sâmbătă, aprilie 20, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InternePSD, PNL și UDMR au legalizat braconajul: liber la vânătoarea de păsări...

PSD, PNL și UDMR au legalizat braconajul: liber la vânătoarea de păsări migratoare!

Coaliția PSD-PNL-UDMR, alături de minorități, a votat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, legalizarea braconajului, prin adoptarea unor modificări la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic care permis vânătoarea nelimitată a păsărilor migratoare. Proiectul a mai constituit subiectul dezbaterilor publice și a întâmpinat o opoziție fermă din partea ONG-urilor de mediu și al Societății Ornitologice Române, însă asta n-a contat.

Ne amintim că, încă din vara acestui an Societatea Ornitologică Română solicita retragerea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 – B147/2021, despre care spunea că, dacă va fi adoptată în forma propusă, amenință existența a zeci de specii de păsări din România.

Ce prevede noua formă a legii? Cotele anuale sunt înlocuite cu niște cote zilnice pe vânzător. Ca atare, vorbim despre o lărgire a posibilității vânării păsărilor cântătoare. Societatea Ornitologică Română explică foarte clar riscurile:

„Dacă în forma inițială a legii pentru specia gârlița mare (Anser albifrons) exista o cotă anuală de circa 50.000 de indivizi, în noua formă propusă această cotă anuală este înlocuită cu o cotă zilnică de 10 exemplare pentru fiecare vânător. În acest fel s-a estimat că pentru gârlița mare într-un sezon de vânătoare în noua formă se poate ajunge teoretic la o cifră de 865.920 de exemplare recoltate, adică de peste 17 ori mai mare decât în forma inițială a legii.

Situația e similară și pentru o specie care se poate confunda cu ușurință cu alte specii care nu sunt admise la vânătoare, ciocârlia de câmp (Alauda arvensis). Cota după vechiul mecanism era de circa 400.000 de exemplare. Însă în forma actuală se poate ajunge la 1.141.950 exemplare.”

Parlamentarii USR au  depus și o sesizare la Curtea Constituțională pe proiectul care aduce mai multe modificări Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic, inclusiv în ceea ce privește cotele de vânătoare pentru speciile de păsări migratoare, menționând că modificările adoptate pot duce la decimarea anumitor specii de păsări migratoare, cu efect devastator asupra biodiversității, și contravin dreptului comunitar.

Proiectul a ajuns din nou în circuitul legislativ și se pare că, de data asta a trecut doar cu opoziția celor la USR, opoziție care, din nou, a fost insuficientă.

Această lege este o lege dată de vânători pentru vânători, este o lege care va distruge ecosisteme în România. Au fost invocate legi din alte țări. Ei bine, dragi colegi parlamentari, trebuie să știți că țările care au adoptat astfel de legi, anul acesta, și în anii anteriori s-au reîntors asupra acestor decizii tocmai pentru că au văzut ce consecințe devastatoare au avut deciziile lor. Noi suntem țara care astăzi decide că facem aceleași greșeli pe care alte țări astăzi le îndreaptă.  Am ascultat dezbaterile din comisii, am văzut experți, am văzut societate civilă care a venit și a dat simulări, au arătat date concrete, au arătat cifre concrete, toate au fost date la o parte de niște vânători care au venit și au spus este sigur, este foarte bine să vânăm fără niciun fel de limită. Legea aceasta nu va putea să fie votată de USR”, a declarat deputata USR Diana Buzoianu.

La rândul său, deputatul USR Adrian Giurgiu a subliniat faptul că proiectul de lege, deși a fost retrimis în Parlament, a trecut prin circuitul legislativ fără niciun fel de modificare.

Se pare că în Parlament am rezolvat toate problemele României, s-a rezolvat problema prețurilor la gaze, la energie și acum ce ne deranjează pe noi sunt turturelele și nu știm cum sa rezolvăm această problemă decât cu pușca. Este o lege retrimisă de președinte și a trecut și prin comisii fără niciun amendament, fără nicio modificare. În acest fel, PNL se pare că a luat calea PSD și merge pe mâna vânătorilor, o să avem cote de 22 de ori mai mari decât cele actuale și o să omorâm o grămadă de păsări fără să avem studii, fără să știm să le numărăm și cu zâmbet pe buze, așa cum fac vânătorii zilele acestea”, a subliniat deputatul USR Adrian Giurgiu.

În România sunt aproximativ 70.000 de vânători, la care se pot adăuga alte mii de vânători străini care sunt invitați de asociațiile românești. Într-o simulare în care numai 2.000 de vânători (ceva mai puțin de 3% din vânătorii români) vânează numărul maxim de păsări/zi în perioada sezonului de vânătoare, rezultă că, într-un an, s-ar putea vâna întregul efectiv populațional al mai multor specii de păsări care folosesc teritoriul României pentru cuibărit, pasaj sau iernare.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare