Potrivit liderului de grup al USR din Senat, Radu Mihail, toți cei șapte candidați inițiali pentru locurile societății civile în CSM sunt oameni care au conexiuni profunde cu PSD și PNL, iar asta arată că politizarea justiției continuă fără niciun impediment.
”Ne-am uitat să vedem specialiștii în domeniul dreptului, ori – cu părere de rău – specialist în drept care să fie membru al CSM nu înseamnă să fi terminat o facultate de drept și să te fi ascuns într-un birou șapte ani, ca să treacă timpul până la pensie. Înseamnă lucrări, înseamnă articole de specialitate, înseamnă luări de poziție în public în apărarea independenței justiției. Am avut candidați foști membri PSD care – hocus-pocus – au devenit societate civilă, oameni infiltrați în instituții cheie, gata oricând să-și slujească neabătut partidul și conducătorii lui iubiți. Am avut Dorneni la CCR, de ce nu am avea și Fănei la CSM, nu?”, a spus liderul de grup al USR din Senat.
În urma votului Senatului, cele două locuri au fost ocupate de Fănel Mihalcea, fost procuror-șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pensionat în 2017 și numit în diverse poziții de conducere la Transelectrica și Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați, și Ioan Sas, avocat și fost consilier județean PSD, care a demisionat din funcție pe fondul nemulțumirilor legate de modificarea listelor pentru alegerile parlamentare din anul 2020.
În urma numirii celor doi, au apărut și declarații dure din partea fostului ministru al Justiției, Stelian Ion. Acesta susține că numirea celor doi în CSM arată cum PSD politizează tot mai intens justiția, cu largul sprijin al liberalilor.
„Numirea celor doi reprezentanți ai „societății civile” în CSM de către Senat este dovada incontestabilă a proptirii în funcții importante din justiție a unor personaje cu legături directe cu PSD. Fănel Mihalcea și Ioan Sas nu reprezintă societatea civilă, așa cum prevede legea, ci anexa politică a PSD. Carierele celor doi membri CSM validați de Senat cu voturile PNL, PSD și UDMR, sunt strâns legate de PSD, dl Sas fiind, de exemplu, fost consilier județean PSD. Probabil că ministrul Predoiu este satisfăcut de cum se consolidează controlul politic asupra justiției. Aceste personaje conectate politic, trimise în CSM, vor decide asupra carierei magistraților.„
CSM este o instituție care a luat în ultimii ani decizii dintre cele mai stranii, care au generat revolta opiniei publice în România. Amintim doar de cele trei decizii de excludere din magistratură ale judecătorului Cristi Danileț, fundamentate pe filmulețe postate în social-media sau pe plângeri aberante ale unor persoane necunoscute, legate de activitatea civică a fostui magistrat.