Lecție de „igienă digitală” cu judecătorul Cristi Danileț: “Răspunderea pentru faptele din online e identică cu aceea din offline”

Mediul online a devenit în ultimii ani unul propice pentru comiterea a tot felul de infracțiuni. Amenințări, violență, agresivitate, furt de identitate, revenge porn, racolare de victime pentru traficul de persoane, șantaj sau achiziții de narcotice – toate acestea sunt lucruri care se întâmplă cu o frecvență uriașă în mediul văzut și nevăzut al internetului. Sub așa zisa protecția a libertății de exprimare, mulți oameni nu înțeleg că mediul online nu este unul virtual, pentru că el implică o comunicare între persoane reale.

Ca atare, acțiunile ilegale care se întâmplă în online sunt, în fapt, la fel de grave ca infracțiunile din viața de zi cu zi. Este legislația românească adaptată la evoluția tehnologiei? Pot judecătorii să dea sentințe în cazuri de utilizare abuzivă a internetului? Până unde se extinde dreptul la liberă exprimare și unde începe abuzul? Toate aceste lucruri le-am discutat cu judecătorul Cristi Danileț, care, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate publicației INVESTIGATORIA, a reușit să aducă o serie de lămuriri necesare tuturor celor care utilizează internetul, fără a ști că încălcarea unor reguli te poate trimite în fața instanței și, uneori, chiar și la închisoare. O lecție de “igienă digitală”, i-am spus noi, pentru că trăim vremuri în care limitele comportamentului online trebuie să fie explicate și știute de toți cei care cred că în online sunt în siguranță să facă orice doresc.

INVESTIGATORIA: Violența nu se mai manifestă doar în viața reală, ci și în mediul online, care a devenit treptat la fel de important ca viața reală. Care sunt principalele tipuri de infracțiuni din mediul online pe care le întâlniți, ca judecător?

Cristian Danileț: Hai să-i spunem violență digitală, pentru că înglobează cam tot ce se întâmplă în online. Oamenii nu știu nimic despre felul în care funcționează online-ul. Nici despre securitatea dispozitivelor pe care le utilizează, nici despre limitele libertății de exprimare, nici despre eventualele sancțiuni pe care le pot primi pentru fapte comise în online. Inițial s-a crezut că online-ul îți oferă un anumit de protecție și de anonimitate. De multe ori auzim argumentul: “E contul meu, pot să scriu ce vreau pe el!” sau “Utilizez o aplicație de ascundere a IP-ului și fac ce vreau”. În ultimii  cinci ani, a crescut fantastic numărul de acte ilicite comise în online. Atât prin intermediul tehnologiei moderne, când se comit infracțiuni, cât și atacul asupra unor persoane prin folosirea cuvintelor în online. Aici vorbesc de insulte, calomnii, amenințări, șantaj, revenge porn, pornografie infantile, recrutare de victime pentru trafic de persoane, cumpărare de droguri. E o paletă foarte largă, ce se manifestă încă de la vârste fragede. Copiii au descoperit că bullying-ul se poate face și online.

I: Și asta nu se întâmplă doar în cazul copiilor. Deseori, observăm fenomenul și în cazul adulților, de vreme ce multe persoane au căzut victime unor astfel de agresiuni în online.

C.D.: Dacă la copii e un fel de hărțuire mai ușoară, la adulți deja nu mai există scuze. Cei care comit astfel de fapte pot fi blocați prin intermediul aplicațiilor pe care le utilizăm, dar uneori nu e suficient. Pentru că se întâmplă grozăvii mult mai mari prin intermediul internetului. De exemplu, sunt adulți care își iau identitate de minori, de adolescenți, intră în dialog cu copiii, încep să aibă discuții care au un anumit nivel intim, primesc apoi poze cu acei minori și apoi îi șantajează. Am întâlnit cazuri de femei, chiar mature, recrutate prin intermediul online pentru trafic de persoane. Există recrutori digitali care încearcă să găsească persoane pe care să le convingă să plece la muncă în străinătate sau să se mute cu ei, prin metoda celebră Loverboy, care s-a mutat  în online. Sunt unii care investesc foarte mult, chiar luni întregi de flirt pe internet pentru a convinge o persoană să facă diverse lucruri. Foarte mulți dintre tineri nici nu mai accesează internetul, ci Darkweb-ul. Adulții habar nu au ce  înseamnă și cât de periculos este, dar tinerilor le place acolo, că  sunt anonimi sau asta cred ei și comandă droguri pe internet mai facil și mai ieftin. Darkweb-ul conține multă pornografie infantile și de acolo foarte mulți descarcă materiale pornografice, pentru ca apoi să le stocheze sau să le distribuie prin intermediul altor aplicații.  Și mai e și tema aplicațiilor de urmărire a membrilor familiei, în special a partenerilor de viață. Să știți că au fost chiar judecători și procurori care și-au urmărit partenerii de viață și au fost dați afară pentru asta din magistratură. Nu e o anumită categorie mai aplecată către astfel de infracțiuni. Am întâlnit cazuri de acest gen  chiar la intelectuali.

I: Cam astea ar fi riscurile majore în online. Ei bine, aș vrea să știu în ce măsură e legislația din România adaptată pentru a face față unor astfel de infracțiuni care, cumva, sunt noi.

C.D. Legislația este nouă, din anul 2014 și, în general, a ținut cont de evoluția tehnologiei de la acel moment. Mai mult, Curtea Supremă a dat recent două soluții foarte importante pentru mediul online, în ideea de a unifica practica. Pentru că, fiind vorba de infracționalitate de tip nou, judecătorii nu știu sigur dacă se aplică în anumite cazuri concrete. Ei bine, Curtea Supremă a dat aceste două soluții, care unifică practica. Unul privește furtul de identitate online, unde Curtea Supremă a stabilitt că, atunci când deschizi un cont pe o rețea de socializare cu datele reale ale unei persoane existente, trimiți mesaje în numele acelei persoane, te faci vinovat de o infracțiune. Până acum nu se știa acest lucru. Și a doua soluție s-a dat chiar în urmă cu câteva săptămâni, și anume dacă primești de la o persoană fotografii cu ea însăși sau filmulețe și tu le distribui mai departe fără acordul persoanei care ți le-a trimis, atunci comiți o infracțiune. Până acum nu se știa că e infracțiune, pentru că unii judecători considerau că le-ai trimis de bunăvoie și e treaba ta.

I: În ce măsură credeți că sunt cunoscute aceste noutăți legislative de oamenii care folosesc online-ul?

C.D.: Nu știu în ce măsură sunt aceste lucruri cunoscute de populație. Toată lumea folosește câte un dispozitiv electronic, toată lumea a trecut în digital brusc, dar aproape nimeni nu a explicat regulile de funcționare a digitalului, pericolele lui și faptul că putem alerta autoritățile. Am avut chiar un caz în care două fete au reclamat la poliție faptul că sunt șantajate de un tânăr de 20 de ani cu poze intime. Practic, tânărul le-a păcălit pe cele  două adolescente să acceseze un link în care trebuia să folosească parola de conexiune la rețeaua de socializare. Ele au pierdut controlul asupra contului de Facebook, individul le-a intrat în messenger și a găsit niște poze intime, pe care le schimbaseră cu prietenii lor. Așa a început șantajul. Uneia i-a cerut să se culce cu el, iar celeilalte i-a cerut o sumă mare de bani, în caz contrar amenințând că va publica acele poze chiar pe conturile lor de socializare. Fetele au spus părinților, ei au anunțat poliția. Noi avem deja tehnologia necesară să prindem astfel de indivizi fără rateuri, dar avem nevoie de informații. Imediat ce se petrece fapta, îi punem sub interceptări, surprindem discuții și putem identifica IP-ul, chiar și pe Darkweb. Individul acela a fost prins și când s-au făcut perchezițiile, chiar eu am dat autorizația, s-a intrat în telefonul lui mobil și în laptop și s-au mai descoperit încă opt fete șantajate, care nu depuseseră plângere.

I: De ce nu se fac plângeri pe astfel de spețe?

C.D. Pentru că ori nu au încredere în autorități, ori nu știu că autoritățile pot interveni. Sau poate din jenă. Dar trebuie să știe cei care sunt în astfel de situații că, mai ales când e vorba de minori, noi le protejăm identitatea, dar trebuie să știm situațiile. Dar revenge porn-ul este un fenomen uriaș în România. Uriaș! Și mă întorc la educația juridică digitală, că asta lipsește cu desăvârșire.

I: Și ce se poate face pentru a se populariza aceste modificări legislative adaptate la infracționalitatea din online?

C.D.: Eu și VeDem Just am început să facem educație de genul acesta. Am inventat o aplicație, se numește Legendar, chiar vă sfătuiesc să o folosiți și dumneavoastră. Ei bine, această aplicație se descarcă gratuit din AppStore sau Magazin Play și, prin intermediul ei, ținem la curent oamenii cu privire la fiecare lege nouă care apare, la fiecare hotărâre judecătorească nouă sau la fiecare decizie a Curții Constituționale ori a Curții Europene. Când apare o astfel de decizie, noi o urcăm în aplicație și ea te avertizează pe telefonul pe care ai descarcat aplicația, prin notificare. Și cel mai important e că am renunțat la “legaleză” (limba asta ciudată pe care o vorbim noi) și o traducem pe înțelesul oamenilor. Iar pentru copii am updatat și anul acesta cartea “Elevul și legea” cu un capitol în care explicăm aceste lucruri. Dar grav e că nici părinții, nici profesorii nu au cunoștință de lucrurile care se întâmplă în mediul digital. Ei au impresia că dacă copilul stă liniștit în camera lui pe Internet, atunci e totul în regulă. Nu, nu e în regulă! Pentru că acel copil poate fi, în același timp, și în cameră, dar și în altă parte pe internet, unde poate încălca legea grav. Regula de aur care se aplică în online este că aceleași reguli din offline se aplică și în online: n-ai voie să insulți, să calomniezi, să ameninți sau să șantajezi. Vreau să fie foarte sigur un lucru: online-ul nu e virtual, e doar un alt mediu de transmitere a informației. De aceea, răspunderea pentru faptele din online e identică cu aceea din offline. Mai mult, trebuie să știm că în online se păstrează întotdeauna urmele. Ele nu pot fi șterse. Chiar dacă ștergi ceva din dispozitiv, informația rămâne. O dată la cei cărora ai trimis poza, să zicem, dar rămâne și în server. Tot ce este pus gratuit la dispoziția publicului, stochează datele de tot felul și acele date pot fi folosite împotriva noastră. Și să se mai gândească tinerii că uneori limbajul pe care folosesc în online se poate întoarce împotriva lor, dacă, la un moment dat, vor ocupa vreo poziție de responsabilitate publică. Și e foarte important de știut că există legislație, există moduri de a identifica abuzul în online, doar că e important să acționezi. Pentru amenințări, nu se poate sesiza din oficiu poliția sau parchetul, e musai să se facă sesizare în maxim 3 luni de la data comiterii faptei, indiferent unde ai primit amenințarea în mediul online. Sunt oameni care spun că e o libertate de exprimare, care le permit să spună ce vor pe Facebook. Nu este adevărat. Nici în viața de zi cu zi nu poți să spui ce vrei oricui. Asta nu înseamnă că ești cenzurat. Înseamnă că trebuie să respecți limite. Demnitatea persoanei trece înaintea libertății de exprimare. Asta înseamnă că tu, mai degrabă poți critica faptele unui om, nu omul în sine. Poți spune că ideile unui om sunt proaste, nu poți spune că omul e prost. Că asta e insultă. Când inventezi fapte, asta e deja calomnie. Iar eu pentru insultă și calomnie, te pot da în judecată. Sunt profesori care au dat în judecată minori și au primit daune morale de la instanță, pentru că au fost insultați pe rețelele de socializare.

I: În general, cam despre ce daune morale vorbim, ca valoare în bani?

C.D. Pot fi și zeci de mii de euro. Depinde de situație. Dacă victima are o poziție anume, dacă e o victimă cu mulți prieteni e altă valoare a daunelor decât în cazul unui cont privat pe care îl văd zece oameni. Deci dacă e un cont public, deschis, persoana este bine văzută, insultele sunt foarte grave, cu privire la caracterul sau la familia sa, dacă sunt calomnii, atunci se dau daune morale. Dacă sunt amenințări sau acțiuni de șantaj, astea sunt deja acte penale, care se sfârșesc cu condamnare.

I: Unde se oprește libertatea de exprimare în online?

C.D. În momentul în care atingi drepturile altei persoane. Și aici mă refer la persoană ca individ, nu la proprietatea sa sau la faptele sale. În momentul în care produci celuilalt un rău deliberat, atunci nu mai vorbim de libertate de exprimare, ci de abuz de exprimare. Deci dacă eu spun: “Ești prost, te bat, te omor”, atunci asta nu mai are legătură cu libertatea de exprimare. Deci e foarte în regulă să te exprimi liber, să îți spui gândurile, să împărtășești, dar asta nu înseamnă că poți să mă agresezi pe mine, să îmi creezi o stare de teamă, să mă hărțuiești sau să mă urmărești. Critică-mi faptele, nu persoana!