vineri, martie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăExterneFost diplomat rus: "Putin e doar norocos! Acum norocul lui s-a încheiat!"

Fost diplomat rus: „Putin e doar norocos! Acum norocul lui s-a încheiat!”

Norocul lui Vladimir Putin "s-a încheiat", a declarat duminică fostul diplomat rus Boris Bondarev pe fondul ultimelor evoluții ale războiului la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei.

Bondarev și-a dat demisia în luna mai din cadrul misiunii Rusiei la Organizația Națiunilor Unite, decizie luată pentru a condamna invazia rusească asupra Ucrainei. Acesta a afirmat la acea vreme că războiul este „nu doar o crimă împotriva poporului ucrainean, ci, posibil, cea mai gravă crimă contra poporului rus”.

Vorbind despre Putin într-un interviu acordat pentru Sky News, Bondarev a spus: „Cred că cei 20 de ani de la putere au fost foarte norocoși pentru el. Nu este inteligent, e doar norocos. Acum cred că norocul lui s-a încheiat”.

Fostul diplomat a mai precizat că e de părere că Putin ar fi dispus să „sacrifice 10 sau 20 de milioane de ruși pentru a câștiga acest război și asta doar pentru a-i măcelări pe toți ucrainenii, întrucât pentru el este o chestiune de principiu. Este o chestiune de supraviețuire politică pentru el”.

„Trebuie să înțelegeți că, dacă pierde războiul, va fi sfârșitul pentru el”, a adăugat Bondarev.

Fostul diplomat a mai menționat că în cazul în care Putin va pierde războiul, atunci „va trebui să explice elitelor ruse și populației de ce s-a întâmplat asta și este posibil să întâmpine dificultăți în explicarea acestei chestiuni”.

Comentariile lui Bondarev vin în contextul în care Rusia s-a confruntat recent cu pierderi în regiunea Herson din sudul Ucrainei, pe care de altfel o ocupase în cursul invaziei la scară largă pe care a demarat-o în februarie. Potrivit unui raport de săptămâna trecută al Institutului pentru Studierea Războiului (ISW), Rusia „probabil pregătește terenul pentru a justifica retragerile planificate și pierderile teritoriale semnificative în regiunea Herson”.

ISW a adăugat că forțele ruse intenționează să lanseze un atac sub „steag fals” asupra hidrocentralei Kakhovka, care se află la mai puțin de 80 de kilometri la est de orașul Herson.

„Kremlinul ar putea încerca să folosească un astfel de atac sub steag fals pentru a umbri vestea unei a treia retrageri umilitoare pentru forțele ruse, de data aceasta din vestul Hersonului”, a precizat ISW.

„Un astfel de atac ar întări, de asemenea, operațiunea Rusiei de dezinformare, care prezintă Ucraina drept un stat terorist care vizează în mod deliberat civilii”, a mai menționat ISW.

Amintim totodată că Putin a declarat săptămâna trecută legea marțială în cele patru regiuni ucrainene pe care Moscova le-a anexat ilegal, printre care Herson. Decizia a venit pe fondul știrilor despre retragerea trupelor ruse din unele zone ocupate.

În urma ultimelor desfășurări de pe front, un invitat al televiziunii de stat ruse a spus că țara sa s-ar putea confrunta cu pierderi teritoriale „grave” în următoarele luni.

„Este important să îndurăm, nu vreau să fac nimănui iluzii, dar va trebui să perseverăm, strângând din dinți până în noiembrie și, mă tem, o jumătate de decembrie. Nu va fi nimic bun la știri în următoarele două luni”, a declarat miercurea trecută corespondentul rus de război Alexander Kots.

Duminică, oficialii ruși au declarat că Ucraina intenționează să folosească o bombă murdară pe propriul său teritoriu, astfel încât să poată da vina pe Rusia și să folosească atacul pentru a da un impuls opoziției împotriva Kremlinului.

Cu toate acestea, Christopher Fettweis, profesor de Științe Politice la Universitatea Tulane, a declarat duminică pentru Newsweek că opinia publică rusă se „întoarce împotriva” lui Putin și că afirmațiile privind atacul ucrainean cu o bombă murdară au drept scop combaterea acestui fenomen. (sursa: Newsweek)

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare