sâmbătă, aprilie 27, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiLegile Iresponsabile ale Educației

Legile Iresponsabile ale Educației

M-am abținut să comentez public propunerile de legi ale educației lansate de Ministerul Educației. Înțelegând pe deplin ce înseamnă un proces de consultare publică, am făcut-o în mod oficial oferind ministerului de resort feedback pentru reformularea/ajustarea/alinierea la realitatea generată de provocările existente în sistemul educațional românesc. Împreună cu, poate, cei mai buni experți din educația românească am lucrat un document cu peste 100 de recomandări de modificare (numai pe zona de echitate și finanțare) de care sper ca Ministerul Educației să țină cont.

Nu am inventat roata, ci ne-am uitat la ceea ce OECD și UNICEF ne-au pus în față în 2017 în raportul ”Studii OCDE privind evaluările şi examinările în domeniul educaţiei”, pe care îl puteți găsi aici: coperta site.cdr (unicef.org)

Cu tristețe am constatat că niciuna dintre recomandările OECD nu au fost luate în considerare, ba chiar din contra, parcă ne-am încăpățânat să facem taman invers decât specialiștii Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, entitate unde noi dorim să devenim membri, ne-au recomandat.

Pentru a vedea cât de ancorați în realitate sunt unii comparație cu ceilalți, reiau niște recomandări ale OECD vs măsurile Ministerului Educației din actualele propuneri de legi ale educației:

OECD: Selecţia realizată prin examene cu miză înaltă obstrucţionează progresul elevilor

Faptul că România recurge la evaluări naţionale pentru a selecta elevii care trec din învăţământul gimnazial în cel liceal şi din învăţământul liceal în cel terţiar ridică nişte bariere succesive în parcursul elevilor, ducând la părăsirea timpurie a şcolii şi limitând accesul la învăţământul terţiar pentru majoritatea elevilor români. Doar o pătrime dintre adulţii de 25-34 de ani au studii universitare, reprezentând a doua cea mai mică rată de la nivelul ţărilor europene. Este puţin probabil ca gradul de absolvire a studiilor superioare să crească semnificativ în anii următori, în condiţiile în care rata brută de cuprindere în învăţământul terţiar a scăzut dramatic, de la 71% în 2009 la 50% în 2014 (Eurostat, 2016; UNESCO-UIS, 2016). Accesul la învăţământul terţiar este limitat în special în cazul elevilor defavorizaţi din punct de vedere socio-economic, deoarece aceştia tind să obţină rezultate mai slabe la examenul de bacalaureat, o etapă obligatorie pentru a intra la facultate. (pagina 55-56)

Ministerul Educației: selecția elevilor pentru un liceu ”bun” se face prin două examene successive: examenul national și examenul la nivelul liceului. Adică, mai ridicăm niște ”bariere”. Rezultatul unor astfel de măsuri nu poate fi decât că vom lăsa în urmă și mai mulți copii.

OECD: Concurenţa şcolară şi meditaţiile cântăresc greu la nivelul sistemului

Selecţia din învăţământul secundar realizată prin examene însoţite de mize ridicate reflectă o concurenţă şcolară puternic înrădăcinată în România. Astfel de examene pun presiune asupra profesorilor să „predea în scopul testelor”, ceea ce limitează oportunităţile de învăţare ale elevilor şi curriculumul (OCDE, 2013b). De asemenea, încurajează cadrele didactice să se concentreze asupra elevilor cu rezultate foarte bune, nefiind stimulaţi să răspundă nevoilor celor care înregistrează cu dificultate progrese.

În România, succesul cadrelor didactice şi al şcolilor este determinat, în mare măsură, şi de realizările elevilor celor mai performanţi. Pregătirea elevilor pentru competiţiile şcolare, de tipul olimpiadelor, şi rezultatele obţinute la testări fac parte din criteriile folosite în procesul de evaluare a personalului didactic. Şcolile sunt clasificate la nivel public în funcţie de rezultatele brute ale examenelor, iar conducerea unei şcoli poate fi demisă din cauza rezultatelor proaste obţinute la evaluările naţionale (vezi Capitolele 3 şi 4). În România, o altă consecinţă a presiunii de a atinge succesul academic este prevalenţa meditaţiilor private. Nu sunt disponibile date fiabile referitoare la amploarea acestora, însă ultimele studii au relevat faptul că între 17% şi 50% dintre şcolarii români beneficiază de o formă sau alta de meditaţii, costurile anuale ridicându-se la aproximativ 300 de milioane de euro la nivel naţional (Comisia Europeană, 2011). Aceasta accentuează inegalităţile deoarece de meditaţiile private beneficiază elevii ale căror familii deţin mijloacele necesare pentru a le accesa. (pagina 54)

 Ministerul Educației: nu mai ținem cont de notele din clasele V-VIII, punem examene la nivelul colegiilor naționale. Rezultatul nu poate fi decât cel a creșterii presiunii de a ”se preda în scopul testelor”,  centare excesivă pe ”elevii buni” și dezvoltarea pieței meditațiilor private. Bineînțeles, clivajele între elevii care-și permit meditații și restul vor crește.

OECD: Echitate

Participarea şi rezultatele învăţării sunt puternic influenţate de mediul din care provin elevii

În România, elevii din mediile defavorizate din punct de vedere socio-economic prezintă un risc mai mare de părăsire a şcolii înainte de absolvirea învăţământului liceal. Băieţii din mediul rural şi din chintilele mai sărace sunt cei mai expuşi riscului de abandon şcolar înainte de absolvire. Alte categorii vulnerabile sunt elevii de etnie romă şi cei cu dizabilităţi. În 2011, doar o treime dintre romii de 15-18 ani erau cuprinşi în învăţământ (UNICEF/UNESCO-UIS, 2012). La testarea PISA 2015, doar 11,3% dintre elevii români s-au dovedit rezilienţi, cu alte cuvinte şi-au depăşit statutul socio-economic inferior şi s-au clasat în primul sfert al clasamentului elevilor. Prin contrast, ţările din apropiere, precum Slovenia şi Croaţia, ajută mai eficient elevii să îşi atingă potenţialul, având o proporţie a elevilor „rezilienţi” mai apropiată de media OCDE de 29,2% (OCDE, 2016a). Studiul PISA arată că sistemele de educaţie care selectează elevii la o vârstă mică pentru încadrarea în diverse tipuri de şcoli şi parcursuri tind să înregistreze un nivel mai scăzut al echităţii şi o motivaţie mai redusă a elevilor (OCDE, 2012). Inechitatea de la nivelul educaţiei se suprapune în mare măsură cu disparităţile dintre mediul urban şi cel rural Cum 70% din populaţia cea mai săracă trăieşte în mediul rural, există o puternică corelare între inechităţile educaţionale înregistrate în România şi disparităţile dintre mediul rural şi cel urban.

Judeţele nord-estice predominant rurale au cea mai mare pondere a populaţiei expuse riscului de sărăcie (Figura 1.12). Elevii din mediul urban se descurcă mult mai bine decât colegii lor din mediul rural atât ca performanţe, cât şi ca abilităţi. În 2014, doar 59% dintre elevii de la ţară care au susţinut examenul de bacalaureat l-au promovat, faţă de 76% dintre elevii de la oraş (MENCS, 2014). La testarea PISA din 2012, elevii din mediul urban au obţinut rezultate la matematică cu 59 de puncte mai mari decât elevii din şcolile rurale, echivalentul unui an şi jumătate în plus de studiu, mai precis cu aproximativ jumătate de an peste disparitatea medie înregistrată în ţările OCDE (OCDE, 2014). – (pagina 65-66)

Ministerul Educației: Niciun cuvânt despre copii vulnerabili, alții decât cei cu dizabilitate. De fapt întregul capitol despre ”echitate” este doar despre copiii cu dizabilități. Nicio măsură care să sprijine dezvoltarea abilităților socio-emoționale, reducerea clivajelor existente în sistem și calitatea în educație pentru toți copiii și pentru fiecare în parte.

Gelu Duminica
Gelu Duminica
Gelu Duminică este sociolog și profesor în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. A contribuit ca expert și manager la zeci de proiecte de dezvoltare comunitară și incluziune socială în zone defavorizate. Totodată, a fost Membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, membru al Consiliului Economic și Social (ca reprezentant al societății civile) și membru al consiliului de conducere a filialei București a Colegiului Național a Asistenților Sociali din România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare