Dumitru Borțun, profesor universitar, doctor în filosofie și expert în comunicare, a descifrat marți, 22 februarie, într-o intervenție la B1TV, scena halucinantă de ieri de la Kremlin.
Sergey Naryskin, director al serviciului rus de spionaj extern, îi transmitea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în ședința Consiliului de Securitate, că e de acord ca teritoriile separatiste ale Ucrainei, Donețk și Lugansk, să intre în componența Federației Ruse. Ca replică, Vladimir Putin a izbucnit în râs, atrăgându-i atenția lui Naryskin că este vorba despre recunoașterea independenței celor 2 teritorii separatiste, nu de alipirea lor la Federația Rusă.
Naryshkin: Susțin propunerea de intrare în componența Federației Ruse a republicilor Donețk și Lugansk
Putin (râde): Noi nu vorbim despre asta. Vorbim despre recunoașterea sau nu a independenței acestora
Naryshkin: DA! Eu susțin propunerea privind recunoașterea independenței.
Putin: Bine! Vă mulțumesc!
Vedeți video:
În acest context, Dumitru Borțun a explicat că Putin, prin respectiva scenă, dar și prin alte elemente de discurs încearcă să tatoneze publicul, să-l obișnuiască cu scenariul în care se vor desfășura alte acțiuni ce se încadreză în registrul imperialismului rusesc. Astfel, expertul în comunicare a atras atenția asupra altui episod de ieri, în care Putin a pus la îndoială statalitatea Ucrainei, ceea ce ,,ar putea fi tot o formă de teasing prin care pregătește așteptările pentru o invazie ulterioară până la gurile Dunării”.
,,E o încercare foarte subtilă de teasing, de avertizare pentru a se pregăti percepțiile, reprezentările și așteptările diferitelor publicuri, începând cu cancelariile europene, recte americane și terminând cu publicurile din stradă, cu electoratele țărilor occidentale și cu propriul electorat. Toate aceste lucruri au fost pregătite din timp. Sper că nu e cineva care crede că ieșirea lui Serghei Naryshkin de ieri, specialistul în informații externe, a fost o scăpare spontană, nu mai știa ce să spună și l-a luat gura pe dinainte. Totul a fost regizat, o scenetă montată și pusă în scenă de 2 actori politici foarte pricepuți la așa ceva. Putin, în momentul în care s-a rebranduit și a început să trimită spre ideea de țar, a fost ajutat de Nikita Mikhalkov, marele regizor și actor rus, om de mare cultură, de mare viziune și de o profunzime artistică uluitoare. El l-a rebranduit pe Putin. Acum faptul că a făcut o scenetă în care în loc de recunoașterea independenței se spune alipirea la țară e vorba de o tehnică ce se numește teasing campaign, o formă de tatonare. Asta face, cicălește publicul destinatar până când spune „bine, domne’, să vină odată!„. Sau în marketingul comerical se vorbește de a vinde marfa înainte de a o pune pe raft. E o tehnică de comunicare foarte bună. Ceea ce mă îngrijorează pe mine este discursul lui Putin împotriva statalității și legitimității statalității Ucrainei, ceea ce ar putea fi tot o formă de teasing prin care pregătește așteptările pentru o invazie ulterioară până la gurile Dunării. Iată de ce reacția Occidentului e decisivă în aceste zile”, a precizat Dumitru Borțun.
Exact aceasta era și opinia mea în momentul în care am văzut scena. Că e jucată, că e pentru a induce un anumit comportament diferitor categorii de receptori.
este vorba de o coordonare foarte exacta a actiunilor, inclusiv a celor care ii servesc interesele si se afla in alte tari, una e sa ai o negociere diplomatica pentru eventuale litigii generate de tratate valabile sau nu si alta este sa revendici si sa ocupi acele teritorii, prin urmare daca poti face unirea fara a modifica granitele prin drepturi este o abordare diplomatica, in timp ce amenintarea cu violenta, utilizarea acesteia si ocuparea acelor teritorii presupune realitatea razboielor moderne.