vineri, martie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticTensiuni politice: USR acuză PNL de cheltuirea banilor pe o campanie online...

Tensiuni politice: USR acuză PNL de cheltuirea banilor pe o campanie online de denigrare

Noi tensiuni politice apar în spațiul public, într-o perioadă în care acestea ar trebui să constituie preocupări secundare. Dacian Cioloș acuză PNL de plătirea unei campanii online de denigrare a foștilor miniștri ai Sănătății propuși de USR.

Cioloș spune că în campania electorală PNL ar fi produs flyere pe care l-au împărțit prin țară prin care acuzau miniștrii USR ai Sănătății de dezastrul din România și susține că în prezent PNL a plătit o campanie online de denigrare a lui Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Reacția președintelui USR a fost vehementă, menționând că aceste dezinformări nu fac bine nimănui la acest moment, cu atât mai mult cu cât, public, PNL ar încerca o eventuală reconciliere cu foștii parteneri de coaliție.

După ce au produs flyere mincinoase și le-au împărțit prin țară în campania electorală, acum au plătit o întreagă campanie online prin care încearcă să arunce vina pandemiei pe Ioana Mihăilă și pe Vlad Voiculescu. Este pur și simplu de neînțeles ce dorește în realitate acest partid care, pe de-o parte, ne trimite mesaje de împăcare, în timp ce în public continuă cu dezinformări de cea mai joasă speță.”, arată Dacian Cioloș.

Cioloș amintește publicului că atât Vlad Voiculescu, cât și Ioana Mihăilă, au făcut eforturi disperate pentru intensificarea campaniei de vaccinare în România și menționează episodul plecării secretarului de stat Andreea Moldovan de la Ministerul Sănătății în insultele anti-vacciniștilor.

Vă rog să vă amintiți cum a plecat de la Ministerul Sănătății secretarul de stat Andreea Moldovan, pe care activiști antivacciniști au atacat-o literalmente la ieșirea din clădirea ministerului, pentru că insista că situația este critică pentru țară. Să vă reamintiți și veșnicele contre și piedici puse de Florin Cîțu Ioanei Mihăilă pe durata mandatului sau declarațiile belicoase făcute la adresa lui Vlad Voiculescu.”, amintește liderul USR.

Mai mult, acesta insinuează că în spatele campaniei de denigrare s-ar afla chiar Florin Cîțu, pe care îl consideră responsabil de faptul că vechea coaliție de guvernare nu se poate reface în aceste condiții.

„Suntem oricând dispuși la dialog cu PNL. Dar dacă cineva își închipuie că noi ne vom așeza la masă cu Florin Cîțu în timp ce el face campanii mincinoase online sau pentru că repetă la infinit să mergem la PSD și AUR fie nu știe ce vorbește, fie a ajuns să creadă în propriile minciuni. Este rușinos de jos punctul unde s-a ajuns și, deși noi sperăm că oamenii echilibrați vor stopa acest gen de comportament, nu pot să nu rămân cu un gust amar în urma acestor degradări ale exprimării publice.”, a mai arătat Cioloș.

Pentru a proba cele spuse, Cioloș arată două postări sponsorizate de PNL, în care Ioana Mihăilă este acuzată de faptul că ar fi „umplut spitalele” și că ar fi „interzis în farmacii antivirale care ar fi redus numărul de spitalizări” sau că Voiculescu și Mihăilă ar fi artizanii haosului de acum din România.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare