții medicale foarte complexe.

A fost un efort deosebit al echipei medicale, în special al echipei ATI, care a realizat 2 intervenții de transplant hepatic în același timp, urmate la foarte scurt timp de un al treilea transplant hepatic. În spatele acestor victorii pentru viață stau miile de ore de muncă, de abnegație și dăruire a unor profesioniști care și-au dedicat viața și cariera acestei activități.„. susține Agenția Națională de Transplant.

Alți 6 pacienți erau salvați prin transplant renal, datorită sacrificiului făcut de familiile celor trei donatori. Astfel, patru intervenții s-au realizat la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj și două intervenții la Centrul de Transplant Renal al Institutului Clinic Fundeni. Alți 2 pacienți își vor recăpăta vederea în urma transplantului de cornee realizat la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București. 

Mai mult, tânăra de la Cluj a dat o nouă șansă la viață nu doar unor cetățeni români, ci și unora din străinătate, care așteptau o minune. Pentru că în România nu existau receptori compatibili,  la Cluj au fost prezente echipele de prelevare cord și plămân ale centrelor de transplant din Torino și Bergamo, organele prelevate salvând viețile altor 2 oameni care nu aveau altă șansă.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare