vineri, aprilie 26, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialMedicul Cătălin Dumitrașcu: “Surpriza e când găsim câte un pacient vaccinat”

Medicul Cătălin Dumitrașcu: “Surpriza e când găsim câte un pacient vaccinat”

În județul Teleorman se moare mai mult decât de obicei. Spitalele sunt pline și sunt încă foarte mulți oameni care nu iau virusul în serios, nici măcar când acesta începe să-i sufoce.

Mai mult, la Spitalul Județean din Alexandria, care nu este spital suport-COVID, se prezintă aproape zilnic în jur de 20 sau chiar 25 de pacienți care nu știu că sunt infectați și care stau ore în șir cu cadrele medicale ale spitalului și chiar și cu alți pacienți, în aceeași încăpere, COVID-19 devenind treptat o infecție nosocomială.

Majoritatea celor care se prezintă cu simptome la spitalul județean nu sunt vaccinați, ba chiar e o reală surpriză pentru cadrele medicale să întâlnească vreun pacient care să-și fi făcut vaccinul. Iar rata reală de infectare este mult mai mare decât cea precizată zilnic de autorități.

 

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Alexandria, Teleorman

O spune medicul Cătălin Dumitrașcu, specialist în urgențe, de la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate publicației noastre.

INVESTIGATORIA: Care e atmosfera la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria în aceste zile?

Cătălin Dumitrașcu: Încordată.

I: De ce?

C.D.: Pentru că am stabilit, odată cu valul acesta mare de infectări, să facem test rapid fiecărui pacient care se prezintă la UPU și am început să avem surprize, adică persoane asimptomatice, venite cu alte probleme, că nu sunt toate urgențe, s-au dovedit a fi pozitivi pe testele rapide. Așa, ca o apreciere, din 100 de teste rapide efectuate, cam 20-25 sunt pozitive zilnic. La care la adaugă pacienții cu simptomatologie specifică și cărora li se recomandă tratament ambulatoriu, li se fac teste PCR și se pozitivează și din acelea încă 10 pe zi.

I: Cum procedați cu oamenii care se dovedesc a fi pozitivi la testare, deși se prezentaseră cu alte probleme?

C.D.: Majoritatea sunt investigați, adică cei care sunt cu afectare vizibilă, cu saturația modificată, cu tuse, cu febră. Apoi, în urma acestor investigații, se decide dacă sunt internați sau dacă li se recomandă internarea, pentru că sunt mulți care nu vor să fie internați sau li se recomandă tratament ambulatoriu.

I: Din experiența dumneavoastră de fiecare zi la spital, dintre cei care se prezintă la UPU cu diverse probleme, cam câți sunt vaccinați?

C.D.: 20%… Maxim.

I: Și îi întrebați de ce nu se vaccinează?

C.D.: Nu… Dar nu este nicio surpriză. Surpriza e când găsim câte un pacient vaccinat. Este efectiv o surpriză.

I: Terapia Intensivă cum se prezintă acum?

C.D.: Terapia Intensivă este plină aproape în fiecare zi. Sunt niște locuri de ATI în zona dedicată a spitalului, în „zona COVID”, cum o numim noi, iar acolo pot intra până la maxim 8 pacienți, deși noi nu avem decât două locuri declarate la Ministerul Sănătății. Am făcut noi de așa natură încât să putem ține până la 8 pacienți la terapie intensivă. Vorbim despre o cameră-tampon, unde sunt internați suspecți și pozitivi. Adică ei sunt intubați în urgență, dacă este nevoie, sau sunt pe mască.

I: Știu că în județ este o mare problemă cu locurile în spitalele suport COVID de la Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele. Apare, în acest context, o presiune asupra spitalului județean?

C.D.: Aici sunt de discutat mai multe lucruri. Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede nu au terapie intensivă. Terapie intensivă înseamnă medic de terapie intensivă 24 de ore din 24. Or, ei au o soluție de compromis, pentru că au niște medici de terapie intensivă, care văd pacienții între anumite ore și care le fixează tratamentul și doza de oxigen. E greu să ai un medic care să vadă pacienții câteva ore pe zi și în restul de ore să fie supravegheați doar de asistenți sau de medici de altă specialitate. Uneori se apelează și la noi, iar noi nu putem să ajutăm decât în măsura în care avem locurile alea două, care de fapt, sunt vreo 8, libere. Numai așa. De regulă, ei încearcă să transfere către spitale de boli infecțioase cu terapie intensivă din București.

I: Moare mai multă lume în ultima vreme?

C.D.: Categoric! Asta e clar pentru toată lumea. Și aici în județ și peste tot în țară. Nu face Teleormanul notă discordantă.

I: Câți dintre cei internați pe terapie intensivă, dintre cei intubați, mor?

C.D.: Majoritatea… Se depreciază la un moment dat și mor… De obicei, pacientul de terapie intensivă e un pacient grav, care consumă multe resurse și care, de obicei, din păcate, moare.

I: E târziu să se mai vaccineze oamenii, mai are rost să se facă apeluri către ei să se vaccineze?

C.D.: Din punctul meu de vedere, sunt niște măsuri foarte proaste luate acum de autorități. Din punctul meu de vedere, trebuie carantină două săptămâni, pentru a se rupe lanțul transmiterii. Prin carantină, poți cumva să controlezi niște factori, niște focare familiale altfel… Plimbându-te peste tot, cu mască, fără mască, vaccinat, nevaccinat, boala continuă să se transmită. Încă am convingerea că masca este soluția, pentru că atenuează mult răspândirea. Altfel, totul e degeaba. Eu îți spun ceva: incidența asta pe care o prezintă autoritățile de 12 la mie e o poveste. Incidența reală la noi e de 80 sau chiar 90 la mie. Dacă oamenii s-ar testa și s-ar declara, că sunt mulți care stau acasă și care efectiv nu se declară. Sunt și mulți care au simptome banale care poate își fac un test rapid, dar acela poate ieși negativ. Din experiența mea testele rapide ies pozitive numai când pacientul are simptomatologie specifică și este și foarte contagios. Dar, ca să revin la întrebarea ta, nu e târziu ca oamenii să se vaccineze. Eu chiar cred că ar fi utilă organizarea cel puțin unui maraton al vaccinării, astfel încât oamenii să aibă acces sporit la vaccinare, pentru că mulți au început să ia asta în serios.

I: Cadrele medicale din spitalul județean al județului Teleorman sunt toate vaccinate?

C.D.: În Urgență sunt vaccinați cei mai mulți. Nu toți, categoric. Doctorii sunt vaccinați toți, dar ei nu sunt mulți, sunt vreo 5, iar cadrele medii sunt vaccinate majoritar. La pericol nu se raportăm decât cu mască. Bineînțeles că ne temem, pentru că în UPU, singura problemă e că nu știi niciodată dacă pacientul este sau nu pozitiv. Pentru că nu de puține ori ne trezim cu pacienți care au stat la noi și 7 ore în mediul în care noi lucrăm și respirăm și se dovedesc a fi pozitivi la testele PCR. Și pentru că se prezintă cu reale urgențe, ei trebuie ajutați.

I: Mulți oameni se tem să se mai prezinte la spital în situația aceasta. E justificată această temere?

C.D.: Este un lucru real acesta, sunt pacienți care vin din spitale din București, de la specialități pe care noi nu le avem acoperite în spital și, după o săptămână sau zece zile de spitalizare pentru cu totul și cu totul alte probleme, se dovedesc a fi pozitivi. Este o teamă justificată, pentru că virusul acesta devine infecție nosocomială, adică o infecție de spital. Pentru că sunt pacienți care se dovedesc a fi pozitivi după ce au stat în salon cu alți oameni, care erau negativi și care bineînțeles că au fost contaminați. Asta se întâmplă în cam toate spitalele.

I: Aveți o prognoză personală cu privire la ce se va întâmpla în următoarea perioadă?

C.D.: Lucrurile se vor relaxa odată cu venirea căldurii, din punctul meu de vedere. Până atunci o să fie doar așa. Sperăm, însă, într-o scădere a numărului de cazuri dacă se vor impune anumite restricții de către autorități. Pentru că dacă vom continua cu libertățile pe care le avem acum și cu posibilitatea de a umbla oriunde și oricum, asta nu va rezolva în niciun fel situația și nu va face altceva decât să continue propagarea virusului. Suntem o populație nevaccinată, cu lipsă de educație medicală, care nu înțelege ce ar trebui să înțeleagă: faptul că numai respectând anumite reguli, putem face ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

I: Mai sunt pacienți care nu cred că există acest virus?

C.D.: Bineînțeles. Zilnic. Nici nu discut asta cu ei, lucrul ăsta trece în plan secund. Eu, prin prisma educației, trebuie să-i ajut. Ce cred ei la nivel personal nu mă privește. Nu are rost să-i faci educație unuia care vine cu 70% saturație și care nu crede în virus, în vaccin sau în măsurile de protecție. Pur și simplu, aș pierde timp prețios pe care îl pot folosi ca să ajut pe cineva.

I: Sunt oameni cărora le pare rău că nu s-au vaccinat?

C.D.: Da… Sunt oameni cărora le pare rău. Însă sunt oameni cărora nu le pasă. Iau situația ca și cum ar fi ceva normal, că așa a fost să fie. Acesta e gradul de educație, că altceva nu pot să zic… Nu pot să zic de intelect, că sunt și intelectuali care nu cred în lucrurile astea. Și care nu iau în serios ce se întâmplă.

 

 

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare