miercuri, septembrie 28, 2022

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

spot_img
AcasăInterviuValeriu Nicolae: “Sistemul e dominat de tăntălăi ambițioși, pentru că la noi...

Valeriu Nicolae: “Sistemul e dominat de tăntălăi ambițioși, pentru că la noi ambiția e legată de pupincurism”

Își spune antreprenor social și crede despre sine că puterea lui e că nu se ia prea în serios. Vorbește, însă, destul de serios despre o societate care s-a întors cu fundul în sus, ale cărei vârfuri sunt, în cel mai bun caz, mediocre și ale cărei valori nu mai vor să aibă responsabilități în partea superioară a sistemului. Valeriu Nicolae, căci despre el este vorba, ne-a explicat cum se vede, prin ochii lui, lumea aceasta împânzită de discriminare, oportunism și lichelism, dar ne-a dat și o rețetă pentru a putea trece mai ușor peste răul pe care îl vedem atât în noi înșine, cât și în jurul nostru: să râdem!

INVESTIGATORIA: Vă amintiți la ce vârstă ați simțit prima dată discriminarea pe criterii rasiale?

Valeriu Nicolae: Bine, nu știam la vremea aceea ce e aia discriminare, dar prima oară când am luat-o, mi-am luat-o când ne-am mutat în Craiova, aveam vreo șase ani și brusc, copiii n-au vrut să se joace cu mine, că mi-au spus că nu se pot juca cu țigani împuțiți. Iar ăsta a fost un șoc pentru mine, pentru că maică-mea a fost mereu obsedată de curățenie. În Craiova a fost primul șoc.

I: Unde doare discriminarea?

V.N.: Na… (face o pauză lungă) Cred că partea cea mai grea e că nu înțelegi ce ți se întâmplă. Și, copil fiind, n-am înțeles ce aveau copiii ăia de nu voiau să se joace cu mine.

I: Ați întrebat pe cineva?

V.N.: M-am dus la maică-mea și i-am zis, iar ea mi-a zis o poveste cu urs brun care se ducea la Polul Nord cu urșii albi și a muncit, s-a chinuit și  urșii albi l-au acceptat în rândul lor. Era și cu un cântecel, mi l-a cântat…

I: Morala era că, dacă muncești, vei fi acceptat…

V.N.: Da, că dacă o să te străduiești tare, toate lucrurile o să fie ok. De fapt, maică-mea a avut dreptate. Bine, mie mama nu mi-a acceptat niciun fel de scuze vreodată. Cu maică-mea nu poți să discuți în termeni de “M-a discriminat Gică”, la mama nu există așa ceva. Încerci mai tare, o să vadă că ești bun și asta e.

I: Când ați început să lucrați cu copii care erau sau sunt puși în situații de genul acesta, ce ați remarcat: câți dintre ei se străduiesc și luptă și câți sunt doborâți în stima de sine, pe fondul discriminării?

V.N.: Eu sunt convins că copiii nu își dau seama de discriminare. Și ăsta e un fel de avantaj, pentru că poți să le setezi mintea pe ideea că orice chestie negative poate fi întoarsă în pozitiv. Dacă cineva zice că ești prost, tu poți să dovedești că nu ești prost. Chestia asta poate să funcționeze. Eu mă gândesc la maică-mea. Maică-mea mi-a creat mie tot timpul atmosfera asta că sunt iubit necondiționat, că orice s-ar întâmpla, ea e acolo. Asta în ciuda faptului că tata era un rasist. Din nou, depinde cum iei lucrurile și întorci negativul în pozitiv. Dacă le dai copiilor un mediu în care să  fie protejați, cum e mediul de la Casa Bună, atunci funcționează perfect. Însă, dacă nu au mediul bun, iar familiile nu-i susțin, idealurile lor sunt foarte mici.

I: Cum e munca cu copiii?

V.N. Nu cred că există ceva care să-mi dea mai multă satisfacție. Pentru mine, e lucrul cel mai bun pe care l-am făcut și pe care aș putea să-l fac…

I: Chiar voiam să vă întreb, că dumneavoastră aveți și ați avut multe calități: activit, jurnalist, scriitor, politician. Și sunt curioasă cine e Valeriu Nicolae care vă place.

V.N. (râde) În mod ciudat, eu cred că nu sunt plin de calități, ci din contra. Partea bună la mine e că nu am nicio problemă să îmi văd greșelile și să încerc să  le rectific. Adică, dacă nu am fost prost într-un an, înseamnă că nu am învățat nimic. Eu, de fapt, mă definesc ca antreprenor și am reușit să trăiesc tot timpul bine sau foarte bine pe munca mea, am fost aproape continuu șef sau foarte aproape de șef. Și atunci partea asta de antreprenoriat cred că s-a reflectat în tot ce am făcut. Nu mă consider că am fost vreodată un om politic, am fost pentru trei săptămâni într-un partid politic și am fost o catastrofă, deci nu consider că aș fi fost vreodată om politic, nu știu dacă aș fi capabil să fiu vreodată om politic. Nici activist nu cred că am fost. Am fost mai degrabă antreprenor social, că am încercat să mă uit unde sunt probleme și cum s-ar putea rezolva cât mai eficient. Nu m-a prins niciodată retorica asta de sfințenie, că sunt anumite lucruri despre care nu discutăm, drepturile omului trebuie să fie respectate cu sfințenie, că nu trebuie să existe niciun fel de compromis și așa mai departe. În plus, eu sunt de părere că trebuie să râzi de orice. Și eu am râs de orice și vreau să fiu capabil să râd de orice.

I: De ce? Care e filosofia din spatele râsului de orice?

V.N.: Că dacă te iei prea în serios, o iei razna. În primul  rând, trebuie să râzi de prostiile tale, să poți să râzi de încrâncenarea ta, de mârlănia ta,  de toate astea. Și apoi să poți să râzi. Să nu existe teme sfinte. Cum ar fi acuma că a murit regina, trebuie acum să fim  pe burtă că a murit regina. Bă,cum să zic? A murit o tanti la 96 de ani care a trăit  toată viața ei foarte bine, liniștită și înconjurată de familie, mie mi se pare că nu e nicio tragedie. Și mi se pare haios să râzi de orice, inclusiv de asta.

I: Sunteți de atâția ani în contact cu lumea politică. Mai credeți că schimbarea poate veni de acolo?

V.N.: Schimbarea trebuie să vină din toate părțile. Adică noi suntem foarte ipocriți. Noi cerem liderilor noștri să fie sfinți, când noi suntem vai de mama noastră. Deci avem standarde foarte stranii când vine vorba de oamenii din jurul nostru. Eu nu știu pe niciun român deștept care să fi cerut vreodată o scădere de salariu, pentru că lumea din jurul lui era mai deșteaptă ca el și primea la fel de mulți bani. În schimb, inversul e întotdeauna valabil. Că  noi ne comparăm întotdeauna pe noi cu cei mai proști și pe liderii noștri cu cei mai deștepți. Asta mi se pare că e ipocrit. Și cred că ar trebui să facem noi mult mai multe dintre lucrurile pe care le cerem liderilor noștri. Adică să fim mai responsabili, mai buni, mai cinstiți și apoi putem cere ce vrem noi de la liderii politici. Iar eu fac partea de antreprenoriat social pentru că m-am simțit vinovat să vorbesc de alții fără ca eu să fac.

I: Eram curioasă cum vedeți societatea românească astăzi, pentru că v-ați ocupat de deconspirarea unor persoane publice la Integritate pe Bune și sigur aveți o perspectivă clară asupra situației societății acum.

V.N.: Suntem într-un moment prost, într-o parte în care ne-am dezumflat și asta e, în parte, și din cauza eșecului USR. Dar noi ne-am tot dezumflat de-a lungul vremii și o să ne mai dezumflăm. Partea proastă e la nivelul clasei politice. Politicienii noștri, din nefericire, s-au înconjurat de oameni ca ei, adesea mârlani, sociopați, hoți, corupți, plagiatori, numai că din ce în ce mai proști. Pentru că politicianul român nu și-ar duce în jurul lui oameni mai buni ca el, ci mai proști ca el, ca să-i poată domina, șefui, controla. Și suntem într-o perioadă foarte proastă, pentru că sistemul e dominat de oameni de felul ăsta, eu le spun tăntălăi ambițioși. La noi ambiția e legată de pupincurism. Și asta descoperim noi la Integritate pe Bune în fiecare zi. De exemplu, am descoperit foarte de curând că la Universitatea de Medicină șiu Farmacie din Craiova ai 22 de familii minim în care sunt angajați și el, și soția nu mai la universitate, cât și la spital. Oamenii ăștia fac în medie undeva la 370.000 lei pe an, ceea ce înseamnă că statul plătește în mod brut undeva pe la 260.000 de euro pe familie. E îngrozitor. Sumele sunt aberante. Și  nu spun că am făcut calculul la câți metri pătrați de spațiu locuibil au familiile, deci doi oameni  și spațiul e undeva pe la 550 de metri pătrați. Deci au spațiu locuibil fiecare familie cam cât un bloc. Și oamenii ăștia toți sunt legați politic, toți vin în urma unor sinecuri… Și aici e o problemă.

I: Aceste dezvăluiri pe care le faceți schimbă ceva efectiv?

V.N.: Da, au fost. De exemplu, la TransElectrica au schimbat trei dintre oamenii despre care am scris noi. Au mai fost câteva victorii de felul ăsta. Dar eu mă bazez pe faptul că se poate ajunge în punctul în care se sparge buba. Și avem exemplul Academiei SRI, care, din cauza doamnei Șercan, a fost nevoită să se reformeze complet. Deci ei au acum de 15 ori mai puțini doctori decât aveau înainte și nu mai auzi cum tot felul de politicieni se duc acolo să-și facă masteratul și doctoratul. Se schimbă lucrurile.

I: Simțiți susținerea oamenilor în luptele astea?

V.N.: Da, sigur că o simt. Numai că eu sunt într-o poziție foarte confortabilă. Nu depind de nimeni în niciun fel, am îndeajuns de mulți bani, încât să nu-mi pese de nimic. Pot să trăiesc liniștit încă 30 de ani fără să fac nimic și atunci cumva îmi permit să am curajul ăsta. Când m-am apucat să fac lucrurile astea, la fel ca și munca cu copiii din Ferentari, nu m-am gândit că o s-o fac pentru o lună sau două, ci că o s-o fac pentru câteva generații.

I: Vorbind de poluarea asta a sistemului cu vârfurile astea  politice mediocre și submediocre, cum facem să inversăm scara valorilor. Există vreo soluție?

V.N.: Sigur că există, numai că n-am ajuns la criză. Adică e nevoie de crize ca să se schimbe lucrurile. Și asta nu e doar în România, e peste tot. Tot timpul ai nevoie de crize. Și probabil la momentul în care AUR va fi în poziția de a câștiga alegerile, vom forța o reformă. Dar deocamdată sunt prea mulți care o duc binișor și motivația e mică. Din păcate, nu sunt convins că putem să scăpăm de o criză, în special pe partea de oameni din sistem. Oamenii din sistem sunt catastrofali în momentul de față și ministerele sunt foarte slabe, primăriile sunt foarte slabe și sunt pline de oameni care  au legături de rudenie între ei, oameni care se protejează foarte bine. Și marea lor majoritate sunt incapabili. Și atunci există pericolul mare ca sistemul să facă poc. Când sistemul va face poc, probabil politicienii noștri vor încerca să se salveze și vor introduce niște reforme capabile să readucă oameni buni în sistem, că în momentul de față, oamenii ăștia lipsesc. Adică mediocrul a devenit excepțional și are doctorat, prostul a devenit foarte bun și are o poală de diplome. Și în sistemul ăsta toxic e normal ca oamenii buni să nu-și dorească să fie.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

2 COMENTARII

  1. Felicitări! Avem nevoie de mai multe flori, ca sa se facă primăvara. Oricum esența unei societăți, care se vrea sănătoasă, e echilibrul între așteptări, percepție și realitate. Așteptările și percepția sunt din partea societății civile, iar realitatea ar trebui sa fie rezultat al feed-backului acesteia. Adică decidenții ar trebui sa țină seama de ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole Populare