POVEȘTILE ANNEI. Cum au spulberat bombele visul Lidiei Babich sau „Pediatrie cu Dragoste” în vremea războiului

POVEȘTILE ANNEI. Cum au spulberat bombele visul Lidiei Babich sau „Pediatrie cu Dragoste” în vremea războiului

Lidia Babich este unul dintre cei mai cunoscuți pediatri din Kiev. Ea își conduce propriul Instagram și FB, unde popularizează „medicina bazată pe dovezi”. A absolvit facultatea în 2005, a lucrat ca neonatolog în maternități, în centre private ca medic pediatru, iar în urmă cu un an și-a deschis propriul centru pediatric „Pediatrie cu dragoste”.

Așa cum v-am obișnuit, protagonista își va spune singură povestea:

În octombrie am închiriat un spațiu mare pentru a-mi extinde clinica. Îmi iubesc foarte mult toți colegii și personalul – suntem o familie. Și după trei ani de practică privată, mi-am dat seama că putem și trebuie să ne extindem. Pentru ca mai mulți medici să primească pacienți în același timp, pentru ca specialiștii să-i poată ajuta pe cei mici.

Am renovat și organizat activitatea noii clinici, în paralel, lucrând în clinica care funcționa. Am fost și maistru, și director, și proprietar de afacere, și am fost și medic, și blogger. Uneori mi se părea că această renovare nu se va termina niciodată.

A trecut patru luni lungi, am ales totul noi înșine – soțul meu ne-a ajutat foarte mult. Am sărutat literalmente fiecare șurub și fiecare cui, atunci când am terminat. Cabinete foarte confortabile, decor, jucării pentru copii, echipamente medicale…

Această clinică a fost visul meu profesional și a devenit realitate. Am deschis acum o lună. A fost o mutare foarte dificilă, am plâns pentru că am crezut că nu voi reuși, eram în pragul epuizării. Așa că ne-am mutat, am lucrat o săptămână și a început războiul.

Pe 24 februarie, soțul meu m-a trezit dimineața devreme și mi-a spus că Rusia ne atacă. În aceste patru luni am investit aproximativ 65.000 de dolari în noua clinică. Toate economiile noastre. Nu am luat un împrumut sau un credit. Erau toate economiile noastre pentru trei ani de muncă.

La începutul războiului, familia mea nu avea nicio „plasă de siguranță” pentru a pleca în străinătate și a nu munci. Așa că nu m-am gândit să plec în străinătate. Da, angajații noștri au plecat în altă parte, i-am plătit pentru februarie…. Am plătit toate utilitățile și taxele. Dar, ca manager, sunt foarte frustrată că nu am avut grijă de ei atât de bine pe cât aș fi putut.

Am impresia că nu facem suficient pentru a aduce victoria mai aproape. În prima săptămână de război am încercat să administrez o clinică, o parte din vaccinuri le-am dat gratis, pe altele le-am păstrat. Dar apoi eu și familia mea am plecat la Lviv, pentru că la Kiev devenea din ce în ce mai periculos – bombardamente, atacuri cu rachete.

Trebuia să-mi protejez fiica și să o duc într-un loc mai sigur. Și un alt motiv pentru care am închis clinica – nu era sigur să mergi la clinică. Nu este sigur să fii acolo în timpul sirenei. Închiderea clinicii și plecarea a fost cea mai dureroasă decizie pe care am luat-o. Ne-am dus într-un loc absolut necunoscut, nu știam dacă există vreun loc de muncă acolo…

Dar prietenii mei din Lviv m-au ajutat în a treia zi și acum sunt medic pediatru într-o clinică minunată, „Volik”. Lucrez oficial, primesc pacienți ca pediatru, ca și consultant în alăptare, ajut oamenii. Sunt la locul meu și fac tot ce pot.

Clinica din Kiev este bine în acest moment. Mă uit la camerele de supraveghere de la distanță. Există lumină – frigiderele păstrează vaccinurile în siguranță. Cred cu tărie că vom merge cu toții acasă foarte curând. Iar eu îmi voi practica în continuare „Pediatria cu dragoste” – voi ajuta copiii și părinții, voi înregistra conferințe… Voi face tot ceea ce făceam înainte de război.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.