Tiberiu Boșutar s-a făcut remarcat prin perseverența cu care luptă de ani întregi pentru Mediu. A fost agresat, jefuit, umilit, amenințat de mafia lemnului și de “sateliții” ei, dar nicio secundă nu și-a pus problema să renunțe. Petrece ore întregi în fiecare zi monitorizând transporturi de lemne și documentând metode de furt. Totul se întâmplă în garsoniera lui, pe care a transformat-o într-un laborator de cercetare și documentare a infracțiunilor din sectorul forestier.
În acești ani a înțeles că furtul e susținut de autorități și a înțeles că sistemul e construit astfel încât să lase mereu o portiță deschisă infracțiunii. Cu toate acestea, crede că lupta lui nu e în zadar și nu e genul de om care s-ar împăca ușor cu gândul că a renunțat la o cauză în care crede. Tiberiu Boșutar a acordat publicației INVESTIGATORIA un interviu exclusiv în care ne-a vorbit despre cauza lui și, mai ales, despre motivațiile care îl fac să nu plece din fața pericolului, atunci când la mijloc e credința lui.
INVESTIGATORIA: Cum a început lupta dumneavoastră pentru Mediu?
Tiberiu Boșutar: Din inconștiență am ajuns aici… Eu îmi doream să salvez satul meu natal. Nu știam atunci care urma să fie primul pas, dar am început să monitorizez zona, să adun informații și așa am realizat că peste 80% din suprafața localității natale e acoperită cu fond forestier. Și, indiferent ce ai vrea să faci în localitate, totul depindea de pădure. Pădurea era motorul economic al zonei. Și am început să monitorizez ce se întâmplă cu lemnul plecat din pădurea localității în care m-am născut. Și surpriza a fost maximă, când am monitorizat într-un caiet cu pixul și am constatat în lunile octombrie, noiembrie și decembrie ale anului 2016 că doar din localitatea Moldovița plecau peste 100 de TIR-uri fără niciun act cu lemne tăiate ilegal. Repet: peste 100 de TIR-uri cu lemne fără acte dintr-o singură localitate. Și așa am ajuns să îmi dau seama că avem o problemă mare cu fondul forestier din localitate. Nu mi-a trebuit mult să realizez că nu poți îndrepta lucrurile doar la nivelul unei singure localități și așa am ajuns în 2019 să înființez un alt ONG, primul fiind Asociația Moldovița, Legea Codrului. Statutul ONG-ului, acțiunile mele se raportează la situația sectorului forestier de la nivel național.
I: Și ce faceți exact în cadrul ONG-ului?
T.B. Noi în România avem aproximativ 7 milioane de hectare de fond forestier și în fiecare zi sunt emise în jur de 15.000 de documente de însoțire a transporturilor. Deci clar că un singur om nu poate monitoriza tot volumul de lucru. Ceea ce am decis eu să fac e să transform garsoniera în care stau într-un soi de laborator unde documentez metode de furt, mă folosesc de experiența mea și de discuțiile cu cei implicați în sector pentru a găsi soluții care să ducă la diminuarea fenomenului de furt și merg cu soluțiile astea la ministerul de resort.
Într-adevăr, în momentul de față am un dialog cu ministerul, însă, din păcate, am convingerea că ministerul, atunci când închide o poartă de furat, se asigură să deschidă alta. Și nu vorbesc așa, doar ca să vă spun o poveste. Înainte, metoda principală de furt era transportul multiplu. Mai exact, emiteau un document de însoțire, care era valabil câteva ore și pe acea perioadă de timp puteai face mai multe transporturi. Asta s-a rezolvat cu SUMAL2, prin introducerea acelei fotografii. Mai exact, nu se emite documentul înainte să atașezi patru fotografii, iar fotografia e dovada că, dacă nu seamănă transportul cu fotografia, că s-a făcut alt transport. Și asta s-a rezolvat. Dar în legislație s-a făcut o excepție. Transportatorii care transportă pentru consum propriu maxim 20 mc pe an pot transporta fără această fotografie. Ei nu au traseu, nu au fotografie, nu pot fi urmăriți pe GPS și în cadrul legii a fost stabilită clar limita de 20 mc pe an. Eu am fost la ministrul Mediului și de trei ori am prezentat punctual și problema asta, anume că sunt foarte mulți transportatori care au depășit limita de 20 mc pe an și transportă fără fotografie, dar nu pot fi amendați, pentru că n-au fost în prealabil notificați de Garda Forestieră. Am primit asigurări că se va rezolva, iar în ultima ordonanță de urgență a guvernului pe data de 4 octombrie, au abrogat amenda. Dacă vă puteți închipui așa ceva… Metoda asta de furat a rămas fără sancțiune. Și acum urmează să ne ducem iar să cerem să scoată din lege portița asta de furat, iar apoi cei care dau legi o să vină cu o altă portiță de furat… Acțiunile mele și ale tuturor celor care se implică își au, însă, rostul. Numai că, pentru că în România problema principală e corupția, nu avem de partea noastră autoritățile statului, iar pașii pe care îi facem sunt foarte greoi…
I: Când ați simțit că ați început să deranjați?
T.B. Eu am început activitatea mea ca activist din 2016, fac asta exclusiv de atunci. Și am urmărit poate chiar mii de camioane, am reclamat sau confiscat mii de mc de lemn. Am început să am probleme atunci când am realizat că toate furturile astea sunt susținute de autorități și când am început să arată cu degetul spre cei vinovați direct. Am fost atacat de angajați de la Garda Forestieră, am fost atacat de pădurari, am fost atacat și amenințat de poliție. Atunci am început să deranjez: când am început să arăt cu degetul spre ei, cu dovezi concrete, evident.
I: După toate aceste agresiuni, de câte ori s-a întâmplat ca justiția să vă apere și poate chiar să vi se plătească daune pentru ce vi s-a întâmplat? S-a întâmplat vreodată?
T.B. Din păcate, niciodată… Vă spuneam de atacul al angajaților de la Garda Forestieră, care s-a săvârșit undeva pe la începutul anului 2020, eu de-abia zilele trecute am fost chemat la poliție , dosarul s-a întors de la procuror și am fost întrebat din nou dacă recunosc fotografiile. Deci incredibil. Au trecut aproape doi ani de zile. Când ești supus unui atac care poate fi perceput ca și tentativă de omor, nu te aștepți ca dosarul să fie ținut pe loc timp de doi ani de zile. Polițiștii vin cu niște întrebări banale. Îmi arată aceeași fotografie și mă întreabă dacă recunosc autorul… Dar am învățat totul pe de rost… (râde)
I: Cum vă explicați faptul că justiția pare să nu apere interesele celor care apără Mediul în România, pentru că nu sunteți singurul activist de mediu căruia i se întâmplă astfel de lucruri?
T.B. Între masa judecătorului și infractor mai avem două verigi, și acolo cred că e problema mare. Mai exact, e vorba de agentul constatator și de procuror. Ăștia fac în așa fel încât pe masa judecătorului să apară doar o parte din dovezi și, de cele mai multe ori, judecătorul nu poate da o soluție favorabilă păgubitului și îi clasează cauza. Am ajuns la concluzia asta. Avem situații reclamate de noi care se cercetează deja de ani buni și ele sunt tărăgănate la poliție, apoi mai stau prin birourile procurorilor și la judecător, când ajung, nu se mai poate dovedi nimic.
I: În ce măsură credeți că statul român sprijină această mafie a lemnului?
T.B. Nu putem vorbi de statul român, că nu putem vorbi despre toate autoritățile ca fiind corupte. Evident că prin birourile alea sunt și oameni serioși. Dar, per total, autoritățile statului sunt cele care controlează, încurajează și susțin furturile. Și nu vorbesc doar de sectorul forestier, în toate domeniile se întâmplă aceeași treabă. Nu poți fura din fondul forestier fără ca pădurarul să deschidă bariera, fără ca polițistul să deschidă calea și fără ca procurorul să claseze dosarul.
I: Care mai e situația dosarului legat de cea mai recentă agresiune la care ați fost supus, împreună cu cei doi jurnaliști?
T.B. Ați văzut că zilele astea a apărut și filmarea agresiunii de atunci și ați putut vedea care a fost nivelul de agresiune. Ne-au atacat, ne-au bătut, ne-au jefuit, ne-au umilit. Am mers la București pentru că nu aveam încredere în autoritățile locale. Am depus plângerile noastre la București, plângerile noastre au ajuns prin fax direct la procurorul de la Vatra Dornei și procurorul de la Vatra Dornei, cu toată presiune publică, n-a avut nicio jenă să minimalizeze încadrarea la loviri și alte violențe, care se sancționează foarte blând raportat la ce am trăi noi acolo…
I: Și, în condițiile astea, în care vi se întâmplă continuu lucruri de felul acesta și simțiți că autoritățile responsabile cu dreptatea nu vă fac dreptate, intenționați să continuați lupta asta?
T.B. Categoric, da! Eu, în timp, am schimbat vinovații. Dacă la început credeam că vinovat e cel cu căruța, apoi cel cu camionul, apoi multinaționalele, apoi proprietarii de pădure, acum am ajuns la agentul constatator și la procuror. Dar noi probleme avem pentru că nu se dorește să se oprească fenomenul acesta de tăiere ilegală.
I: Ce vă motivează?
T.B. Din convingere! Fac asta din convingere și sunt absolut convins că ceea ce fac eu are un rost. Pentru că, dacă m-aș opri eu, ar însemna să transfer, cu bună știință, problemele copiilor mei. Știți? Erau vremuri când strămoșii noștri au luptat ca urmașii lor să aibă o țară. Au fost vremuri când strămoșii noștri s-au jertfit ca urmașii lor să aibă un loc de casă. Acum e ușor: nu ne trebuie nici țară, că s-au dus hotarele, nu ne trebuie nici loc de casă, dar ne trebuie acea lume normală. Și cred că responsabilitatea generației mele și a noastre e cea de a lupta pentru a ajunge să trăim în acea lume normală pe care ne-am dorit noi s-o prindem. Eu am ajuns și bunic. Sunt tânăr, dar am doi nepoți. Și dacă mă uit la copii și la nepoți și mă întreb ce aș putea să fac pentru ei, mă gândesc că da, se justifică să mă implic și să mai răresc din hoți, ca atunci când vor ajunge ei oameni maturi, departajarea să se facă pe merit, nu pe bani!
Félicitations MONSIEUR !!