Asociația Geeks for Democracy, în parteneriat cu ANYA, Globalworth, Banca Transilvania și Impact Hub București, pregătește un „recensământ” al copiilor din Ucraina alungați de război în țara noastră, pentru o mai bună perspectivă asupra nevoilor educaționale pe care aceștia le au în cursul anului școlar care vine.
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a alungat milioane de copii în statele învecinate și, cum e ușor de bănuit, aceștia au nevoie să-și continue educația până când se vor putea întoarce în țara lor. De aceea, Asociația Geeks for Democracy a considerat că ajutorul pentru ucrainenii refugiați în România ar trebui să se concretizeze prin luarea de măsuri în beneficiul acestor copii, însă pentru ca măsurile să fie luate, e necesar ca autoritățile să știe care este numărul copiilor care au nevoie de sprijin în anul școlar 2022-2023. Astfel resursele ar fi putea fi dozate corect la nivelul fiecărei localități din România.
Ca atare, se pregătește un fel de recensământ al copiilor și cadrelor didactice din Ucraina care s-au refugiat în România, iar datele obținute urmează să fie puse la dispoziția autorităților, astfel încât acestea să nu fie luate prin surprindere.
„Războiul de la graniță ne afectează, în forme nebănuite, pe toți! Criza continuă, războiul se pare că e departe de a se fi terminat. Este în continuare nevoie de #ajutor! Pentru că din păcate NU există o situație clară care să genereze soluții pentru NEVOIA de accesare a cursurilor de către copiii din UCRAINA, propunem un „recensământ” care să genereze informații despre localitatea / județul / ciclul școlar, necesare Autorităților în demersul de a seta adecvat sistemele de educație din România, pentru anulșcolar 2022-2023. Aceste date vor fi puse la dispoziția autorităților / Ministerul Educației – România și Guvernul României / pentru a pregăti în fiecare UAT/JUDEȚ/SECTOR accesul la învățământ și pentru copiii ucraineni.
Punem la dispoziție două canale: #telefonic Cetățenii ucrainieni pot suna la 0377.300.300 pentru înregistrare și #chestionaronline Cetățenii ucrainieni pot completa – https://taras.g4d.ro/education-form. Acesta este un prim pas, urmând ca zilele următoare să distribuim un FORM/chestionar pentru cadrele didactice din UCRAINA aflate în ROMÂNIA / fiecare UAT/JUDEȚ/SECTOR.„, arată Asociația Geeks for Democracy.