O scenă politică în care femeile nu au loc sau, dacă îl au, îl au pe alte criterii decât performanța, o societate civilă care judecă încă victimele violurilor, o lume în care accesul femeilor în funcții importante e încă pus sub semnul îndoielii, toate acestea sunt caracteristice azi României. Dar au fost și timpuri mai grele, iar Mihaela Miroiu a fost omul care a știut să lupte pentru propriile convingeri.
De aceea, am contactat-o pe Mihaela Miroiu și i-am propus o discuție pe marginea condiției femeii în România actuală. Am aflat astfel de la ea cum se explică prezența precară a femeilor pe scena politică românească, dar și de unde vine tendința unei părți importante a societății de a judeca mai aspru situații diverse, dacă protagonistul lor e femeie. De unde vine agresivitatea femeilor în judecarea altor femei și, mai ales, care e calea prin care aceste nedreptăți sociale se pot depăși. Despre toate acestea, dar și despre alte probleme ale societății românești actuale, puteți citi în acest interviu, oferit în exclusivitate publicației noastre.
INVESTIGATORIA: Pentru început, aș vrea să vă cunoască mai bine cititorii noștri. De aceea, o să vă întreb de unde a venit preocuparea pentru feminism în cazul dumneavoastră. Care a fost trigger-ul sau factorul declanșator care v-a dus către acest domeniu de cercetare și analiză?
MIHAELA MIROIU: Contrarierea în fața tuturor lucrurilor pe care nu aveam voie sau nu era prudent să le fac fiindcă eram fată. Am scris de fapt despre toate acestea în cartea: Cu mintea mea de femeie (2017). Desigur că cel mai mult m-au contrariat atacurile de natură sexuală (hărțuire și tentative de viol); cele de natură intelectuală: femeile nu pot să creeze filosofie. Doar să o învețe și să îi învețe pe alții. Cele legate de restrângerea liberații de mișcare: nu umbli pe întuneric, mai ales singură, nu pleci de capul tău la munte sau la mare; cele de natură religioasă: nu intri la botezul copilului tău dacă nu ai făcut molifte de curățenie etc. Contrarierea s-a estompat în favoarea înțelegerii cauzelor și remediilor: adică a cercetărilor feministe în filosofie, sociologie, științe politice, istorie, teologie. A fost ingredientul lipsă al formării noastre intelectuale în comunism.
INVESTIGATORIA: Dincolo de calitatea de profesor universitar și teoretician al feminismului, priviți și dumneavoastră, ca fiecare dintre noi, scena socială a momentului, însă, spre deosebire de noi, o puteți analiza având alte instrumente științifice la îndemână. Cum vedeți astăzi respectarea drepturilor femeii în societatea românească și, prin raportare la decade trecute, cum s-a schimbat situația?
MIHAELA MIROIU: Nu putem să vorbim de drepturi politice, în sens democratic, în perioada comunistă. Nici de drepturi reproductive. Decretul din 1966 interzicea avortul și norma numărul de copii. Al femeilor, desigur. Exista dreptul la muncă, însoțit de obligația de a avea un loc de muncă (nu erau mai mult de 4% femei casnice). În comunism violența domestică era pedepsită doar dacă îi rupeai partenerei vreo mână, un picior, o coastă, fiindcă o făceai incapabilă de muncă. Hărțuirea sexuală nu avea îngrădiri legale. Violul conjugal trecea la datorii conjugale. În caz de viol extraconjugal întâi era cercetată reputația victimei, abia dacă reputația se dovedea intactă începea cercetarea asupra violatorului. După căderea comunismului, primul drept câștigat a fost cel reproductiv. Apoi, prin exercițiu democratic, dreptul să alegi și să fii aleasă. Primul a funcționat, al doilea nu. Următorul drept semnificativ a fost cel la concediu parental, care permite alegerea în creșterea copiilor în funcție de voința și disponibilitatea ambilor părinți. Odată cu presiunile feminiștilor români și cu cele ale UE în privința Aquisului comunitar am intrat în rândul lumii, constituțional și legal. Aparent femeile au toate drepturile civile și politice, după standardele vremii noastre. În vitrina cu drepturi există și piesele tari, specifice democrațiilor avansate, inclusiv egalitate de șanse în educație, muncă, sănătate și deciziile în privința lor, desigur și la reprezentare politică, mai ales în decizia politică. Problema este: au ele accesul veritabil să și le exercite? După cum se vede, mai ales dreptul de reprezentare politică la nivel local și național există mai degrabă în vitrina cu legi. Consecința imediată este aceea că, nefiind femei suficiente în locurile în care se iau decizii, interesele lor (așa cum reies din cercetări) nu se află pe masa împărțirii bugetului public ca priorități: sănătatea, educația, asistența socială.
INVESTIGATORIA: Am avut, nu cu mult timp în urmă, un caz despre care s-a vorbit intens câteva zile, și anume agresiunea comisă de un deputat, și anume Dumitru Focșa, asupra soției sale. La momentul respectiv, foarte multe voci (surprinzător de multe feminine) s-au pronunțat în apărarea agresorului. Și nu e o situație unică, e doar un exemplu recent. Mai există și situația lui Visarion Alexa, acuzat că și-ar fi abuzat enoriașele, în apărarea căruia au sărit foarte multe persoane, și precizez că multe dintre ele erau femei. Cum explicăm din punct de vedere istoric și teoretic, această apetență a oamenilor de a lua partea agresorilor?
MIHAELA MIROIU: Deficit de simț moral. Incultura etică, civică și politică a ambelor sexe. E un exemplu tipic pentru analfabetismul funcțional în viața publică și privată.
INVESTIGATORIA: Dar a femeilor atunci când vorbim de abuzuri asupra femeilor?
MIHAELA MIROIU: La fel. Cândva sclavia trecea drept naturală. Bătaia și tortura erau larg îngăduite. Aservirea femeilor a fost o constantă a istoriei. Îți trebuie o educație umanistă serioasă ca să nu mai admiți asta.
INVESTIGATORIA: Ați remarcat și dumneavoastră lipsa prezenței feminine pe scena politică. Și nu o singură dată. Există o explicație pentru această slabă reprezentativitate a femeilor în sferele înalte ale puterii?
MIHAELA MIROIU: Încerc să sistematizez, fie și aleator:
- Deciziile despre candidaturi se iau, de regulă, la nivelul conducerii partidelor. Șefii partidelor sunt bărbați.
- Multe dintre aranjamentele politice se fac la cârciumă. Unde femeile nu prea au timp să ajungă.
- Limbajul în discuțiile private este coroziv. Iar în cele din spațiul public sunt foarte conflictuale. Cum femeile, în genere, sunt mai puțin dispuse să rănească pe alții, fie și subiectiv, nu se simt în largul lor în climat de agresivitate și conflict.
- Cercetările arată că tendința femeilor este să extindă etica grijii și responsabilității față de alții asupra politicii. Când etica nu înseamnă mare lucru în politică, ele percep politica drept mediu ostil și contraproductiv. Aici intrăm într-un cerc vicios. Cu cât ponderea femeilor e mai mică, cu atât înclinația către comportamentul moral în politică scade. Crește gradul de capturare a statului și gradul de corupție.
- Când sunt forțați să selecteze femei, politicienii tind să promoveze persoane obediente (rude, subordonate etc.), femei care știu bine cui își datorează poziția politică.
- În lipsa unei prevederi în Legea electorală potrivit căreia oricărui partid i se acceptă listele de candidaturi doar dacă respectă paritatea și succesiunea de gen pe listele electorale, partidele vor continua să spună lozinci despre egalitatea de șanse și să nu schimbe nimic.
INVESTIGATORIA: Ar putea face femeile mai mult decât fac deja pentru a fi mai bine reprezentate la vârful puterii politice și administrative din România?
MIHAELA MIROIU: Desigur. În primul rând să condiționeze munca lor în partide de eligibilitatea lor pe liste. Sau să intre în grevă în campaniile electorale dacă asta nu se întâmplă. În al doilea rând să privească politica drept un loc în care poți să faci cel mai mult bine semenilor tăi. În al treilea rând, să aibă o solidă cultură politică feministă. Argumentele lor nu trebuie să fie improvizații, ci rezultat al acțiunii în cunoștință de cauză.
INVESTIGATORIA: Au fost perioade istorice în care conceptul de emancipare a femeii a fost valabil. Trăim, însă, timpuri în care emanciparea femeii nu mai e un deziderat, ci un fapt. Cu toate acestea, reticența la concept a rămas. Și oamenii acceptă greu faptul că o femeie poate face la fel de multe lucruri ca un bărbat, și chiar și ceva peste. Cum facem educația societății civile în această privință? Și de când ar trebui să înceapă ea în viața individului?
MIHAELA MIROIU: Femeile au demonstrat că pot să opereze fără probleme în domeniile masculinizate. Mai urmează să demonstreze și bărbații că sunt buni în domeniile și activitățile tradițional feminine. Altfel cei care vor pierde în adaptare și în competiție sunt mai degrabă ei. Cum nu ai cum acționa politic asupra educației în familie, poți însă să o faci prin educația din școală: educație pentru viața privată, educație civică substanțială, cultură politică etc.
INVESTIGATORIA: În calitate de cadru didactic universitar, ați întâlnit misogismul în mediul universitar, dacă da, cum se manifestă el la acest nivel?
MIHAELA MIROIU: În universitatea mea (SNSPA) a fost ceva mai simplu. Feminismul a fost acceptat ca abordare încă din anii 90 și, în diverse moduri, a făcut parte din cultura instituțională. Este și cea mai redutabilă instituție universitară în cercetarea politicilor de gen. A introdus primul masterat destinat unor astfel de studii, care, iată, împlinește 25 de ani. Nu este de mirare. Universitatea este nouă (din 1991). Nu avea o tradiție în spate, deci nici o tradiție de establishment monopol masculin. Odată cu științele politice, administrație publică, comunicare, învățate de către profesori la universități cu precădere americane sau britanice, abordarea non-sexistă a venit natural. În alte universități, mai ales în cele de tradiție, a fost mult mai greu sau mai este încă greu. Există reflexe patriarhale. Există un misoginism tacit. Un simptom clar al acestora din urmă este și selecția urmașilor academici. Pe linie preponderent masculină, desigur.
INVESTIGATORIA: Cât timp credeți că mai trebuie să treacă pentru ca societatea românească să se așeze pe principiile solide ale toleranței și respectului pentru drepturile celorlalți? Credeți că e posibil să se ajungă la un echilibru educat, în contextual social și politic pe care îl cunoaștem deja, în care extremismul “tradiționalist” începe să se audă din ce în ce mai tare?
„Extremismul este ca pandemia. Poate să facă victime, dar nu rezistă la nesfârșit, ca orice agresiune. Obosește lumea. Irosește talente. Consumă viețile în mod steril.„
(Mihaela Miroiu)
MIHALA MIROIU: Extremismul este ca pandemia. Poate să facă victime, dar nu rezistă la nesfârșit, ca orice agresiune. Obosește lumea. Irosește talente. Consumă viețile în mod steril. Așezarea pe principiile despre care vorbiți înseamnă așezarea pe drumul democrației consolidate. Acesta este pavat, în primul rând cu cetățeni activi, cu o cultură politică solidă. Aceasta vine din educație substanțială, nu prefăcută, nu urmărind examenele ca scop în sine, ci ca mijloace pentru formarea oamenilor buni în familie, în comunitate, în profesii, în politică.
