Răpit de trupele rusești în data de 5 martie, ucraineanul Nikita (32 de ani), reparator și interpret pentru instituțiile de mass-media, a fost reținut timp de nouă zile și torturat sistematic.
Conform Reporterii Fără Frontiere (RSF), organizație care a documentat și verificat cazul, Nikita (acesta e un pseudonim, ales din motive de securitate) a fost bătut cu o bară de fier, torturat cu electricitate și supus unei execuții simulate.
La o săptămână după cele întâmplate, RSF dezvăluie relatarea șocantă a unui interpret ucrainean în vârstă de 32 de ani, care a fost luat prizonier de soldații ruși pe 5 martie în centrul Ucrainei. Ținut captiv timp de 9 zile, lăsat într-o pivniță înghețată, a fost torturat în mod repetat. Acest bărbat a fost închis mai întâi singur, iar apoi i s-au alăturat alți trei prizonieri, inclusiv un fost înalt funcționar public ucrainean. Relatarea lui Nikita este înspăimântătoare: de la mitralierea mașinii sale, tortura cu un cuțit și electricitate, bătăi repetate cu paturi de pușcă și bare de oțel în față și corp, simularea execuției și inclusiv privarea de hrană timp de 48 de ore.
Aflat (deocamdată) în siguranță într-un oraș ucrainean, Nikita a povestit pentru RSF despre cele nouă zile de groază. Deși s-a format ca avocat și manager, Nikita a lucrat intermitent din 2013 ca reparator și interpret pentru mai multe instituții mass-media din străinătate. Printre instituțiile de presă pentru care a lucrat se numără France 2, BFMTV și RFI. Luna trecută, compania de IT care l-a angajat a început să aibă probleme din cauza războiului, așa că a început să lucreze cu normă întreagă ca reparator, de data aceasta la Radio France. Dintre instituțiile mass-media din străinătate care l-au angajat, toate răspund în unanimitate: este foarte profesionist, serios și competent. Și, ca orice ucrainean, a fost foarte îngrijorat de familia sa, deoarece bombardamentele rusești nediscriminatorii au crescut în intensitate.
RSF a început să-l caute pe Nikita după ce Radio France a comunicat pe 8 martie că a dispărut. După eliberarea sa, contactul cu el s-a stabilit prin intermediul Centrului pentru Libertatea Presei care a fost deschis la Liov. Diferitele părți ale relatării sale au fost coroborate de interviuri luate unui membru al familiei sale, unuia dintre foștii colegi de prizonierat, dar și unor jurnaliști Radio France. Personalul RSF l-a însoțit pe Nikita în timpul examinării medicale, care a confirmat maltratările fizice la care a fost supus, în special vânătăile și alte răni la nivelul picioarelor care i-au fost provocate de șocurile electrice. RSF a fost prezent și pe parcursul apelurilor sale către familia sa.
RSF intenționează să transmită cazul procurorului-șef al Curții Penale Internaționale.
„Nikita ne-a oferit o mărturie înfiorătoare care confirmă intensitatea crimelor de război comise de armata rusă împotriva jurnaliștilor. A transmite mărturia lui către procurorul ICC e chiar un lucru minor pe care îl putem face pentru acest tânăr curajos”, a declarat Christophe Deloire, secretarul general al RSF.
Deși traumatizat de încercarea prin care a trecut, Nikita este hotărât să continue să lucreze ca reparator pentru mass-media cu scopul de a facilita dreptul publicului la știri și informații. Este modul lui de a contribui la libertatea țării sale, deoarece spune că nu este bun la mânuirea unei arme. Unul dintre colegii săi deținuți este internat cu răni grave. Soarta fostului înalt funcționar public este necunoscută. Celălalt prizonier, ne referim la cel pe care RSF l-a putut contacta, a spus că a scăpat fără prea multe răni sau alte consecințe. Când RSF l-a întrebat de ce crede că au fost eliberați mai degrabă decât executați, el a răspuns: „Nu cred că au avut curajul să sape morminte”.
Redăm integral povestea torturării lui Nikita:
„Pe 5 martie, Nikita a însoțit o echipă de la Radio France într-o călătorie ce viza realizarea unui reportaj în centrul țării, nu departe de satul în care familia sa căutase refugiu. La hotelul în care s-au cazat, a aflat că drumul spre satul familiei sale era deschis. Deoarece bombardamentele erau intense în regiune, el a decis să facă o călătorie rapidă pentru a vedea dacă familia lui mai era acolo și pentru a-i evacua. A împrumutat mașina echipajului după ce a scos din ea toate echipamentele. A trebuit să traverseze trei sate pentru a ajunge la destinație.
În timp ce conducea, mașina fiind inscripționată pe partea din față cu termenul „PRESS”, Nikita a fost prins într-o ambuscadă de o unitate de recunoaștere rusă aflată la marginea unei păduri. El povestește că între 30 și 40 de împușcături au fost trase în mașina lui cu arme automate. Întins pe o parte, a accelerat cu scopul de a scăpa, dar a lovit un copac. Salvat de airbag, a strigat că este civil, și-a arătat mâinile pentru a dovedi că este dezarmat și a coborât din mașină. Soldații – el a numărat șase dintre ei – l-au prins, l-au aruncat la pământ, l-au cercetat și l-au bătut. A continuat să strige că este un civil, dar părea că rușii credeau că este un soldat care acționează într-o misiune de recunoaștere pentru a ghida focul de artilerie.
Soldații l-au dus pe Nikita într-o casă aflată la câteva minute de mers pe jos. Căutându-i în telefon, ei au găsit informații legate de munca lui de reparator – despre căutarea vestelor anti-glonț și trasee – care i-au făcut să fie suspicioși. L-au scos din casă, l-au trântit de un perete exterior, i-au ridicat șapca, i-au atins ochiul cu o lamă de cuțit, i l-au trecut pe obraz și l-au amenințat că îi vor tăia fața. El le-a explicat că a fost reparator și interpret pentru jurnaliștii străini, dar aceștia l-au lovit în repetate rânduri cu paturi de puști automate, pe față și pe corp. Nikita simțea bucăți de dinți în gură și tușea sânge. Soldații l-au aruncat într-un șanț, lângă un câine mort, și l-au supus unei execuții simulate: un soldat s-a prefăcut că vrea să verifice dacă arma lui funcționează și a tras o împușcătură.
Soldații l-au dus apoi în tabăra lor din pădure, la vreo zece minute de mers pe jos. Cu șapca trasă din nou peste ochi, Nikita nu putea vedea, dar din câte a auzit, tabăra părea să fie formată din peste 100 de soldați, vehicule blindate și artilerie. L-au legat de un copac, i-au furat verigheta și i-au scos pantofii. În acea după-amiază, soldații l-au bătut din nou pe Nikita cu paturi de pușcă și bare de oțel pe picioare. Și-a pierdut cunoștința de mai multe ori. El a spus că soldații păreau să facă asta pentru distracție.
Legat la ochi, Nikita a fost mutat și legat de un alt copac, iar mai târziu de încă unul. A petrecut aproape trei zile în pădure, legat cu mâinile la spate de copaci. Pe 6 martie, a fost interogat de un soldat despre care a înțeles că este colonel. Nikita a fost întrebat despre activitățile sale. A petrecut încă două zile legat în pădure. Au încetat să-l bată, iar alți civili au fost legați lângă el. Unul dintre ei, care a fost ulterior eliberat în același timp cu Nikita, a fost contactat de RSF.
Nikita, celălalt prizonier contactat ulterior de RSF și încă unul au fost duși pe 8 martie cu o mașină blindată într-un loc aflat la aproximativ 40 de minute. La sosire, militarii l-au scos din vehicul, l-au aruncat la pământ, un soldat i s-a așezat pe spate și i-a adresat aceleași întrebări precum cele din pădure. Soldații credeau că este un spion care își folosea slujba de reparator drept acoperire.
Un soldat i-a suflecat pantalonii până la genunchi, iar altul i-a dat șocuri electrice. Cu fața lipită de pământ, Nikita nu a putut să vadă ce instrument era folosit pentru a administra șocurile electrice, dar a numărat trei sau patru șocuri, fiecare durând cinci până la zece secunde. Durerea era de așa natură încât fiecare secundă se simțea ca o eternitate. Ceilalți doi civili au fost și ei torturați. Cel contactat de RSF a spus că i s-a pus o pungă pe cap pentru a-l împiedica să respire și că a fost bătut foarte violent.
Soldații l-au obligat pe Nikita să scrie și să semneze o scrisoare în care își declara sprijinul pentru armata rusă și invazia din Ucraina. El și ceilalți doi civili au fost apoi duși – legați la ochi – la subsolul unei case a cărei podea era plină cu apă. Au fost lăsați acolo două zile până când, după ce și-au rugat gardienii să-i ducă într-un loc mai puțin rece, au fost mutați în cele din urmă. Pe 10 martie, ei au fost duși la subsolul unei alte case, unde li s-a alăturat un alt prizonier, un fost înalt funcționar public ucrainean.
În această casă, cei patru prizonieri au fost interogați de un alt tip de forțe rusești. Nikita a putut să le vadă doar picioarele și cizmele, dar asta a fost suficient pentru ca el să-și dea seama că nu erau membri ai unităților de luptă. Cizmele lor curate și lustruite și pantalonii călcați sugerau că ar putea fi agenți FSB sau GRU.
Pe 12 martie, prizonierilor li s-a spus că vor fi eliberați a doua zi. Și pe 13 într-adevăr s-a întâmplat asta. Nikita a fost eliberat într-o pădure după o oră de mers cu mașina. A crezut că îl vor executa și a fugit. Dar nu a auzit împușcături și a ajuns la un moment dat pe un drum. După ce a fost oprit de alți soldați ruși pe drum, s-a temut că va fi răpit din nou. Dar a reușit să urce într-o mașină de civili ucraineni. „Dacă nu-l iei, o să-l împușcăm pe loc!”, le-a transmis un soldat respectivilor civili.
Nikita are în continuare vânătăi pe tot corpul, un picior umflat și dificultăți în mișcarea mâinilor ca urmare a șocurilor electrice. Medicul care l-a examinat a găsit hematoame pe cap și pe corp, o umflare a piciorului drept și a identificat că amorțeala membrelor ar putea fi rezultatul șocurilor electrice. Constatând că rănile lui Nikita au fost provocate de armata rusă, medicul a ajuns până la concluzia că a suferit „traume criminale”. Nikita își revine acum, iar familia lui a reușit să scape”.
