vineri, martie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăExterneRușii din Finlanda se revoltă împotriva războiului declanșat de Putin: "E un...

Rușii din Finlanda se revoltă împotriva războiului declanșat de Putin: „E un terorist care ucide Rusia!”

Sky News a realizat un reportaj ce relevă faptul că cel puțin o parte dintre rușii stabiliți în Finlanda privesc cu ochi răi războiul declanșat de Kremlin împotriva Ucrainei și nu se feresc să folosească cuvinte dure împotriva lui Vladimir Putin.

În orașele și satele din jurul Lappeenranta, la granița de est a Finlandei, finlandezii locuiesc mai aproape de orașul Sankt Petersburg din Rusia decât de propria lor capitală, Helsinki.

Cu toate acestea, deși sunt apropiați din punct de vedere geografic de Rusia vecină, rareori s-au simțit mai îndepărtați din punct de vedere politic.

„Rusia a fost în această zonă atât o binecuvântare, cât și un blestem. Desigur, depindem foarte mult de comerțul cu Rusia. Dar, pe de altă parte, există această parte a Rusiei care este foarte, foarte rea”, a zis ghidul turistic Riitta Mustonen în timp ce se deplasa alături de reporterul Sky News către granița cu Rusia.

Născută și crescută la graniță, Riitta a susținut ani de zile neutralitatea militară a Finlandei.

Însă președintele Putin a invadat Ucraina, motiv pentru care, dintr-o dată, apartenența la NATO pare să fie varianta mai sigură.

„Avem nevoie de mai multă putere”, a zis aceasta.

„Rusia este o țară care respectă doar puterea, nimic altceva. Puterea are nevoie de o contra-putere. Acum o vom avea cu NATO”, a completat Riitta.

Kremlinul a avertizat în repetate rânduri Finlanda că ar putea riposta dacă NATO se extinde, dar Riita nu este îngrijorată.

Alături de peste 70% dintre finlandezi, ea susține aderarea la NATO.

Seppo Koivpuro, în vârstă de 91 de ani, își amintește de ultima bătălie cu Uniunea Sovietică.

În copilărie, a fost martorul bombardării Finlandei de către sovietici pe parcursul Războiului de Iarnă care a început în 1939.

„Nu sunt îngrijorat. Relațiile sunt acum foarte proaste cu Rusia lui Putin, dar nu sunt atât de rele încât să poată ataca aici. Nu cred. Nu mi-e frică, dar sunt trist”, a zis acesta.

Maria Taina-Parviainen este unul dintre cei aproximativ 80.000 de ruși care trăiesc în Finlanda. Ea este furioasă pe președintele Putin, spunând că este un „terorist” pentru că a invadat Ucraina.

„El aruncă Rusia în toaletă… urăște Rusia, urăște toate națiunile. El ucide Rusia. Nu este un patriot cu adevărat”, a zis aceasta. (sursa: AICI)

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare