Numele lui Anghel Anuțoiu nu spune multora nimic. Dar pentru sute de oameni el a fost mâna prin care divinitatea i-a salvat. De altfel, “bădița Anghel”, cum îi spuneau apropiații, a murit bolnav și sărac, iar memoria lui s-a pierdut în negura timpurilor. Însă istoria evreimii îl amintește cu venerație, pentru că în vremuri întunecate, el a fost, pentru mulți, o lumină salvatoare.
Numele lui Anghel Anuțoiu este al doilea din lista eroilor din România ai acelor vremuri, păstrată la Muzeul Holocaustului din Washington DC. Dar memoria lui trebuie să fie păstrată cu mai multă prețuire în aceste timpuri în care eroismul a devenit un termen atât de uzitat, încât și-a pierdut sensul său inițial.
I s-a spus “Shindler din munții Vrancei”, iar pe lista lui s-au aflat sute de evrei. Memorialul dedicat celor şase milioane de victime ale Holocaustului, La Yad Vashem, în Ierusalim, îl are pe Anghel Anuțoiu în capul listei românilor care şi-au riscat viaţa pentru a salva evrei în timpul persecuţiilor naziste. De fapt, nici nu se știe exact câți evrei a salvat, pentru că avertismentul lui la momentul potrivit a cruțat probabil mii de vieți.
N-a născut la Nistorești, un sat din Vrancea, și a făcut din dizidență un stil de viață. Astfel, timpurile și schimbările politice nu i-au alternat umanitatea și l-au făcut să fie mereu deschis la perspectiva de a face lucrurile corect. Provenea dintr-o familie modestă și datele vremii arată că nu avea o relație cu tatăl său, care nici nu l-ar fi recunoscut, așa că a plecat la București.
Potrivit dosarului nr. 1395, care a stat la baza conferirii titlului de Drept între Popoare de către Statul Israel, Anghel Anuțoiu s-a angajat, după terminarea școlii, secretar al Asociației Veteranilor „Marele Voievod Mihai” pentru județele : Bacău, Tecuci, Râmnicu Sărat și Putna.
Între 1938-1944, Anuțoiu a fost secretarul si reprezentantul asociației veteranilor de război „Marele Voievod Mihai”, care funcționa pe lângă Casa Regală, și a ocupat și poziția de secretar al Comandamentului Corpului 5 Armată, având astfel acces la ordinele secrete privind perchezițiile, arestările și deportările evreilor.
În toată această perioadă, el a păstrat legături strânse cu prietenii săi români și evrei care erau organizați în asociații antifasciste clandestine și, aflând despre teroarea la care mulți erau supuși, a luat decizia riscantă, dar și foarte curajoasă de a-i salva de la moarte cu orice preț. Chiar și cu acela al propriei vieți.
Ca atare, a decis să-i avertizeze pe evreii din Bacău, Brașov, Piatra Neamț și Buzău, care urmau să fie arestați și i-a ajutat să-și găsească adăpost.
Dosarul care cuprinde faptele lui eroice amintește, punctual, de situații în care Anghel Anuțoiu a demonstrat un curaj uriaș, având în vedere contextul politic și riscurile la care se expunea.
Astfel, când a aflat despre decizia de evacuare și arestare a evreilor din Brașov, printre care se număra și doctorul Iancu Graumfeld și rabinii Ernest Deutch și Sperber, acesta nu doar că i-a anunțat, ci a făcut toate eforturile posibile pentru a-i adăposti în casa unui prieten o perioadă lungă de timp, salvându-i astfel de la moarte sigură.
Același lucru a făcut și în privința familiei Weisman din Piatra Neamț, ascunzându-i la un prieten până când aceștia au reușit să fugă în Israel. Iar situațiile de acest fel s-au repetat și la Bârlad, și în Buzău, salvând familii întregi.
Mai mult, există mărturii că acesta l-ar fi sfidat pe mareșalul Antonescu, luând apărarea evreilor și cerând desființarea lagărelor evreiești. O spune chiar o supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, Eta Lidia Fainstain.
„Anuțoiu este primul din România celui de-al Doilea Război Mondial care a avut curajul răspunderii în fața mareșalului Antonescu, la 14 octombrie 1941, de a lua apărarea evreilor din România la cel mai înalt nivel de stat, cerând energic conducătorului statului să desființeze lagărele evreiești și cartela lor cu diagonală albastră”.
Cum spuneam, dizidența a fost o stare de spirit pentru Anghel Anuțoiu și, dacă inițial înclina către principiile specifice comunismului, ulterior a înțeles că nici comunismul nu era mai apropiat de sensul umanității.
Astfel, în 1979, când Statul Israel a decis să-l invite și să-i acorde onorurile meritate pentru întreaga lui conduită eroică , regimul i-a interzis plecarea din România. A fost nevoie de intervenții internaționale pentru ca regimul Ceaușescu să-i ofere viza necesară deplasării. Și, la întoarcere, a intrat în dizgrația Securității.
Nepoata lui Gaftona Chiciorea a explicat, cumva, temperamentul acestui care a sfidat mereu regimurile politice și a făcut ceea ce a crezut el că e corect, indiferent de costuri.
„Mereu ne spunea că-l caută Securitatea, să-l lege. Eu eram de 11 ani când a venit potera și l-a luat cu cătușe la mâini. Înainte vreme, a stat fugar în Dealu Secăturii, cel mai înalt munte din Nistorești, unde a mâncat numai mure, zmeură și bureți. De foame, a coborât în sat. L-au ținut legat șapte luni, iar când a venit acasă ne-a spus că au încercat să-l otrăvească, dar el și-a dat seama și și-a băgat degetele pe gât. De atunci a avut mereu probleme cu stomacul și bea numai ceaiuri”, a povestit aceasta pentru Evenimentul Zilei în anul 2008.
A murit sărac și bolnav în anul 2003 și a fost îngropat în Vrancea. Numele lui a fost uitat în anii care au urmat, deși pentru comunitățile evreiești numele lui este scris cu „litere de aur, pentru că a respectat ceea ce Biblia propovăduiește: Iubește-ți aproapele!”
Pe 9 ianuarie 1979 a devenit Drept între Popoare, iar numele său a fost gravat în “Grădina celor Drepți” de la Yad Vashem.
