Boicotare humanum est

Boicotul a părut a fi cea mai la îndemână soluție. Chiar dacă asta a presupus niște eforturi, mulți români și-au retras în ultimele zile banii din conturile băncilor cu capital austriac și poate și mai mulți au refuzat să mai alimenteze combustibil din benzinăriile austriece. Au făcut-o în calitate de persoane fizice, revoltate de o nedreptate uriașă, care nu va putea fi reparată până cel mai devreme anul viitor, indiferent de minciunile livrate pe tot felul de canale cum că încă s-ar mai putea remedia ceva acum. Nu, acum nu se mai poate schimba nimic.

Uniunea Europeană funcționează în baza unor norme, programări și protocoale. Iar următoarea etapă de negociere pentru intrarea țării noastre în Schengen va avea loc abia peste un an.

Clasa politică s-a împărțit, deci, în două: în cei care erau responsabili de eșec și cei care au simțit că pot profita de pe urma eșecului. Așa s-au născut protestele unui partid anti-european împotriva Austriei și îndemnurile politicianiste la boicot. Iar boicotul are la bază ura. Și ura e o stare de spirit care generează reacții.

Așa că n-a fost doar despre un moment în care George Simion a simțit că poate exploata politic ura poporului desconsiderat de un stat membru UE, ci și despre un context în care politicieni controversați au dorit să revină în atenția publică și să cânte așa cum le cerea poporul. Pentru prima dată în istorie, fie vorba între noi.

Așa că Sorin Grindeanu a zis că el crede “că e bine” că mai multe companii ale statului român și-au închis conturile pe care le aveau în băncile austriece. Numai că, atunci când ești politician și ai funcție, nu e chiar în regulă să te pronunți public astfel. Rareș Bogdan, în calitate de europarlamentar, a îndemnat și el companiile să-și retragă banii din conturile băncilor austriece. Iar doctor Bode a început să depene amintiri de la întâlniri diplomatice, care nu au tocmai caracter public.  

Dacă boicotul e omenesc, relațiile dintre state n-au nimic de-a face cu reacțiile omenești. Diplomația e o artă, tocmai pentru că setează niște parametri ai relațiilor dintre state, pe care statele trebuie să știe să-i respecte întru totul, fie că le convine sau nu o evoluție a situației sau o decizie luată în privința lor.

De aia nu te duci la Bruxelles să tranșezi nemulțumirile cu satârul în servietă când te simți nedreptățit. Când ești om de stat, te înarmezi cu argumente și cu strategii aplicabile, care pot deschide porți pentru dialog. Și astfel convingi sau nu. Tu singur decizi dacă te așezi în banca din spate sau în prima bancă.

Am spus toate aceste lucruri, pentru că multe publicații au titrat astăzi declarația lui Klaus Iohannis, cum că statul român nu va boicota Austria astfel: “Iohannis le cere românilor să renunțe la boicot!”

Nimic mai fals! Românii, dacă doresc să boicoteze Austria în continuare în felul lor individual, au toată dreptatea și libertatea de a o face. Că asta alimentează naționaliștii cu “muniție” e un risc asumat deja de fiecare dintre noi probabil. Nimeni nu le-a cerut românilor să înceteze boicotul împotriva Austriei. Ci președintele unui stat civilizat a ieșit să declare public că STATUL ROMÂN nu va boicota Austria. De ce a fost această declarație necesară? Pentru că România nu-și permite să strige prin vocea oficialilor ei că boicotează un stat membru al UE. Și nu doar România. În general, relațiile dintre state nu sunt ca relațiile dintre oameni. Iar lucrurile la nivelul statelor se dezbat în logica negocierii, nu a arătării degetului mijlociu. De ce?

Pentru că, în afară de ostilitate, perpetuarea acestei situații nu va genera niciun câștig pentru noi și nici nu ne va include mai repede în spațiul Schengen. Răul a fost făcut. O clasă politică responsabilă ar încerca, din acest moment, să constituie o echipă de lucru care să pregătească negocierile de anul viitor și ar încerca să calmeze spiritele. Pentru că, din nou, singurii care câștigă din ura colectivă sunt reprezentanții partidelor extremiste.