„Progresul, departe de a consta în schimbare, depinde de memorie [..] când experiența nu este memorată, ca la sălbatici, copilăria societății e perpetuă. Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să îl repete.” (George Santayana)
Cea mai frumoasă amintire o am din armată. Un frig de-ți înghețau prostiile în cap, noaptea la 3, toți fornăind în pat ca niște tractoare turate tractând tancuri rusești. Sergentul a intrat în dormitor și a urlat: “Mugur, trezirea, ești de planton!”. Mare bucurie pe cei pe care nu ne chema Mugur.
A doua cea mai frumoasă amintire o am din Veneția, din luna de miere. Când am ajuns acolo, străzile erau pline de apă. Poate plouase mult și nu aveau canalizare ca-n Bragadiru. Așa că am stat mai mult în hotel citind, dar ce altceva să faci când ești înconjurat de atâta cultură… în luna de miere. Soția nu putuse veni oricum, că lucrează la bancă și nu le dă liber.
Că veni vorba de Veneția… a avut și ea Covidul ei, cu mult înainte de laboratoarele chinezești din care n-a scăpat nici un virus niciodată. În jurul anului 1630 ciuma bubonică a făcut ravagii. Sorele nu s-a învârtit de multe ori în jurul pământului plat și experții financiari venețieni, pe atunci cei mai sofisticați din lume, au decis că este bine să crească masa monetară și să dea stimulente și împrumuturi. De la mai puțin de un milion de ducați, în 1630, Veneția a luat împrumut 2.67 milioane ducați ca să țină economia mergând. Cam ca PNRR. Guvernul își plătea creditorii pur și simplu scriind în registrele contabile, din pix. La fel cum americanii și europenii au făcut în fața Covid, crescând masiv activele din balanța băncii centrale. Bani și mâncarea erau date și populației direct de guvern, ca ajutoarele moderne.
Toate țările lumii au fost conduse de regi și regine, mai puțin Veneția, condusă mult timp de consilii. La un moment cel mai vestic avanpost al Bizanțului, a devenit independentă în 814, folosindu-și apoi poziția ca intermediar între Bizanț si Europa Vestică. Au primele alegeri, scăpând de monarhia ereditară în 1036. Oh, și unii concetățeni care încă mai oftează după rege la noi în 2022. Bine, nu-i dați exemplu pe monarhii ingleji – brexiteriștii îi bat pe toți la capitolul întârzierilor mentale.
În orice caz, Veneția scrie o constituție în 1192, cam când pe plaiuri la noi Iliescu vâna în voievodatele lui Gelu si Menumorut. Multe dintre inovațiile financiare considerate normale azi au apărut acolo: societățile cu răspundere limitată, piețele financiare pentru obligațiuni, piețe pentru o mare varietate de instrumente de datorii, capitaluri ipotecare. Se scriu legi privind falimentul care distingeau ilichiditatea de insolvență, se inventează metode de contabilitate în partidă dublă. Se dezvoltă matematica financiară – în special privind conversia valutară. Ducatul era dolarul zilei. Așa ajunge Veneția primul centru financiar al lumii în secolul XIV.
Notabil, chiar faimosul cuvânt „ciao”, a fost inventat de venețieni. Ei ziceau de fapt “s’ciao”, venind din latinescul „sclavus”. Lingușitori, negustorii îl foloseau să salute zicând “Sunt sclavul tău”. De asta și acum îl folosește istoricul lingvist Răducioiu atât de bine „ciao, come se dice?”. Expresia „pe roșu”, foarte uzată pe plaiuri mioritice, tot de la ei vine – Banca Roșie venețiană dădea o chitanță roșie celor care nu aveau bani să plătească împrumuturile și aduceau lucrurile din casă în schimb. Si eu am rămas așa recent fără prăjitorul de pâine – nici baie nu mai fac acum.
Revenind la măsurile excelente luate de sofisticații experți financiari venețieni în fața virusului mortal, rezultatele nu au întârziat să apară. Consecințele… au fost teribile. Expansiunea monetară a dus la depreciere masivă, forțând autoritățile să suspende conversia obligațiunilor în cash. Bănci publice mari au dat faliment.
Și, foarte familiar pentru noi azi, prețurile au sărit la cer, inflația luând-o razna. Neavând încotro, guvernul a trebuit să taie din masa monetară (similar cu prezentul „Quantitative Tightening” făcut de FED și BCE), ca să poată menține băncile funcționând. Dar asta a creat probleme cu datoria guvernului: crescând valoarea ducatului guvernul avea mai mult de plătit la creditori.
Sună cunoscut? Ca și pentru Covid, venețienii au trebuit să introducă măsuri de control al virusului. Au salvat vieți dar.. au paralizat economia. Magazine și piețe au fost închise, licitațiile din porturi anulate, călătoritul și comerțul restricționate. Majoritatea venețienilor nu au mai putut lucra, depinzând de donațiile de la guvern. Mai mulți oameni e posibil să fi murit din cauza măsurilor, negăsind de lucru și neavând ce mânca, decât din cauza bolii.
Din păcate, fără medicina modernă, orașul stat și-a pierdut peste 30% din populație. Și măsurile financiare s-au dovedit dezastruoase, punând Veneția în declin, un declin din care nu a mai ieșit pentru mai mult de 100 de ani. De fapt nu și-a mai revenit niciodată la fosta glorie, orașul stat fiind cucerit de Napoleon în 1797.
Mica mea divagație ne spune că ceea ce vedem acum nu e nou. Aceasta creștere discretă, dar brutală a masei monetare e numită de experții moderni „bani din elicopter”, după exemplul dat de Friedman în 1969.
Ca să fim chintesențiați, PNRR… PNRR… PNRR… sună un pic ca un elicopter cu elicea defectă. Dar să nu disperăm și să ținem totuși gondola plutind, prieteni! Să transmitem doar gondoleanțe Băncii Naționale, care după intervențiile tardive ale soldatului de planton Mugurel, adormit de ger, bătrânețe și ceaiuri de tei, a reușit să lase România mult în urma Ungariei sau Poloniei la capitolul inflație – că parcă la alte capitole excelam noi. Vezi mai multe despre inflația românească și adormirea lui Mugur în articolele mele precedente (de exemplu: https://investigatoria.ro/2022/05/15/mugur-isarescu-istovit-si-fara-co-feina/ )