Povestea e destul de veche și a implicat un efort civic uriaș din partea oamenilor din cartier care și-au dorit să rezolve cumva situația pe termen lung, apelând la instituțiile publice, pentru ca acestea să nu mai dea autorizație de mediu firmei.
Deși funcționarea unei stații de asfalt printre blocuri este total ilegală, Fincodrum SA a primit ani la rândul autorizații de mediu. Oamenii care locuiesc în zonă ajunseseră la limită pe fondul acestui abuz, așa că au rugat, prin scrisori deschise și petiții numeroase autoritățile din Brașov să ia măsuri pentru normalizarea situației.
De altfel, la finalul anului 2019, la Garda de Mediu Brașov s-a făcut o sesizare legată de „poluarea intensă cu fum alb și miros înțepător” care provenea de la aceeași stație de asfalt.
Comisariatul Județean Brașov susținea, în replică, faptul că „o echipă de comisari, împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică s-au deplasat pe strada Spicului și au constatat că primăria municipiului Brașov a eliberat Autorizație de Construire cu nr. 292/03.04.2008 pentru construirea stației de asfalt și că societatea Fincodrum deține rapoarte pentru emisii dirijate de poluanți din surse fixe și raport pentru imisii de pulberi în suspensie.”
Mii de oameni au semnat ulterior o petiție inițiată de Mihai Codruț Nanu, Olivia Apostolescu și Irina Iatan, prin care solicitau închiderea stației de asfalt dintre blocuri.
Cei de la Fincodrum SA au continuat să ceară chiar în instanță ca stația să-și continue funcționarea, dar judecătorii au considerat că interesul public de a respira aer curat e mai important decât interesul unei societăți comerciale de a face profit.
Așa că pe 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Brașov a respins cererile de recurs ale Fincodrum SA, astfel că Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Primăria Brașov au fost puse în situația de a nu mai putea emite o nouă autorizație de mediu pe numele acestei companii, de vreme ce hotărârea instanței e definitivă.
Abia în vara acestui an, însă, Fincodrum a fost nevoită să-și înceteze activitatea de facto, pentru că Garda Națională de Mediu a luat act de decizia instanței pronunțată în 2021, dar, având în vedere starea de alertă existentă generată de pandemie, a considerat că valabilitatea avizului de mediu se prelungește pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări. Ca atare, abia pe 8 iunie 2022 au trecut cele 90 de zile până la care Fincodrum încă mai putea funcționa legal.
Mai mulți locuitori din cartierul Bartolomeu au semnalat faptul că Fincodrum încă funcționa și ulterior datei de 8 iunie, iar prin răspunsul Gărzii de Mediu nr. 12680/08.06.2022 li s-a comunicat că „conform declarației verbale a administratorului societății, nu se vor mai desfășura activități de fabricare a produselor din minerale nemetalice”.
Cu toate acestea, în dimineața zilei de 7 octombrie, la un an de la uriașa victorie în instanță, oamenii din cartierul Bartolomeu au constatat că stația de asfalt și-a reluat activitatea și emisiile de noxe au reînceput.
Evident, revolta oamenilor care s-au luptat ani întregi cu această companie care nu respectă nicio normă a revenit în prim plan.
Potrivit unui comunicat emis de Primăria Brașov, se pare că un inspector al Compartimentului de Protecția Mediului din cadrul Primăriei Brașov a verificat chiar în dimineața acestei zile situația și a sesizat Garda de Mediu. Răspunsul telefonic al instituției a fost: ,,Garda de Mediu a fost înștiințată în prealabil de către Fincodrum că vor funcționa temporar și vor produce asfalt pentru efectuarea unor teste necesare relocării”.
Fincodrum a fost înființată în 2008 și îi are ca acționari pe Ioan Drăgoi și pe Argentina Minerva Băiculescu. La sfârșitul anului 2012, Fincodrum avea o cifră de afaceri de peste 2 milioane de lei și niciun angajat. În anul 2018, compania raporta un total de 32 de angajați și capitaluri de 6 milioane de lei.
Fincodrum SA face parte din categoria firmelor cu lipici la banii publici, numai în perioada 2012 – 2014, ea bifând 14 contracte cu statul, în valoare de 30 milioane lei.