Ali Kaddour își amintește și astăzi cum stătea în holul apartamentului familiei sale din Siria și asculta sunetul gloanțelor. De atunci a învățat că e periculos să stai lângă ferestre. Avea 11 ani când trăia în mod direct experiența războiului și încă are vii în minte sunetele și mirosurile războiului. Astăzi e student la medicină în Brașov și își pune timpul și efortul în slujba unor oameni care trec acum prin ce a trecut familia lui în 2011, când fuga din Siria era singura opțiune. Ali este unul dintre voluntarii care s-au implicat încă de la început în organizarea centrului comunitar pentru sprijinul refugiaților de la Brașov (CATTIA), implicarea lui fiind cumva determinată și de faptul că își regăsește propriile dureri în experiența oamenilor care au fugit în ultimele luni din Ucraina.
În 2011, după ce familia lui a decis să plece din Siria, Ali Kaddour a ajuns în Arabia Saudită, unde și-a continuat școala, însă, în cele din urmă, a decis să-și urmeze vocația de medic, studiind medicina în România. S-a îndrăgostit, practic, de Brașov și a decis să rămână acolo. Astăzi spune, fără ocolișuri, că simte cum Brașovul i-a devenit “acasă”.
“Sunt din Siria, am trăit acolo până la 11 ani, când a început revoluția. Am plecat, pentru că nu mai puteam să stăm acolo, pentru că zona de conflict se extinsese până în orașul în care locuiam. Am plecat în Arabia Saudită, unde am continuat școala și, în cele din urmă, am venit în România pentru a urma cursurile Facultății de Medicină. Am ales medicina pentru că, în primul rând, tatăl meu e medic și m-a fascinat domeniul medicinei încă de când eram foarte mic. Mi-a plăcut… Așa că am ales această cale. Nu sunt foarte atras de ramurile chirurgicale ale domeniului, însă sunt fascinat de psihiatrie și chiar de aceea mi-am dorit să merg pe acest drum, așa că sper să mă specializez în asta. Sora mea era deja la facultate în Brașov înainte să vin eu în România, am fost în mai multe orașe din țară, dar Brașovul mi-a plăcut cel mai mult.”
Intervievat de INVESTIGATORIA, Ali Kaddour a povestit cum își amintește experiența din Siria și cum a trăit, la doar 11 ani, sentimentul de a fi forțat să pleci de acasă.
“Îmi amintesc destul de bine cum am plecat din Siria și ce s-a întâmplat până când tatăl meu a luat decizia de a pleca. Îmi amintesc că revoluția a început prin 2011 și am rămas câteva luni bune, încă nu ajunsese conflictul în oraș, trăiam destul de bine. Nu era gradul de siguranță prea ridicat, dar știți cum e, acasă e acasă. Însă conflictul a ajuns în cele din urmă și în orașul nostru. Nu era deloc ușor. Au încercuit orașul cu tancuri și se dădea cu rachete. Tot pământul tremura… Momentele alea nu pot să le uit. Sau cum sunau gloanțele în aer, în timp ce stăteai în casă și nu știi ce se întâmplă afară. Dormeam în hol… O perioadă nu am putut dormi în camere, pentru că acolo erau geamuri. De atunci am învățat că nu ești în siguranță lângă geamuri. Dormeam, deci, în holul apartamentului, până când a decis tata că nu mai putem sta acolo. Asta ne-a motivat să plecăm, că nu eram în siguranță și unde nu e siguranță nu se poate trăi, până la urmă.”
Centrul Comunitar de Primire Refugiați și Donații din Brașov s-a vrut, încă de la început, să fie o „fabrică de empatie. Într-un timp extrem de scurt, sute de voluntari s-au implicat în funcționarea acestui centru și, în primele zile, ei și-au petrecut aproape tot timpul asigurându-se că toate fluxurile sunt operaționale. Modul de organizare a centrului comunitar din Brașov este unul dintre cele mai eficiente din țară, acolo victimele războiului din Ucraina pot găsi absolut orice le trebuie: un loc de unde își pot lua haine, aproximativ 100 de paturi pentru cei care ajung în timpul serii/nopții sau pentru cei care nu au încă rezolvată problema cazării, o camera mama și copilul, un cabinet medical dotat cu aparatură pentru intervenții primare, o zonă de mese, unde oamenii primesc 3 mese calde pe zi dăruite de proprietarii unor restaurante din zonă, dar și dușuri și camere de schimbat.
Ali Kaddour a fost unul dintre primii voluntari ai centrului. L-am rugat să povestească, pentru INVESTIGATORIA, cum s-a implicat în acea perioadă.
“Când a început conflictul în Ucraina și oamenii au început să plece, imediat mi-am dat seama ce o să se întâmple, pentru că aveam deja experiența Siriei. Nu știam, însă, dacă oamenii din Brașov vor face ceva pentru refugiații din Ucraina, având în vedere că granița era destul de departe. La momentul acela lucram la Centrul de Integrare pentru Migrațiune și ne ocupam de situații de acest fel, așa că am vorbit cu șefa centrului și am întrebat-o dacă se va face ceva în Brașov pentru refugiații ucraineni. Mi-a zis că se discută și, după câteva zile, m-a anunțat să vin la CATTIA. Nu știam ce e CATTIA, dar am mers acolo și atunci chiar se puneau bazele centrului comunitar pentru sprijinul refugiaților de la Brașov. Era un spațiu pentru birouri și atât. Nu era nimic atunci, nimic gândit, era doar un spațiu. Erau și oameni de la primărie acolo, mulți voluntari, asociații care voiau să ajute și am început să construim sistemul de la zero. Acolo urma să se facă un loc unde poate trăi cineva măcar câteva zile.
A durat cam patru săptămâni până s-a construit sistemul, toată lumea a făcut de toate: dormitoare, mini-restaurant, organizarea mobilierului, separatoare. Am organizat dormitoarele, am împărțit porțiile de mâncare la bucătărie, pe partea medicală am încercat să ajut până s-a organizat totul, acum sunt oameni specializați acolo.„
De asemenea, el ne-a vorbit și despre situațiile care l-au marcat în acest timp petrecut alături de oamenii care au avut nevoie de sprijinul voluntarilor de le CATTIA.
“Sunt multe situații umane care nu pot fi uitate, situații pe care le-am întâlnit la centru. Dar pe mine unele m-au marcat. În special, în prima zi când am ajuns acolo, de dimineață trebuiau să ajungă mai multe mașini cu 37 de persoane din Ucraina. Așteptam de dimineață și s-au pierdut pe drum. A fost stres atunci și oboseală, dar au ajuns pe la ora 23 și era plin de mame și de copii care plângeau. Era o atmosferă apăsătoare, super grea. Momentul acela cred că a determinat pe mulți să rămână la CATTIA ca voluntari. Ne-a emoționat foarte mult momentul acela. Tot acolo, la centru, am cunoscut o femeie din Odesa care a venit cu doi copii. Vorbeau bine engleza, îmi amintesc că puteam să comunic foarte ușor cu ei, nu aveam nevoie de traducător și am fost martor la toată experiența lor, din momentul acela în care au ajuns și erau pierduți efectiv, apoi, la câteva zile după au început să se orienteze și să își dea seama ce vor să facă, am trăit, practic, cu ei, totul. Și familia asta nu pot s-o uit.”, a mai punctat Ali Kaddour pentru INVESTIGATORIA.
Pentru Ali, munca de voluntariat în beneficiul oamenilor care au fost alungați din Ucraina de război e una vindecătoare, dar și una care îi amintește constant cât de tare doare plecarea de acasă. Mai ales, atunci când plecarea de acasă nu e o opțiune, ci o necesitate.
“Înțeleg foarte bine prin ce trec acum oamenii care fug de războiul din Ucraina. E deja-vu pentru mine… Și e greu să te rupi de casă. Una e să decizi tu să pleci în altă parte și alta e să pleci forțat. Sentimentul că trebuie să pleci, că ești forțat să pleci doare mult mai mult decât teama de necunoscutul în care pleci. Pentru mine e posibil să fi fost mai ușor, pentru că eram mic când am plecat și copilul se adaptează mai repede. Acum, casa mea e Brașovul și îl consider acasă, dar aș vrea să mă întorc în Siria și aștept momentul în care mă voi putea întoarce acolo să văd cum mai e… Dar și aici e acasă pentru mine… ”
