vineri, noiembrie 8, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticFOTO Un prim nume important de la Kremlin și-a dat demisia și...

FOTO Un prim nume important de la Kremlin și-a dat demisia și a părăsit Rusia în contextul invaziei din Ucraina

Anatoly Chubais, arhitectul reformelor economice post-sovietice ale Rusiei, și-a dat demisia din funcția pe care o ocupa la Kremlin și a părăsit țara din pricina războiului din Ucraina, au declarat două surse pentru Reuters.

De la începutul războiului din Ucraina, Kremlinul a intensificat presiunea asupra criticilor interni ai invaziei din Ucraina. Putin a avertizat pe 16 martie că va curăța Rusia de „trădători”.

Chubais a ocupat și funcția de șef de cabinet al fostului președinte Boris Elțîn, iar acum și-a părăsit postul de reprezentant special al lui Vladimir Putin pentru legăturile cu organizațiile internaționale, a declarat pentru Reuters una dintre surse.

Chubais a fost numit în 2020 în funcția respectivă, care consta în „realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă”, la câteva zile după ce a demisionat din postul de șef al companiei tehnologice de stat RUSNANO, pe care o conducea din 2008. Chubais a fost de asemenea reprezentantul climatic internațional al Kremlinului. Acesta încerca să determine Rusia să adopte mai multe politici ecologice, în pofida opoziției interne acerbe.

Sursele, care au vorbit sub rezerva anonimatului, au spus că Chubais a plecat în Turcia din cauza invaziei din Ucraina. El nu intenționează să se întoarcă în Rusia, a spus una dintre surse.

Chubais a fost parte dintr-un grup restrâns de economiști influenți, aflați sub conducerea lui Yegor Gaidar. Rolul acestora a fost de a încerca să ajute Rusia să treacă cu succes de tranziția post-sovietică, perioadă care a aruncat în sărăcie zeci de milioane de foști cetățeni sovietici.

El a fost unul dintre cei mai proeminenți ruși din imediata eră haotică post-sovietică: dușmanii l-au considerat păpușarul de la Kremlin care a vândut bunurile unei foste puteri precum URSS unui grup mic de oligarhi prin privatizările din anii 1990.

Dar pentru susținători, Chubais a fost un erou care a luptat pentru a consolida piața din Rusia – și a împiedicat începerea unui război civil.

În criza din 1998, Elțin i-a spus lui Chubais să accepte împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional. Ulterior, Chubais a fost numit șef al monopolului de stat al energiei electrice, care se chinuia să obțină plățile pentru energia electrică pe care o vindea.

El l-a adus pe Putin la Kremlin, oferindu-i primul loc de muncă la Moscova. Chubais a reușit să rămână în prim-planul regimului Putin, asta în timp ce multe alte figuri importante din epoca lui Boris Elțin au fost alungate.

În ultimii ani, Chubais a continuat să solicite reforme economice și a fost unul dintre cei mai de seamă liberali asociați cu Guvernul rus.

Pe de altă parte, personalitățile opoziției ruse nu au fost impresionate de demisia lui Chubais. Comentând știrea, un purtător de cuvânt al liderului întemnițat al opoziției Alexei Navalnîi a respins informațiile potrivit cărora Chubais ar fi demisionat în semn de protest față de război.

„Anatoly Chubais a părăsit Rusia doar pentru a-și salva pielea și banii”, a spus Kira Yarmysh într-un tweet.

Ziarul Kommersant a publicat o fotografie neclară care l-ar arăta pe Chubais în timp ce retrage bani de la un bancomat din Istanbul. (sursa: Reuters, The Moscow Times)

Sursa foto principală: Mikhail Svetlov – Getty Images News

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare