vineri, aprilie 26, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu Politic„Există soluții!”. Mureșan ia în vizor țările UE care se opun suspendării...

„Există soluții!”. Mureșan ia în vizor țările UE care se opun suspendării importurilor de petrol, gaz și cărbune din Rusia

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan le-a transmis joi, 10 martie, țărilor din UE care se opun suspendării importurilor de petrol, gaz și cărbune din Rusia că există soluții pentru a compensa pierderile survenite în urma adoptării unei asemenea sancțiuni pe fondul invaziei rusești din Ucraina.

Mureșan a mai precizat că, împreună cu 87 de europarlamentari, a trimis o scrisoare către președintele Consiliului European, Charles Michel, respectiv către Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, prin care se solicită suspendarea imediată a importurilor de petrol, gaz și cărbune din Rusia.

,,De 15 ani de zile, vorbim la nivel european despre necesitatea de a reduce dependența europeană de gaz rusesc. Însă, în realitate, dacă comparăm astăzi harta Europei cu cea din urmă cu 15 ani, vedem că astăzi avem mai multe conducte de gaz dinspre Rusia spre Europa, iar dependența unor țări europene de Federația Rusă a crescut. Atât timp cât vom continua să achiziționăm gaz din Federația Rusă, finanțăm practic mașinăria de război a Kremlinului. De aceea avem nevoie de oprirea importului de gaze din Federația Rusă. Am și o propunere concretă. Atunci când UE a decis să elimine băncile rusești din sistemul internațional de plăți SWIFT nu a eliminat banca Gazpromului, tocmai pentru ca țările care importă gaz din Federația Rusă să poată plăti facturile. Propunerea mea e următoarea, de a elimina banca Gazprom din sistemul internațional de plăți SWIFT, iar atunci practic Federația Rusă, dacă va închide robinetul de gaz, știe că nu va primi banii niciodată, iar dacă va continua să furnizeze gaz, atunci țările își vor plăti facturile, dar doar la momentul în care reconectăm băncile la SWIFT, adică după ce războiul se încheie. E foarte important să oprim acum plățile către Rusia pentru acel gaz, căci acei bani sunt folosiți pentru război, pentru a ucide civili”, a declarat Siegfried Mureșan, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Europarlamentarul PPE le-a transmis țărilor UE care se opun inițiativei, printre care Germania, Ungaria și Olanda, că există soluții pentru ca acestea să facă față energetic.

,,Există soluții! Într-adevăr, sunt câteva țări membre ale UE care depind mai mult de petrolul și gazele rusești decât depind SUA, dar există soluții! În primul rând, Germania a decis să-și închidă toate centralele nucleare la 31 decembrie 2022. Aceste centrale nucleare sunt încă în funcțiune, iar Germania trebuia să prelungească durata de viață a centralelor nucleare pe care încă le are în funcțiune, care sunt bune, pe tehnologii moderne. A fost doar o decizie politică de a le închide. În al doilea rând, reușim să răzbim fără gaz rusesc pe perioada verii, având în vedere rezervele existente. Trebuie ca până la toamnă să găsim surse alternative, gaz lichefiat din alte zone ale lumii, din alte țări care nu sunt conduse de regimuri autoritate ce folosesc plățile noastre pentru a merge la război. În al treilea rând, mă aștept ca în urma deciziei luate de SUA, de a interzice importul de petrol și gaze din Rusia, să urmeze și alte țări. Cred că vor urma Canada, Australia și Japonia. Presiunea pe UE va crește La fel cum și la cele 3 valuri anterioare de sancțiuni nu am avut unanimitate în prima zi și am reușit să ajungem la unanimitate, așa sper să găsim o soluție și acum. Cred că putem supraviețui fără gaz rusesc peste vară, iar până la toamnă se poate să găsim și soluții. Dacă există voință politică, cred că putem merge în această direcție. Nu va fi simplu. Nu sunt naiv, dar trebuie să oprim finanțarea războiului!”, a conchis eurodeputatul PNL.

Cu o zi în urmă, Siegfried Mureșan a atras atenția că UE finanțează mașinăria de război a Rusiei prin importurile de gaze și petrol, Vladimir Putin având posibilitatea prin această cale să sporească capabilitatea militară a armatei ruse cu 400 de tancuri noi T-72 pe zi sau cu 200 de tancuri noi T-80 pe zi.

,,Cerem embargo total la importurile de gaz și petrol dinspre Federația Rusă spre Uniunea Europeană

Uniunea Europeană importă zilnic gaz și petrol din Federația Rusă de 600 de milioane de euro.

Un tanc costă 1,5 – 3 milioane de euro, ceea ce înseamnă că regimul lui Putin poate cumpăra zilnic 200 – 400 de tancuri cu banii primiți pentru gaz și petrol de la UE.

Sancțiunile luate până în prezent sunt insuficiente dacă nu tăiem conducta de bani către Rusia.

De aceea, am semnat o scrisoare deschisă, alături de alți 96 de membri ai Parlamentului European, în care cerem introducerea unui embargo total la importurile de gaz, petrol, dar și cărbune dinspre Federația Rusă până când Rusia va înceta războiul în Ucraina.

Cererea noastră are la bază o rezoluție a Parlamentului European din aprilie 2021 care prevede clar ca UE să oprească importurile de gaz și petrol din Federația Rusă în momentul în care Rusia va ataca Ucraina. Au trecut două săptămâni de la începerea războiului și noi continuăm să plătim facturi de sute de milioane de euro către Rusia.

Acest lucru trebuie să se oprească. Trebuie să introducem acest embargo, iar, în paralel, să începem deja diversificarea resurselor energetice și pregătirea stocurilor pentru iarna viitoare”, a scris Mureșan pe Facebook.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare