În acest sens, eurodeputatul PPE a prezentat, într-o postare pe Facebook, configurația votului din Parlamentul olandez.
„Acesta este rezultatul detaliat al votului din Parlamentul Olandei asupra rezoluției privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Rezultatul votului ne arată că nu trebuie să intrăm în panică, ci că suntem pe drumul cel bun.
Vestea bună este că CDA – partidul din Olanda membru al Partidului Popular European (PPE) – a votat împotriva rezoluției. La fel a votat și PvdA – partidul Socialiștilor Europeni – și D66 – un partid liberal de centru.
În favoarea rezoluției a votat VVD – partidul prim-ministrului Rutte (Renew), alături de un partid mai mare eurosceptic și câteva partidulețe mici.
Rezultatul votului a fost unul strâns (85 de voturi pentru, 65 de voturi împotrivă), cei care au votat în favoare dorind evaluări suplimentare înainte de a-și putea da acordul privind aderarea noastră la Schengen.
Este clar că suntem pe drumul cel bun, că munca noastră dă roade și că partide importante din Olanda care se opuneau aderării noastre la spațiul Schengen s-au convins că suntem pregătiți de aderare și nu se mai opun.
Lucrăm în continuare pentru a obține cât mai curând o majoritate în Parlamentul Olandei și sprijinul Guvernului olandez pentru aderarea României la spațiul Schengen”, a scris eurodeputatul PNL pe Facebook.