Concertul retrocedărilor, orchestrat de la Budapesta

Concertul retrocedărilor, orchestrat de la Budapesta

Într-adevăr, majoritatea retrocedărilor către persoane fizice din Ungaria sunt frauduloase, pentru că cei care le-au primit nu sunt nici urmașii foștilor proprietari și nici nu îndeplineau condițiile de restituire. Noi am făcut tot felul de calcule estimative din date luate de la prefecturi, consilii județene și comisii de restituire și am ajuns la un procent 80% legat de retrocedările frauduloase, dacă nu cumva, procentul e chiar mai mare.”

Așa cum am arătat în episoadele anterioare ale investigației noastre privind acapararea tăcută a Transilvaniei, prin cumpărarea de imobile de patrimoniu, există un mod netransparent care caracterizează întregul demers.

Practic, informația trecerii acestor clădiri de patrimoniu în sfera Ungariei apare, în general, după ce toate formalitățile au fost încheiate și nimeni nu mai poate face nimic. Dar acapararea aceasta tăcută se desfășoară pe mai multe linii: clădiri de patrimoniu, terenuri agricole și retrocedări.

Cuvintele care deschid acest nou capitol al investigației noastre aparțin profesorului universitar doctor Ioan Sabău-Pop, avocat în Baroul Mureș, fost judecător și cadru didactic al Facultății de Drept și Științe Administrative, care de mai bine de două decenii se implică activ în procese ce au avut ca obiect, în special retrocedările din Transilvania.

Una dintre cele mai șocante afirmații pe care cadrul universitar le-a făcut cu privire la aceste retrocedări este aceea că peste 80% dintre retrocedări sunt frauduloase.

Există o listă uriașă de case și imobile de patrimoniu care au aparținut grofilor și conților maghiari, care au fost în ultimii ani retrocedate unor persoane fizice și juridice din Ungaria sau unor etnici maghiari din România. Mai mult decât atât, există cazuri ale unor comune care s-au trezit, peste noapte, că în urma retrocedărilor, nu mai au aproape deloc proprietăți proprii.

Citește și: ISTORIE DE VÂNZARE. Metodele prin care clădiri-simbol ajung în patrimoniul Ungariei

Vom da câteva exemple de astfel de clădiri retrocedate în ultimii ani, pentru a ne face o imagine de ansamblu asupra amplitudinii fenomenului.

Castelul Banffy de la Ciuguzel, castelul Teleki-Miko de la Ocna Mureș, castelul Konopy de la Odvoș, castelul Lazăr de la Sărata, castelul Banffy de la Bonțida, Castelul Beldi de la Geaca, Castelul Iosika de la Moldovenești, Casteluk Leszai de la Gârbău, Castelul Beldi-Mikes de la Ozun, Castelul Kalnoky de la Micloșoara și Castelul Kalnoky din Valea Crișului, Castelul Mikes de la Zăbala, Castelul Gaal de la Dalnic, Conacul Kozma de la Reci, Conacul Nagy de la Coșeni, Castelul Balasi, Castelul Josika de la Brănișca, castelul Apor de la Abuș, Castelul Daniel de la Gănești sau Castelul Kemeny de la Brâncovenești.

Și lista e mult mai lungă de atât, de vreme ce Budapesta susține demersuri pentru facilitarea obținerii unor decizii în instanțe cu privire la retrocedarea unor imobile pentru descendenți ai unor cetățeni maghiari sau a unor români de origine maghiară.

Numele unor avocați sunt comune în aceste procese, la fel cum și numele unor judecători sunt destul de des întâlnite aproape exclusiv în astfel de spețe. Iar cu puțin sprijin de la Arhivele Naționale (care pare că se găsește), presupuși urmași ai grofilor obțin înscrisurile necesare pentru a revendica în instanță niște clădiri de o valoare uriașă.

Citește și: ISTORIE DE VÂNZARE: Fundații finanțate de Ungaria vânează patrimoniu românesc

Dar, pentru a înțelege încă de la început care e problema în domeniul retrocedărilor unor castele și conace către cetățeni de origine maghiară, e necesară o scurtă incursiune în istorie.

În acest sens, INVESTIGATORIA l-a contactat chiar pe profesorul universitar Ioan Sabău-Pop, pentru a ne explica mai în detaliu la ce s-a referit atunci când a declarat că peste 80% dintre retrocedările menționate sunt frauduloase.

“Îndrăznește cineva să ridice nasul în fața UDMR-ului?”

Ioan Sabău-Pop a fost judecător timp de 23 de ani și, ulterior, în calitate de avocat,  a recuperat 25.000 de hectare pentru statul român. Despre retrocedările ilegale din Ardeal a scris nu doar articole, ci și cărți. Pentru că înțelegerea fenomenului ne trimite, într-o primă fază, în istorie.

Dacă vă uitați în legătură cu optanții unguri veți observa că în urmă cu 10 ani, spuneam că 2,5 tone aur le-au fost restituiți de către statul român după reforma agrară din 1921 și după aceea am ajuns la 4 tone și jumătate, pentru că, între timp, cercetările ne-au oferit date în această privință.  

Există, pe de o parte, situația restituirilor către foștii optanți unguri, în urma Reformei Agrare din 1921, pe care statul român a dat-o în ideea de a instaura un progres democratic al țării și care a fost vehement contestată de guvernul Ungariei și acoliților din Occident. Și atunci statul român a avut un carusel întreg de procese și de dispute cu Ungaria și, în această privință, statul român a despăgubit pe cei care erau îndreptățiți. Acum, după trei sau patru generații, noi din nou ridicăm această problemă și restituim încă o dată ceea ce, de fapt, se restituise nu în natură, ci prin plată prin acel Fond Agrar.

În 1932-1934, statul român a dat sume bănești foarte importante, care după estimările noastre, ce nu sunt exacte, dar nu sunt mai mici de 4,5 tone aur.  Sunt  acele bunuri care s-au restituit și care au fost din nou luate la naționalizare. Ei, acelea trebuie într-adevăr restituite foștilor proprietari, pentru că măsura de după Decretul de la 1948 este deja o măsură abuzivă.

Acum sunt mai multe probleme aici: este o lege care a înființat comunele politice și care comune au fost împroprietărite cu asemenea proprietăți, mai ales în Harghita și Covasna, aceste comune au fost împroprietărite în 1926-1927 și au pierdut aceste proprietăți, ca urmare a optanților care au venit acum cu pretenții, cu procese, existând tot felul de complicități ale unor autorități și chiar ale unor instanțe. ”, ne-a explicat profesorul Ioan Sabău-Pop.

Cu alte cuvinte, urmașii grofilor despăgubiți după 1921 nu au niciun motiv de a cere acum în instanță proprietăți care au fost construite sau care au aparținut înaintașilor lor, pentru că respectivele bunuri au fost deja plătite de statul român.

Date fiind procesele de arbitraj de Paris dintre statul român și Ungaria (apărătorul statului român fiind Nicolae Titulescu) remarcăm faptul că acolo statul român a plătit, pe baza acelor hotărâri date la Arbitraj niște sume bănești semnificative, care fac ca respectivele bunuri, restituite în echivalent bănesc, să rămână în mod firesc statului român.

Dincolo de asta mai există și alte complicații: o lege făcută la Budapesta și un timp istoric în care titlurile de proprietate s-au emis într-o manieră discutabilă.

Când conții și grofii s-au retras din România, prin 1920, au luat cu ei toate arhivele de carte funciară și au plecat și cu specialiștii. A fost o emigrare de personal, pentru că aici n-avea cine să-i plătească. În situația respectivă, văduvele de război, orfanii, ologii din timpul războiului, care au primit ceva, nu și-au făcut documente de intabulare că n-aveau bani. Și atunci faptic proprietatea li s-a dat lor, dar în documente figurau foștii proprietari din 1898. Și au venit acum și au adus de la Viena și de la Budapesta cărțile funciare care la noi nu mai există.  Și în această formulă, s-au restituit sute de mii de hectare, este absolut strigător la cer.

Statul român ar trebui să facă zid ca să oprească valul. Și asta nu face. În majoritatea proceselor în interesul statului român eu m-am dus pro-bono, ba mi-am plătit chiar și cheltuielile de cazare și transport. Și mai e ceva: îndrăznește cineva să ridice nasul în fața UDMR-ului?”, mai întreabă cadrul universitar.

De ce important să vorbim despre UDMR? Pentru că… Legea 247 din 2005.

Este vorba despre legea privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, o lege despre care specialiștii spun că ar fi fost făcută la Budapesta și că a trecut de Parlament prin asumarea răspunderii.

După aceea mai e și problema legii 247 din 2005, care este făcută la Budapesta. În campania din 2004, UDMR-ul avea lozinca aceea ”Restituțio in integrum”. Ca să  intre la guvernare, ei puneau această problematică de restituiri de proprietăți. Și atunci, în discuția asta, s-a cerut un proiect de lege. S-au dus la Budapesta, la Lacul Balaton, și acolo a fost premierul de atunci și a venit acasă cu legea în buzunar gata făcută. Au mers la Parlament și pe asumarea răspunderii guvernamentale s-a adoptat legea. PSD a făcut contestație la CCR, contestația a fost respinsă și legea a rămas așa, nedreaptă, pentru că li s-a dat dreptul să restituie până la Burebista.  Modul în care este organizată această legislație de restituire este o greșeală imensă, pentru că Comisiile Județene nu fac altceva decât să valideze sau să invalideze hotărârile Comisiilor locale. În procesele care se fac, Comisiile Județene nici nu merg la proces și Comisia Județeană nu poate veni cu initiative probatorii, să caute cărți funciare la Arhivele Naționale, asta fac indivizii care sunt interesați. S-au făcut nenumărate sesizări la DNA pe tema retrocedărilor frauduloase și nu s-a întâmplat nimic și au clasat cauza. La DNA sunt sute de asemenea sesizări. “, a clarificat Ioan Sabău-Pop subiectul pentru INVESTIGATORIA.

Ne mai amintim și faptul că pe la sfârșitul anului 2009, liderii UDMR și PNL au semnat un așa-zis „acord de colaborare parlamentară”, valabil timp de un an, până la viitoarele alegeri parlamentare din 2020. Protocolul în cauză a fost semnat de Kelemen Hunor și Ludovic Orban în vederea susținerii guvernului Ludovic Orban la votul de învestire din Parlament. La punctul 9 al acestui acord este specificată următoarea chestiune: “Se va urmări îmbunătățirea legislației în vederea eficientizării procedurilor de retrocedarea a proprietăților confiscate abuziv  în perioada comunistă.

Numai că înainte de “perioada comunistă”, grofii maghiari fuseseră deja despăgubiți de statul român la Reforma Agrară din 1921.

“Ardealul s-a plătit până la ultima centimă”

Unul dintre specialiștii din domeniul retrocedărilor ilegale făcute în zona Ardealului este jurnalistul Marcel Bărbătei. El a documentat foarte multe cazuri de conace și clădiri care au aparținut grofilor, care au fost plătite celor din urmă de statul roman după 1921 și ai căror urmași s-au prezentat, însă, să-și “recupereze” bunurile.

Eu făcusem o hartă a retrocedărilor ilegale, pe care eu le-am identificat, deși ele sunt cu mult mai multe. Pe scurt, lucrurile sunt lăsate să curgă cumva în favoarea Ungariei.  Se pare că statul român, deliberat sau nu, a pierdut controlul, pentru că era imposibil ca serviciile și instituțiile statului român să nu reacționeze când a început acest măcel. Totul e pregătit de dinainte de 2005. Lui Tăriceanu i s-a introdus atunci, pe malul lacului Balaton, legea retrocedării care a ajuns în parlamentul României. Eu am întrebat ce Comisie a redactat o asemenea lege, pentru că e redactată identic după legislația austriacă. Și nimeni n-a știut să-mi dea un răspuns, legea a trecut prin asumarea răspunderii. Și, ca un semnal, au început retrocedările.

Pe de o parte, în Comisiile locale și Județene, etnicii maghiari și-au dat repede proprietățile cu toate riscurile, prefecturile nu au contestat, iar în unele cazuri s-a ajuns la instanță. S-au modificat și numerele topo, pentru a se putea intra în posesia terenurilor, pădurilor, clădirilor. Îți dau un exemplu: un sat care se numește Valea Mare, localnicii de acolo s-au trezit fără nimic. Satul a fost luat cu totul, prin retrocedări ilegale, fără ca sătenii să știe. Primarului i-a fost frică să le spună sătenilor. După Trianon, toate statele, în funcție de cum au negociat dezmembrarea imperiului austro-ungar, și-au aranjat situația. Regele Ferdinand a făcut și o reformă în 1923. E

l a început să ia de la grofi, conți și boieri români terenuri, în cazul în care ei nu doreau să păstreze cetățenia română. Cei care au optat pentru cetățenia română, au rămas, dacă doreau să plece sau să nu mai revină în România, pierdeau averile. Majoritatea au optat să rămână în afara țării și atunci s-a constituit Fond Agricol pentru plata despăgubirilor către grofi. Mulți dintre cei care au plecat și-au ipotecat în bănci proprietățile. Statul român chiar și ipotecile respective le-a plătit. Cei care nu au fost de acord cu valoarea despăgubirilor s-au dus în procesul de la Paris.

Noi am fost mai catolici decât Papa le-am dat toți banii, deși puteam să nu le dăm niciun ban. Și le-am plătit tot, până la ultima centimă. Se estimează că ar fi valoarea a vreo 4 tone de aur în coroane. Adică Ardealul s-a plătit până la ultima centimă. Ferdinand a împroprietărit țăranii, armata. În același timp, administrația nu a ținut pasul cu împroprietărirea și nu a acordat titluri de proprietate pentru toată lumea. În 1940, după Dictatul de la Viena, apar în Transilvania forțele hortiste, preiau Ardealul și aduc cu ei o armată de funcționari și au început să falsifice cărțile funciare. Cum au făcut-o? Au tăiat România și au scris Ungaria peste tăietură.”, a spus Marcel Bărbătei pentru INVESTIGATORIA.

Chestiunea optanților a fost rezolvată de statul român

Și pentru a merge cât mai obiectiv pe linia istoriei, am cerut consultanță pe marginea acestui subiect și de la istoricul arădean, Antoniu Martin.

În 1935, în baza Anuarului Statistic al României, existau la nivel național 2700 de proprietăți cu peste 500 hectare și aproape 10.000 de proprietăți între 100 și 500 hectare. La momentul acela s-a constituit o Casă Centrală a Împroprietăririi prin care statul gestiona plata expropriatului la valoarea de piață a ultimilor trei ani. Această Casă încasa, în același timp, debitele de la împroprietăriți.

Din perspectivă istorică, trebuie făcută distincția între cele două reforme agrare: cea din 1921, care a avut la bază exproprierea prin despăgubirea proprietarului, s-au expropriat proprietăți mai mari de 100 de hectare, iar o parte din foștii proprietari au rămas cu suprafețe destul de importante în perioada interbelică, pentru că erau exceptate pădurile, lacurile, iazurile și suprafețele care făceau dovada că sunt irigate.

Reforma Agrară de la 1921 a fost un proces prin care se vindeau terenuri țăranilor și statul despăgubea. Pe când Reforma Agrară din 1945, făcută de Guvernul Petru Groza nu prevedea despăgubirea proprietarului, era o confiscare efectivă. După reforma agrară din 1945, care a avut un caracter politic, în 2 martie 1949 s-a emis Decretul 83 de completare a Reformei Agrare prin care bunurile moșierilor erau confiscate. Reforma agrară din 1921 vizează segmentul optanților unguri din Transilvania, care a fost un capitol interesant în diplomația României interbelice, care s-a evidențiat pe Nicolae Titulescu.

Acești optanți, practic, au trebuit să aleagă, au fost dintre cei care erau în aparatul administrativ al Transilvaniei, aflată sub regatul Ungariei până în 1918, apoi poate unii grofi, conți, maghiari care n-au recunoscut Unirea de la 1918 și li s-a dat să opteze dacă rămân cu cetățenia română sau cu cea maghiară. Mulți dintre ei au spus că preferă cetățenia maghiară.

După 1920, după Tratatul de la Trianon, acești optanți, cu ajutorul guvernului Ungariei, au deschis această  chestiune și au reușit să o pună pe tapet la nivel internațional. A fost și un Tribunal de Arbitraj la Paris între România și Ungaria pe această temă, iar chestiunea a fost clarificată în perioada respectivă, în sensul în care România a plătit despăgubirile într-o valoare destul de semnificativă: 100 de tone de aur de 24 karate. Acest lucru este documentat, s-a făcut chiar un cont în Elveția, unde statul român a vărsat aceste sume și, practic, chestiunea optanților, a fost rezolvată de statul român.“

Urmașii grofilor

Cele mai multe castele și conace din Ardeal au aparținut familiilor nobiliare ale vremii, precum Banffy, Haller, Beldy, Teleki, Kemeny, Kornis, Veress, Wass, Mikes, Apafi, Rhedey, Ugron sau Bethlen.

În ciuda despăgubirilor primite de la statul român de înaintașii lor, urmașii grofilor au depus numeroase cereri de retrocedare pentru terenurile agricole, pădurile sau clădirile deținute pe vremuri de rudele lor și confiscate în perioada comunistă. Contele Banffy Zoltan, de exemplu, ar fi primit peste 8 milioane de lei în coroane după vânzarea proprietăților sale către statul român. Asta nu i-a împiedicat pe urmașii lui Banffy să solicite suprafețe de peste 30.000 hectare de pădure în județul Mureș.

Și nu e singurul caz de felul acesta.

Reporterii INVESTIGATORIA au luat drumul Covasnei, pentru a vedea castele Contelui Kalnoky. Pașii ne-au dus spre Valea Crișului, unde am descoperit o clădire superbă, cu porți înalte din fier (evident încuiate), cu alee lungă, care duce către intrarea în castel.

Domeniul Kalnoky din Valea Crișului

De jur împrejur se vede un fel de parc, iar pe lateral urmele unei vechi herghelii. Oamenii din zonă spun că momentan castelul nu e deschis publicului și că ar fi auzit despre o viitoare reabilitare a sa. Se vorbește despre un conte care intenționează să redea frumusețea de altădată a locurilor în care a locuit familia sa.

Castelul datează din anul 1685 și a fost, în cele din urmă, retrocedat contelui Tibor Kalnoky, un apropiat al prințului Charles.

În aceeași zonă, doar că în Micloșoara, o altă fostă proprietate a familiei Kalnoky a fost concesionată pe zeci de ani de același conte, cu intenția de a-l transforma în muzeu, folosind fonduri externe. La prima vedere, povestea extrem de bine, de vreme ce există și intenția unei puneri în circuitul public al acestor clădiri grandioase.

Numai că, potrivit datelor istorice,  Ludmila Bess, văduva contelui Felix Kalnoky, care a acceptat exproprierea averii acestuia la momentul Reformei Agrare din 1921, a încasat sume însemnate pentru toate terenurile expropriate, astfel că retrocedarea nu ar mai fi fost posibilă din punct de vedere legal.

Tot în Covasna, dar în localitatea Ozun, se ridică printre blocuri, o clădire impresionantă, formată din mai multe corpuri.

Domeniul Beldi-Mikes

Vecinii care locuiesc în blocurile învecinate te sfătuiesc să nu pătrunzi în curte, pentru că familia deține câini de pază. Mai mult, după ce, în anul 2004 a obținut retrocedarea Castelului, familia a permis locatarilor din blocuri să construiască garaje pe o parte din terenul exterior conacului, în schimbul gestului primind chirie de la aceștia.

Aleea care desparte moșia de blocurile învecinate se află într-o stare avansată de degradare, însă vecinii spun că primăria Ozun ar vrea să o reabiliteze. Singurul impediment e atitudinea actualei proprietare, care nu permite acest lucru, în ciuda numeroaselor conflicte și discuții cu autoritatea locală.

Nici clădirea nu arată foarte bine, ea fiind reabilitată numai pe anumite porțiuni, iar fondurile familiei par a fi destul de limitate, din spusele vecinilor.

Moșia din Ozun a fost din secolul al XV-lea în proprietatea familiei Béldi, iar tot în acest secol s-a construit și un conac pe proprietate. Până la naționalizarea din 1949 castelul se afla în proprietatea contesei Mikes Kelemenné Béldi Emma.

După naționalizare, clădirea a fost transformată și folosită drept sediu pentru diverse întreprinderi. Familia Mikes a redobândit clădirea în 2004, în urma unui proces.

Nici Aradul nu stă prea rău la capitolul castelelor vechilor grofi. În localitatea Odvoș se ridică un alt monument istoric. Clădirea e construită în stil neoclasic, cu coloane grecești, cu capiteluri corintice și a beneficiat și de un fronton foarte bine ornamentat.

Domeniul Konopy

Castelul a fost retrocedat în anul 2011 unui așa zis moștenitor al familiei (care nu mai avea moștenitori). Acest “urmaș” din Elveția a familiei nobiliare Konopy au vândut castelul unei firme din Sibiu, cu tot cu pădure, această firmă având intenția de a transforma vechiul conac în domeniu de vânătoare.

Despre istoria acestui conac impresionant am discutat cu istoricul arădean Antoniu Martin, care ne-a spus detalii interesante despre clădire și despre familia care l-a construit.

Domenul Konopi din județul Arad a fost atestat prima dată ca o reședință nobiliară în secolul XVII, deci pe la 1600 și ceva. A fost restaurată după 1800, pentru că în perioada Evului Mediu a fost  supusă unei răscoale țărănești, care a devastat castelul respectiv. Ceea ce este interesant e că ultimul urmaș al familiei Konopi, Baronul Koloman Konopi a fost inginer agonom și unul dintre cercetătorii renumiți în domeniul agronomic ai Aradului, a trait până în 1947 și a prins și Reforma Agrară.

Ceea ce am identificat eu este că foarte multe proprietăți Agricole mari din județ foloseau soiurile inventate de Koloman Konopi. Iarăși un aspect mai inedit este că la proprietatea Konopi, prin anii 30 a ajuns în peripulul său un scriitor britanic, care a scris apoi o lucrare: “Între păduri și ape, la pas spre Constantinopol, de la Dunărea Mijlocie până la Porțile de Fier”, unde ilustrează tradițiile locului. Sigur, din punct de vedere al istoriei familiei, odată cu anul 1947 se stinge ultimul Konopi, dar el lasă unui colaborator Gheorghe Lengyel, titlul de baron și, sigur, îl face succesorul său.

În 1945 are loc Reforma Agrară care a expropriat proprietățile mai mari de 50 hectare la nivelul întregii Românii. Chiar la începutul lunii martie a anului 1945, țăranii au intrat pe proprietatea lui Konopi și au expropriate acestuia 87 de hectare de teren arabil și pășune și 500 hectare de pădurile, animale și utilaje Agricole. La vremea respectivă, proprietatea Konopy era una dintre cele mai importante și bine structurate proprietăți agricole, într-o zonă de deal și pădure a județului. Până la urmă, acea proprietate, pentru că era bine structurată și avea și resurse tehnice (utilaje), era bine amplasată a fost validată ca fermă-model la nivelul județului Arad, (erau un fel de școli agricole). În primăvară nu erau lucrările începute acolo, și am înțeles că niște urmași nu ai lui Konopy, ci ai lui Lenghel au câștigat în instanță proprietatea și au început ceva lucrări de restaurare a fostei reședințe a baronului Konopy.”, a povestit istoricul pentru INVESTIGATORIA.

O acțiune concertată

Specialiștii în domeniul retrocedărilor spun că povestea este mult mai complicată și că aceste retrocedări nedrepte se întâmplă cu ajutorul unor oameni din avocatură și chiar de la Arhivele Statului, care au grijă să le ofere pretinșilor urmași ai grofilor toate cele necesare pentru a redobândi niște proprietăți plătite deja de statul român.

Zeci de avocați chemați la Budapesta pe rând, unde sunt specializați în finalizarea acestor retrocedări.”, ne spune cu tristețe fostul judecător Ioan Sabău-Pop.

Tot el ne dă un exemplu cât se poate de viu, pentru a înțelege mecanismul retrocedărilor frauduloase.

E un composesorat la Sovata. Acolo cineva care purta numele respectivului domeniu avea 2,8 iugăre de pădure. Ce a făcut? A tăiat virgula, a mai pus un zero și a primit peste 2000 de hectare, asta dintr-o mișcare. Actualul președinte al PNL-ului din Târgu Mureș, care era atunci subprefect, a validat chestia asta, român de-al nostru… Prefectul a făcut plângere la Parchet ca să se clarifice situația. În contextul dat, pune plângerea la Parchet și după 8 ani i se comunică că s-a prescris fapta.  Procurorul care s-a ocupat de treaba asta primește un lac, o pădure și își face acolo o vilă. S-a întâmplat!

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.