joi, aprilie 25, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticAngajații ONU, sfătuiți să nu posteze steagul Ucrainei și să nu catalogheze...

Angajații ONU, sfătuiți să nu posteze steagul Ucrainei și să nu catalogheze acțiunea Rusiei drept „război” sau „invazie”

Organizația Națiunilor Unite a trimis un e-mail către angajați prin care-i sfătuiește să nu catalogheze acțiunea Rusiei asupra țării vecine drept ,,război” sau ,,invazie”, respectiv să nu posteze pe rețelele sociale steagul Ucrainei, informează The Irish Times.

ONU consideră că aceasta este o decizie prin care acordă atenție inclusiv sensibilităților politice ale Rusiei, în contextul în care Kremlinul îi persecută pe plan intern pe cei care folosesc respectivele cuvinte.

Personalul ONU a fost instruit să folosească termenii ,,conflict” sau ,,ofensivă militară” pentru a descrie invazia Rusiei asupra Ucrainei, operațiune pe parcursul căreia a ucis sute de civili și a forțat două milioane de oameni să părăsească țara.

Într-un e-mail adresat luni personalului, departamentul de comunicare al ONU și-a instruit angajații să nu descrie situația din Ucraina drept război și să nu posteze steagul Ucrainei pe conturile personale sau oficiale de pe social media, respectiv pe site-urile web.

,,Câteva exemple specifice de limbaj de folosit/neutilizat în acest moment”, se arată în e-mailul care a fost consultat de The Irish Times.

,,Folosiți ‘conflict’ sau ‘ofensivă militară’ și NU ‘război’ sau ‘invazie’ atunci când vă referiți la situația din Ucraina”, se mai transmite în cadrul e-mailului.

,,NU adăugați steagul Ucrainei pe site-uri web sau pe conturile personale ori oficiale de pe rețelele sociale”, se mai spune în e-mail.

Politica de comunicare a fost explicată în e-mail drept o modalitate de a evita ,,riscul reputațional”.

,,Acesta este un memento important prin care transmitem că noi, în calitate de funcționari publici internaționali, avem responsabilitatea de a fi imparțiali. Există o posibilitate serioasă de risc reputațional care a fost semnalată recent de înalți oficiali”, se arată în e-mail.

Această politică lingvistică a întărit astfel îngrijorarea că organizația merge prea departe în încercarea de a nu ofensa Rusia, un stat membru puternic care deține unul dintre cele cinci locuri permanente în Consiliul de Securitate al ONU.

,,Destul de clar, acesta nu este orice război, ci un război ilegal de agresiune, care ar trebui condamnat de către toți membrii ONU și de ONU însăși”, a declarat purtătorul de cuvânt al Fine Geal pe chestiuni ce țin de domeniul Afacerilor Europene, Neale Richmond.

,,Adevărul este că Rusia, fiind o țară mare cu un rol esențial în ONU, influențează politica într-o direcție care este pur și simplu falsă”, a completat acesta.

Oficialii ruși nu folosesc cuvântul ,,invazie”, termenul preferat de Kremlin fiind ,,operațiune militară specială”. Regimul lui Vladimir Putin a depus eforturi pentru a impune această linie de comunicare pe plan intern.

La două zile după ce Rusia a lansat ofensiva împotriva Ucrainei, autoritatea de reglementare a mass-media Roskomnadzor a ordonat instituțiilor locale de știri să șteargă reportajele care foloseau cuvintele ,,asalt”, ,,invazie” sau ,,război”, căci în caz contrar riscă să fie amendate sau blocate. Această decizie a fost urmată de o nouă lege care impune pedepse care ajung până la 15 ani de închisoare pentru oricine răspândește știri considerate a fi ,,false”.

Uniunea Sovietică a fost membru fondator al ONU, organizație care a fost înființată cu scopul de a preveni conflictele militare de după cel de-al Doilea Război Mondial. Federația Rusă și-a moștenit sediul și calitatea de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, deși blocul sovietic s-a dizolvat în 1991.

Ca răspuns în legătură cu dezvăluirile din articol, purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, a declarat că nu contestă validitatea acelui e-mail, dar nu poate fi considerat o politică oficială în ceea ce privește linia de comunicare pe care trebuie să o urmeze personalul. Mai exact, Centrul Regional de Informare al Națiunilor Unite pentru Europa de Vest din cadrul Departamentului de Comunicații Globale a emis îndrumări prin e-mail pe 7 martie 2022 prin care a îndemnat să se evite folosirea cuvântului ,,război” până când ONU va adopta o politică oficială. (sursa: AICI)

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare