Acapararea tăcută a “inimii” României: “Și eu sunt statul român!”

Acapararea tăcută a “inimii” României: “Și eu sunt statul român!”

Să nu mi-o luați ca aroganță, dar și eu sunt statul român! Știind foarte clar care sunt punctele sensibile, am bătut pe la diverse uși, inclusiv la Secretariatul General al Guvernului, și am făcut un proiect de schimb de elevi în Craiova. Dar asta eu am făcut! Eu, statul român! Nu statul român de la București. A fost un schimb intercultural fantastic și a fost clar că ar putea da rezultate, dar pe termen lung. Proiectul a fost finanțat de…nimeni.”

Sunt cuvintele unui profesor de limba română din Odorheiu Secuiesc. Unul care face, de unul singur, lucruri care ar fi trebuit să fie gândite și puse în practică de statul român, care, cel puțin la nivel teoretic, ar avea o preocupare pentru conservarea identității naționale în toate județele țării. Dar toate acestea sunt consecințe derivate dintr-o indiferență mai veche, care, la un moment dat, va costa.

Într-o localitate precum Odorheiu Secuiesc, unde românii ocupă 2,51% din structura demografică a zonei, se vede extrem de clar cât de bine își conservă comunitatea majoritară identitatea, tradițiile, valorile, cultura populară.

La fel de bine e conservată memoria unor personalități maghiare, imortalizate în numeroase statui, dar și clădiri care amintesc de oamenii care au lăsat în urma lor ceva. Tot maghiari și ei. În Odorheiu Secuiesc chiar te simți într-o altă țară, pentru că vezi alte steaguri pe clădiri, auzi altă limbă pe stradă, iar nivelul de civilizație amintește puternic de Occident.

Odorheiu Secuiesc, zona centrală

Ajutorul financiar în zonă vine aproape invariabil din partea guvernului Ungariei. Evenimente culturale, școlare, reabilitarea unor clădiri, conservarea altora, toate acestea sunt luate în calcul de guvernul unei alte țări, prin fundații care se ocupă la nivel local de perpetuarea identității.

Și e o mândrie pentru oamenii de acolo să fie maghiari sau secui, pentru că în mod constant, prin tot ce văd în jurul lor la o banală plimbare prin centrul orașului, le amintește numele celor care au devenit punctele de reper ale acestui loc. Ca să nu mai spunem că toate clădirile mari se găsesc într-o stare extrem de bună, iar faptul că se investește în cultură și educație nu poate fi negat. Doar că de asta nu se ocupă guvernul român.

Există o singură școală românească pe o rază de 50 de kilometri. Și atât. În rest, școlile maghiare au secții de limba română, unde limba română este învățată opțional.

Și, ca element de noutate, de la începutul lunii septembrie a acestui an, prin Ordin al Ministerului Educației, limba română este predată în școlile maghiare, potrivit acelorași criterii ca limbile străine.

Cum a devenit româna limbă străină în școlile maghiare din România

Cu o săptămână înainte de începerea școlii, anul acesta, Ministerul Educației ia decizia de a publica o programă nouă pentru secțiile de maghiară ale unor școli din România. Potrivit Ordinului privind Aprobarea de Programe Școlare pentru Discipline de Studiu din Învățământul Liceal, publicat pe 3 septembrie 2021 în Monitorul Oficial, “se aprobă programa școlară de Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară — filiera teoretică — ciclul inferior al liceului, Trunchiul comun (TC) și curriculumul diferențiat (CD) pentru clasa a IX-a”.

Pentru secțiile de limba română, au apărut doar niște repede. În schimb, pentru limba maghiară, s-a schimbat programa cu totul și ea urma să fie implementată de cadrele didactice într-o săptămână. Pe scurt, ce noutate aduce această programă școlară pentru școlile din România cu secții de maghiară? Ei bine, limba română devine un fel de limbă străină. De ce?

Pentru că în cadrul comun de referință pentru limbi sunt stipulate niște grade de cunoaștere ale limbilor. Cel mai bun nivel de cunoaștere a unei limbi este C1 și C2. La acest nivel este de dorit să-și cunoască oricine limba națională, maternă. Or, limba română nu este nici limbă străină pentru cei din zonele românești locuite preponderent de maghiari, nici limbă maternă. Astfel, ea a fost numită “limbă nematernă”, lucru care nu există niciunde în lume.

Prin noua programă, elevilor care termină clasa a IX-a la o secție maghiară a unei școli din România li se cere să cunoască limba română la un nivel de B1 sau B2, exact ca cel dezirabil în cazul limbilor engleză sau franceză. Ce înseamnă asta? Că limba română are statut de limbă străină în secțiile maghiare ale școlilor românești.

Ordinul Ministerului Educației

Cum motivează Ministerul Educației această decizie? Ei bine, nu trebuie decât să consultăm Ordinul și găsim foarte repede explicația pentru această “noutate absolută”.

Fiind destinată, în mod special, vorbitorilor non-nativi, pentru care limba română este o limbă nematernă (RLNM), Programa reprezintă o noutate absolută pentru ciclul liceal. Ea introduce o abordare nouă, în spiritul politicilor lingvistice europene, și este profund marcată de principiile care se respectă, la această oră, în didactica limbilor, în general.”, se menționează în Ordin.

Dilema identitară

Identitatea este, în fapt, terenul pe care se poate lucra, atunci când alte interese intervin în joc. Școlile sunt parte integrantă a problemei identitare, pentru că acolo se construiește, de fapt, atitudinea generațiilor care vin în raport cu cele două state-părinți: România și Ungaria.

E suficient să ajungi în centrul orașului Odorheiu Secuiesc pentru a remarca niște clădiri imense, cu aspect de palate, extrem de bine conservate, care sunt instituții de învățământ în limba maghiară.

Una dintre ele este COLEGIUL REFORMAT BACZKAMADARASI KIS GERGELY. Clădirea are dimensiuni impresionante și pare a păstra în zidurile ei multă istorie.

COLEGIUL REFORMAT BACZKAMADARASI KIS GERGELY

La intrare, pe un banner gigantic, situat pe un perete lateral se poate vedea o deviză în limba latină: “Per spinas ad rosas” (Prin spinii trandafirilor). În fața zidului stau tăcute și parcă eterne statuile lui  Gonczi Lajos, Bethlen Hanos și Baczkamadarasi Kis Gergely.

Pe clădire se pot vedea steagul României și steagul Ținutului Secuiesc. Colegiul a fost fondat în 1670 de contele Bethlen Ianos, reprezentant al nobilimii transilvănene, absolvent al Universității din Frankfurt, cancelarul Transilvaniei și comisarul șef la Scaunul Odorhei.

Potrivit datelor istorice, acesta a donat o mie de galbeni pentru a promova școala trivială din Odorheiu Secuiesc la rangul unui colegiu. Între 1670 şi 1900, colegiul a avut 43 de administratori dintre care 15 membri erau ai familiei Bethlen, fondatorii ai colegiului, iar al 43-lea a fost Ugron János, vicecomitet al judeţului Odorhei.

Liceul Reformat reînființat în anul 1994. Clădirile școlii sunt proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal (Erdélyi Református Egyházkerület). Potrivit chiar instituției de învățământ, “statul maghiar a patronat instituția cu peste 100 de milioane de forinți în ultima perioadă, iar Eparhia Reformată din Ardeal a adus, de asemenea, o contribuție semnificativă la restaurarea clădirii și la extinderea echipamentelor. În același timp, nu trebuie să uităm susținătorii noștri americani entuziaști, persoane cu legături transilvănene.”

Din 2007 până în 2020, toate clădirile instituției de învățământ au fost renovate complet la exterior, precum și cantina, bucătăria, băile, etc.

Urcând o cărare care trece printr-un parc, undeva pe deal, o altă clădire uriașă, cu aspect de castel apare. Este tot o instituție de învățământ maghiar: Liceul Teoretic „Tamási Áron”. Clădirea liceului a fost clasificată ca monument istoric. Construcția datează din 1583, când călugărul iezuit Gergely Vásárhelyi și-a dorit înființarea la Odorheiu Secuiesc a unei instituții de învățământ mediu.

Liceul Teoretic „Tamási Áron”

În 1909 a fost demolată prima cădire a școlii, iar statul maghiar și Biserica Romano-Catolică au construit pe locul ei clădirea care se ridică astăzi somptuoasă pe dealul din centrul orașului. După al Doilea Război Mondial, liceul a fost naționalizat de statul român. După căderea comunismului, numele liceului a devenit “Aron Tamasi” (un scriitor renumit, absolvent al liceului), redevine liceu teoretic  și are doar clase în limba maghiară. Iar lista liceelor de limbă maghiară continuă.

Dacă e să ne uităm spre limba română, constatăm că în Odorheiu Secuiesc nu există decât un singur liceu cu predare în limbă română pe o rază de 50 de kilometri, și anume Liceul “Marin Preda”, înființat în anul 1990.

În tot acest timp, guvernul ungar susţine diversificarea programelor de studii ale instituţiilor de învăţământ superior din Ungaria, ele urmând să fie externalizate treptat în regiunile locuite de maghiari. În acest sens, se poate discuta deja despre o decizie a Innovációs és Technológiai Minisztérium (Ministerul Inovației și Tehnologiei), de a diversifica programele de studii universitare finanţate de Guvernul ungar în aproape toate regiunile locuite de maghiari. În România, aceste programe se vor derula în: Miercurea Ciuc, Oradea, Odorheiu Secuiesc, Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe şi Ilieni.

De altfel, secretarul de stat al ministerului menționat, Tamás Schanda, declara chiar în vara acestui an că ”pregătirea superioară constituie o chestiune de importanţă strategică la nivel naţional şi are rolul de umplere a lacunelor prin asigurarea fondului intelectual maghiar în străinătate”.

În anul universitar 2020-2021, la aceste programe de studii, organizate la Odorheiu Secuiesc și Oradea, au participat peste 1.100 de tineri.

Dezvoltarea învățământului în limba maghiară este considerată pe bună dreptate una dintre condițiile esențiale pentru păstrarea identității maghiare și pentru formarea unor profesioniști pentru Budapesta. De altfel, majoritatea cadrelor didactice cu care am discutat spun că mulți dintre elevii și studenții lor pleacă, în cele din urmă în Ungaria, fie pe programe de masterat, fie în scopul angajării.

“Atunci a apărut, la gândul mai multora, că dacă nu se face de către guvernul român, să facă cel maghiar”

Simon Emeric este unul dintre cei mai vechi angajați ai Fundației pro Agricultura Harghitae din Miercurea Ciuc.  El ne-a povestit că, de o vreme, statul maghiar nu mai investește în această fundație, de vreme ce interesele de perpetuare a învățământului în limba maghiară la nivelul facultăților sunt acum îndeplinite de Universitatea Sapienția, despre care am relatat în primul episod al acestei incursiuni în inima României.

Simon Emeric

Însă, el ne-a povestit cum se simte interesul statului maghiar de a perpetua învățământul în limba maghiară la nivelul acestei zone și cât de grea e indiferența statului român, la nivelul percepției locale.

Maghiarimea din Ardeal n-a încetat nicio oră să creadă că se va reînființa universitatea maghiară de stat, finanțată de guvernul român. Toți au visat Clujul, că acolo s-a desființat, că până în 1959 trăia universitatea maghiară la Cluj. Când a apărut Ceaușescu, prima izbândă a fost contopirea universității de limbă română cu universitatea de limbă maghiară. Și s-a format Babeș Bolyai, care trăiește din fericire până astăzi.

Dar entuziasmul Revoluției a dat speranță să fie o universitate de sine stătătoare de limbă maghiară. Tactica Bucureștiului a fost aceea de a amâna lucrurile, până când totul se răcește. S-a simțit, deci, că nu se va face așa ceva. Atunci a apărut, la gândul mai multora, că dacă nu se face de către guvernul român, să facă cel maghiar, că poate nu e așa sărac să nu poată… Așa s-a înființat universitatea de limbă maghiară Sapienția. La ora actuală, nici asta nu este 100% maghiară, din mai multe motive. Unul e că s-a pornit o specializare româno-engleză. Că unii mai realiști au spus că noi degeaba suntem foarte buni și talentați dacă vrem să trăim în România și nu știm limba ei. Că copiii ăștia n-or să lucreze toți la Budapesta. Și atunci în conținutul fiecărei specializări deja o proporție oarecare are și limba română. Dar sunt falșii naționaliști, adică șovinii, care spun că ăștia nu vor să vorbească limba statului. Eu cred că nu trebuie să purtăm ochelari de cal. Să vorbim englezește, românește, cum putem să contribuim la progres, indiferent că m-a născut mama maghiar sau român sau lipovean.”, punctează Simon Emeric.

Tot el ne-a împărtășit propria sa experiență de elev și student în acest spațiu atât de particular, în care dificultățile apar, atunci când școlile nu te învață limba română și când limba maghiară nu te ajută, la nivel intern, decât pe o rază de 50 de kilometri.

Eu când aveam 11-12 ani, știam că sunt maghiar și atât. Nu m-a interesat ce capitală este Bucureștiul, ce capitală este  Budapesta. Eu sunt Simon Emeric din Sâncrăeni. Am învățat în școală, în afară de geografie și ceva administrație. Acolo am învățat că eu trăiesc în Regiunea Autonomă Maghiară și în România. Dar asta n-a schimbat nimic în viața mea. Dar a venit un hop. Am terminat clasa a opta în comuna natală și am decis să merg mai departe la liceul maghiar din Miercurea Ciuc. Am terminat clasa a noua, am început clasa a zecea și mama a zis că liceul teoretic mă va lăsa fără pâine. Și peste două săptămâni, la liceu vine o circular care zicea că la Târgu Mureș se înființează un liceu care dă și meserie, și cultură generală. Atunci a venit primul an de liceu de specialitate. Acest liceu era liceu cu predare în limba română. Eu nu știam nimic. Nimic, nimic! Deși în clasele primare am avut ore de limbă română, dar care și acum, după 60 de ani, se predă prost! Se predă prost! Nici românește n-am învățat nimic la sat, nici englezește n-am învățat nimic la oraș. Au predat prost!

Eu la 16 ani nu știam nici românește, nici englezește, nimic altceva decât ungurește. A fost un an de nedescris! Ceva sprijin din  partea statului român am primit, că am avut dreptul să intru la un liceu de specialitate, indiferent dacă știam românește sau nu. Treaba asta a continuat până la terminarea universității. M-am înscris la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la fără frecvență. Anul următor m-am transferat la zi. Atunci am simțit că statul român este un părinte bun, mă ajută să mă descurc, mă lasă să învăț la Iași.”, a povestit Simon Emeric pentru INVESTIGATORIA.

Insă frustrarea de a plăti taxe și impozite unui stat care nu oferă înapoi și de a ține mâna întinsă către un alt stat, care dă cu interes, e prezentă în discursul mai multor interlocutori.

“În ultimii 30 de ani, însă, statul român nu prea… Nu prea… Și ultimii 20 – 25 de ani statul maghiar considerabil mai mult ne ajută decât cel român. Statul român se mulțumește că le plătești taxele și impozitele, contribuții și așa mai departe. Legea acolo se face, la București, pe principiul: virați totul la noi, pe urmă la împărțire, vă ținem noi zăbala. În ansamblu, în ultimii ani, ajutorul maghiar e mult mai mare decât cel român.

Depășirea celor 50 de kilometri…

Pentru că n-am vrut să ne oprim doar asupra perspective etnicilor maghiari, am făcut o vizită unui inspector de limba română din Odorheiu Secuiesc. Este vorba despre Manuela Nicoleta Stîngă, a cărei poveste este de-a dreptul fascinantă, de vreme ce ea provine din Craiova și locuiește deja de ani buni în Odorheiu Secuiesc, unde nu doar că s-a adaptat, dar și face lucruri extrem de importante în scopul conservării identității românești în zonă. Lucrează și cu copii maghiari și predă limba română, care acolo este opțională.

Are, însă, și clase de 30 de elevi, care niciodată nu i-au spus că nu vor sau că n-au nevoie să știe limba română, pentru că mulți dintre ei sunt conștienți că, pentru a depăși cei 50 de kilometri în care se pot descurca doar cu limba maghiară, trebuie să cunoască limba română.

Manuela Nicoleta Stîngă

Deși oarecum singură în proiectele pe care le gândește și le pune în aplicare, Manuela Nicoleta Stîngă simte că acolo are lucruri importante de făcut. Și gândul că ea reprezintă statul român într-o zonă în care statul român se implică puțin spre deloc îi dă forța să continue cu mai multă determinare în fiecare an. Chiar dacă problemele sunt numeroase.

Șocul cultural a fost mare pentru ea, încă de la început, pentru că, la momentul acela, nu se aștepta să trăiască într-o zonă în care limba română se aude foarte rar pe stradă.

Eu nu știam că aici se vorbește limba maghiară, sincer. Venind din Craiova, știam că există maghiari, dar că nu se vorbește limba română, asta n-am știut. În primele patru luni auzeam totul în limba maghiară, mai puțin la școală. După patru luni am mers în Craiova și am auzit pe cineva vorbind românește și m-am întors. Pentru că aici, dacă aud pe cineva vorbind românește, mă întorc așa să văd cine e, că s-ar putea să-l cunosc. Eu am foarte mulți prieteni maghiari aici, iar dacă voi pleca de aici, cred că o să-mi iau vecinii cu mine. (râde) Excepționali! Sunt singura româncă din bloc și pe mine toată lumea mă salută în limba română. Lucrez cu copii maghiari, nu a existat nici măcar o dată un copil care să-mi spună că nu vrea să învețe limba română. Nu a existat copil. Alții, probabil, lucrând la secția maghiară, poate că au întâlnit și astfel de cazuri. Eu, personal, nu. Dar sunt acei copii care vin și din familie cu o anumită mentalitate. Pentru că, dacă rămân aici, cu limba maghiară, e ok. Dar ce vor face aici? Sunt două sau trei fabrici. Sau să plece în Ungaria. Altă șansă n-au. Și atunci. Cel care vrea ceva de la viața lui în România, adică să depășească acești 50 de kilometri, că de la Sighișoara nu mai înțelege nimic, acela învață limba română.”, mai adaugă Manuela Stîngă.

“Și eu sunt statul român”

Pentru că “statul de la București” nu se implică, sarcina dificilă de a schimba ceva în zonă la nivelul consolidării identității românești revine acestor oameni ajunși în zonă din alte locuri ale României, care văd acolo o nevoie de valori românești și încearcă să o împlinească. Desigur, nu e suficient, dar gândul că oameni de acolo sunt dispuși să lupte pentru coerența identitară a țării e oarecum reconfortant.

De când e cadru didactic și inspector școlar la Odorheiu Secuiesc, Manuela Stîngă a punctat proiecte care merită menționate, măcar în treacăt: un program de schimb de experiență dintre copiii Harghitei și copiii Craiovei și organizarea olimpiadei de limba și literatura română într-o zonă în care limba română nu se aude prea des pe stradă.

În general, își face proiectele fără prea mult sprijin, dar, când vine vorba de proiecte semnificative, face tot ce trebuie pentru a lăsa în urmă amintirea unor evenimente în care limba română s-a auzit tare și clar. Totul, pentru că ea simte că cineva trebuie să fie statul român în Odorheiu Secuiesc.

Să nu mi-o luați ca aroganță, dar și eu sunt statul român. Ajungând pe funcția asta, pe care am acceptat-o nu pentru că îmi place ideea, ci pentru că în acel inspectorat eu sunt statul român. Știind foarte clar care sunt punctele sensibile, am bătut pe la diverse uși, inclusiv la Secretariatul General al Guvernului și am făcut un proiect de schimb de elevi în Craiova. Dar asta eu am făcut! Eu, statul român! Nu statul român de la București. Programul a durat 3 ani și s-a încheiat în pandemie, pentru că ne-am mutat în online și nu a mai avut același efect. A fost și un schimb intercultural fantastic și a fost clar că ar putea da rezultate, dar pe termen lung. Proiectul a fost finanțat de…nimeni. Nu au fost programe care să implice bani decât în măsura în care părinții se implicau. Eu nu am avut nevoie de bani. Toată lumea zice că nu sunt bani să facă. Eu am avut zero buget pentru asta. Apoi m-am dus la Consiliul Județean și am zis că n-ar fi rău să deconteze cheltuielile de deplasare măcar ale elevilor din Harghita și au plătit asta. În rest n-am avut nevoie de niciun ban. Am făcut olimpiadă de limba și literatură română națională aici. Am luat bani inclusiv de la Budapesta, am luat bani de la Ministerul Educației, care se dădeau pentru olimpiadă, am dus copiii la hotel. Copiii și-au cumpărat trollere ca să ducă acasă premiile. Un institut din Budapesta, un institut pentru studii culturale, cred că ne-a dat cei mai mulți bani. Toate firmele din Odorheiu Secuiesc s-au implicat, pentru că să ai olimpiada de limba și literatura română în Harghita, în Odorheiu Secuiesc, era o chestie excepțională. Au fost 187 de copii din toată țara. În cele 3 zile, cât a durat evenimentul, toată lumea a vorbit românește pe stradă.”, își mai amintește profesoara de limba și literatura română.

Riscul enclavizării

Dezvoltarea învățământului în limba maghiară, de la nivelul grădiniței și până la universitate, pare să fie un obiectiv al statului maghiar în zonă. Motivul este evident. Limba este componenta esențială a identității. Celelalte valori vin după ea. Conservarea unui patrimoniu cultural, utilizarea lui în scop educative, toate aceste elemente ale comportamentului Ungariei în zonă, care se implică prin programe guvernamentale și fundații, vin la pachet și cu risc.

Enclavizarea maghiară a regiunii, prin eliminarea factorului românesc din tot ceea ce înseamnă mediul de viață al oamenilor, ar fi una dintre perspectivele nefavorabile pe care statul român nici nu le ia în calcul. Sau, dacă le ia, nu se manifestă deloc în acest sens.

Un argument serios poate fi și acela că, la nivel cultural, identitar, valoric, comunitățile mici din inima României sunt extrem de dezvoltate. O comparație între copiii din Craiova și cei din Harghita ne-a oferit în acest sens tot Manuela Stîngă.

Spiritul comunitar, respectul pentru tradiții și valori este mult mai mare în zona asta decât în restul țării. Când copiii din Craiova au venit aici, copiii de aici, fără să le fi spus nimeni, erau îmbrăcați în costumele lor populare. Când ei, de aici, au plecat la Craiova, s-a întâmplat un lucru fantastic. Toți copiii au început să caute, și-au închiriat costume populare oltenești, ca să facă și ei la fel cum au făcut copiii maghiari. Ei nu aveau așa ceva acasă. În schimb, cei de aici, la ultimul clopoțel, la toate manifestările lor culturale poartă hainele lor populare. Eu cred că cei de aici sunt foarte mândri că sunt ceea ce sunt. Dar foarte mândri.

Mândria de a fi secui sau maghiar e, practic, liantul care ține comunitatea sudată și cumva izolată de restul României. Finanțările venite dinspre Ungaria și indiferența guvernului României nu fac altceva decât să ofere argumente în plus pentru această atitudine.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.