joi, martie 28, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialDe ce cumpără guvernul lui Orban patrimoniu pe teritoriul României?

De ce cumpără guvernul lui Orban patrimoniu pe teritoriul României?

Mai multe clădiri de patrimoniu importante au ajuns în ultimii ani sub controlul guvernului Ungariei, condus de Viktor Orban. INVESTIGATORIA a relatat numeroase cazuri de acest fel, într-o încercare de a atrage atenția asupra unei interferențe exagerate a statului maghiar în sfera de interese a statului român. Asta cu atât mai mult cu cât România nu a reacționat la demersurile făcute de Ungaria, așa cum au procedat state precum Slovacia, care au întrebat măcar care e scopul acestor achiziții care vizează nu doar patrimoniu, ci și terenuri agricole sau domenii de vânătoare.

Amintim, pe scurt, intervenția lui Ivan Korcok, ministrul de Externe al Slovaciei, care a criticat public guvernul Ungariei pentru achizițiile de teren și clădiri de patrimoniu prin intermediul unui fond de investiții susținut din bani publici, același care funcționează ca uns în ultimii ani și în România. Ministrul de Externe, Ivan Korcok, a reușit să pună întrebarea corectă într-o speță similară: “Dacă Ungaria chiar vrea să cumpere teren agricol în Slovacia cu bani publici, care e rostul? Trebuie să existe un scop, pentru că prin definiție banii publici sunt cheltuiți pe baza unei intenții politice.”

Desigur, România nu și-a manifestat îngrijorarea cu privire la intențiile politice ale Guvernului Orban, ba chiar există numeroase voci care continuă să susțină că guvernul maghiar face un serviciu României prin aceste achiziții, mai ales la nivel de patrimoniu, de vreme ce statul român nu manifestă disponibilitate pentru conservarea acestor clădiri istorice.

Guvernul ungar al autocratului Orban și-a propus consolidarea unei fundații care să conserve clădirile istorice cu semnificație pentru Ungaria, fiind vizată nu doar România, ci și Slovacia, Croația sau Slovenia. Este vorba despre Fundația pentru conservarea patrimoniului construit din Europa Centrală, iar cele două companii care au rolul de a sprijini acest demers guvernamental și de a-l pune în practică sunt Manevi ZRT și Comitatus-Energia Beruházási.

Alături de acestea, se poate remarca și un efort susținut al fundațiilor finanțate de Ungaria în același scop: achiziția de clădiri de patrimoniu, care devin centre de educație și cultură pentru etnicii maghiari din România.

Interesele politice par a fi fundamentale în poveste, banii au importanța lor, iar patrimoniul acesta „recuperat” de administrația Orban pare să fie mai curând o punere la adăpost a unor active sub cupola unei fundații. Iar reabilitarea clădirilor despre care vorbim se lasă așteptată cu anii, în unele cazuri.

Alte Post (Sighișoara), Crucea Albă (Arad), Castelul Wesselényi (Jibou), Hotelul Dacia (Satu Mare), Casa Teleki (Baia Mare), Hotelul Onix (Harghita), Hotelul Parc (Oradea), Castelul Mocsonyi (Arad), Hotelul Ferdinand (Hațeg),  Teatrul Hirschl (Arad), Hotelul Casino (Borsec), Hotelul Melody (Cluj) – toate acestea sunt achiziții de dată relativ recentă ale guvernului maghiar în România, realizate cu răbdare și în liniște, sub ochii autorităților române, care n-au avut nimic de obiectat la o situație pe care alte state din vecinătate au taxat-o dur.

Mai nou, Castelul Teleki din Satulung a fost vândut unei firme-paravan a statului maghiar la un preț de 6 ori mai mic decât cel inițial. Este vorba despre compania Micro Vision Consult, despre care INVESTIGATORIA a furnizat date relevante pe  măsură ce compania înființată în 2020 se ocupa de achiziții în zona Ardealului.

Aceeași companie e implicată și în achiziția Hotelului Ardealul (Crucea Albă), care a intrat în posesia Ungariei. Firma apare și în alte achiziții precedente ale Manevi RZT, unde a acționat ca un fel de intermediar. Aceste două companii par a fi legate cumva, de vreme ce Micro Vision Consult sondează piața, uneori chiar cumpără, lăsând drum deschis pentru Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag.

Practic, după ce achiziționează clădirea de patrimoniu, Micro Vision Consult SRL transferă bunul cumpărat firmei maghiare Manevi Zrt., care face parte din portofoliul societăţii Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt. (controlată, așa cum am probat cu documente, de Guvernul Ungariei).

INVESTIGATORIA va continua să documenteze achizițiile guvernului Ungariei în România, dar în lipsa oricărei intervenții a statului român în problemă, singura chestiune pe care o putem face, în afara informării publicului, este aceea de a înțelege de ce se practică aceste achiziții. Cu alte cuvinte, să încercăm să răspundem la întrebarea ministrului de externe slovac: „Care e rostul?”

În mod clar, nu-l putem bănui pe Orban al Ungariei de intenții altruiste sau că ar vrea să compenseze, din mărinimie, indiferența statului român în zonele locuite de maghiari.

Dar ca să înțelegem mai bine situația, trebuie să ne întoarcem în timp, la trauma Trianonului. Deși FIDESZ a fost inițial un partid cu convingeri liberale, care respingea naționalismul visceral, direcția s-a schimbat pe măsură ce Orban a îmbătrânit. Căci puțini își mai amintesc faptul că Viktor Orban a fost, inițial, un reformist, un individ cu reale ambiții revoluționare. Dacă stăm astăzi să comparăm discursurile lui de când avea 30 de ani cu cele pe care le susține acum, am crede că vorbim despre două persoane, cu niște convingeri total opuse.

Revenind la Trianon, amintim că pe 4 iunie 1920, În Palatul Trianon din Parcul de la Versailles s-a semnat tratatul care a împărțit două treimi din teritoriul Ungariei istorice și 40% din populația ei între trei state: România, Cehoslovacia și Iugoslavia. Resentimentele sunt, într-un fel, juste. Doar că ele au început să fie folosite ca argument politic și chiar ca ambiție ascunsă.

Și nu trebuie să uităm nicio secundă că Ungaria este acum încă pe mâinile unui autocrat. Și, privind situația unor state vecine, care se confruntă acum în mod dramatic, cu ambițiile unui dictator, problema ar trebui să înceapă să ne preocupe. Căci, indiferent ce rezultat vor avea alegerile din 3 aprilie, Orban nu va dispărea din vecinătate. Iar zvonurile legate de faptul că Ungaria dorește recuperarea unor teritorii nu sunt chiar lipsite de fundament.

Într-una dintre cărțile de specialitate, realizate de jurnalistul Paul Lendvai, se amintește un episod mai puțin cunoscut despre Viktor Orban, premierul Ungariei. Acesta ar fi mărturisit biografului său că a văzut filmul A fost odată în Vest de cel puțin cincisprezece ori.

Filmul este povestea unei lupte pentru o bucată de pământ pe care o companie feroviară vrea să o cumpere pentru a construi o linie de cale ferată. Însă proprietarii nu doresc să vândă, ceea ce duce la exterminarea familiei de către o bandă de gangsteri angajată de firma respectivă. La final, însă, răzbunarea învinge, căci șeful bandei e ucis. Faptul că Orban al Ungariei a fost atât de fascinat de acest film a ridicat biografului său întrebarea “De ce?”

Iar Orban i-a răspuns: “Pentru a supraviețui și a învinge nu este de ajuns să știi să tragi cu arma și să lovești cum se cuvine cu pumnul. Trebuie să ai și creier… Trebuie să-ți înțelegi adversarii, trebuie să afli ce îi determină în realitate, iar apoi, când treaba se îngroașă, nu trebuie să te temi de luptă și să te retragi, ci să pornești la atac și să învingi.”

Privind la aceste achiziții aproape inocente, care par a deriva dintr-un soi de generozitate, nu poți să nu te întrebi dacă în spatele lor nu stă chiar motivul care l-a determinat pe premierul autocrat al Ungariei să iubească un film western? Cu alte cuvinte, ca să cucerești nu trebuie să folosești întotdeauna arme. E suficient, uneori, să vezi că adversarul e încremenit în alte direcții, și să profiți de indiferența lui ca să iei ce crezi că-ți aparține.

 

 

 

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

  1. Vise si dorinte, care pot fi spulberate oricand daca exista o vointa politica!

    Este trist ca nu exista o vointa politica de a frana elanul nationalist maghiar pe teritoriul tarii!
    Parerea mea este ca premeditat, fortele fostei securitati care sunt infiltrate peste tot incurajeaza o astfel de stare de lucruri,din motive greu de patruns pentru noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare