sâmbătă, mai 4, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneCentrul de Resurse Juridice cere demisia lui Budăi, după cazul din Ilfov:...

Centrul de Resurse Juridice cere demisia lui Budăi, după cazul din Ilfov: „Conducerea Ministerului Muncii a încercat ascunderea acestor fapte, astfel încât să nu mai fie deranjat cu sesizări la care să fie nevoit să răspundă”

Centrul de Resurse Juridice, un ONG care se ocupă cu apărarea drepturilor omului, cere demiterea ministrului Muncii, Marius Budăi. Motivul este simplu: acest ONG susține că a sesizat Ministerul Muncii cu privire la situația azilelor de la Ilfov încă din anul 2022. Reacția ministerului a fost, însă, denunțarea unilaterală a acordului de colaborare pentru vizitarea inopinată a centrelor rezidențiale – motivul semnalat de Budăi fiind acela că ”CRJ nu a blurat imaginea unor beneficiari”.

Se pare că faptele oribile care se petreceau în centrele pentru vârstnici cu dizabilități din Ilfov erau cunoscute de Ministerul Muncii încă din anul 2022, când un ONG a transmis instituției prima sesizare pe această temă. Au urmat apoi și alte sesizări similare în cursul anului 2023, înainte de apariția investigației de presă care a determinat autosesizarea procurorilor. În loc să intervină pentru ușurarea suferințelor bătrânilor din centre, Ministerul Muncii a denunțat unilateral acordul de colaborare cu acest ONG, sub un motiv rizibil, și anume că ONG-ul nu ar fi protejat identitatea unora dintre beneficiari.

Și mai grav este că Marius Budăi și secretarul de stat, Cristian Vasilcoiu, ar fi anunțat într-o conferință națională organizată la București cu directorii DGASPC că ”v-am scăpat de vizitele CRJ”. Practic, conducerea Ministerului Muncii nu doar că a luat act de rapoartele de monitorizare și sesizările transmiste de CRJ, dar a și încercat stoparea controalelor, cel mai probabil cu scopul de a ascunde și a nu permite cercetarea condițiilor care conduc la încălcarea drepturilor omului.

Acum, Centrul de Resurse Juridice ridică o problemă importantă: „ținând cont de activitatea organelor de cercetare penală din prezent, ne întrebăm dacă nu ar trebui cercetată și fapta de abuz în serviciu a celor doi înalți demnitari publici.”

Într-un comunicat transmis presei, Centrul de Resurse Juridice solicită demiterea ministrului Muncii, care știa despre faptele care se petreceau în acele centre și, în loc s-o rezolve, a preferat să ascundă gunoiul sub preș.

„Dovadă că sistemul public de asistență socială a fost conectat cu conducerea furnizorilor de servicii sociale privați din județul Ilfov o reprezintă și stenogramele care circulă pe internet – angajații încercau intimidarea și desființarea CRJ care îi deranja. Întrucât stenogramele sunt în spațiul public de ceva vreme, în ipoteza în care nu le-ati văzut, vi le atașăm pentru o corectă informare.

Stimate domnule prim ministru Marcel Ciolacu, primul autor moral al acestor abuzuri este în fața dumneavoastră: conducerea Ministerului Muncii, d-nul Budăi a încercat ascunderea acestor fapte, inclusiv prin încetarea activității CRJ astfel încât să nu mai fie deranjat cu sesizări la care să fie nevoit să răspundă.

Domnule Prim ministru, dacă ministrul muncii din cabinetul dvs își făcea datoria, persoanele asupra cărora, din empatie, nu ați putut să vă aruncați privirea, poate ca ar fi avut o șansă de a nu fi supuse unor masuri inumane și degradante vreme de mai multe luni.

Demiterea unor persoane din structura de conducere a Ministerului Muncii nu absolvă de vină conducerea principală a Ministerului Muncii, respectiv cea a d-lui Budăi. Acesta, în loc sa salveze viețile beneficiarilor a ales să se răfuiască cu un ONG – CRJ, în speță, din niște motive pe care, avem încrederea ca le veți elucida.” – arată CJR în comunicat.

Mai mult, ONG-ul vrea asigurări că viitorul ministru al Muncii, care îl va înlocui pe Budăi, va fi o persoană integră care va relua colaborarea cu Centrul de Resurse Juridice.

În spațiul public au apărut și niște interceptări care probează cele afirmate de Centrul de Resurse Juridice.

S.G.: Întrebarea mea către dumneavoastră, era alta…sunteți de acord ca timp de o lună de zile să fiți șeful nostru de centru? Nu mai râde, până îmi iese licența?

P.G.: De ce?

S.G.: Pentru că mi-a cerut decizia de șef de centru, ca să, pentru licența finală, ăsta e singurul lucru pe care nu-l am!

P.G.: În condițiile în care nu mai există CRJ, că-mi era că mă bat cu ele! (n.l. râde)

S.G.: (Se adresează unei persoane din apropierea sa: Ai auzit ce a zis? În condițiile în care nu există CRJ ul, e de acord!)

P.G.: Că altfel, mă băteam cu ele!

S.G.: (Se adresează unei persoane din apropierea sa: Deci, pune-l șef de centru, pune și tu din urmă și îi trimitem să semneze și să ne-o trimită!)

P.G.: Contra cost, nu?

S.G.: Haide, mă, am înțeles că ești bolnav, dar nu…

P.G.: Păi, da, dar de la boală se ridică idei!

S.G.: Ai început să delirezi, să delirezi, nu?

P.G.: Da, da…

S.G.: Hai, mă, lasă, că nu e problemă, știi că nu rămân dator niciodată!

P.G.: Da…

…………………………………………………….

P.G.: N-au avut nimic de comentat, economicul ți-a dat feedback?

S.G.: Nu, încă nu lasă partidu’ …

P.G.: Nu lasă partidu’ să-ți dea feedback?

S.G.: Da!

P.G.: Ok și ți-a găsit ceva economicul?

S.G.: Nu…

P.G.: Atunci, ești bine!

S.G.: Da, asta am zis și eu! Nu putem să desființăm acest CRJ (nota lucrătorului: ONG Centrul pentru Resurse Juridice)?

P.G.: Nu avem cum…

S.G.: De ce?

P.G.: E o poveste mai lungă, o să-ți zic eu când o să stăm la o cafea!

S.G.: Eu l-aș desființa, că e o porcărie!

P.G.: Păi, știu dar nu ține de noi, de judecătorie, de judecătorie, bossule!

S.G.: Ține de judecătorie, nu? Ei nu sunt licențiați pe nicăieri, nu sunt…

P.G.: Nu!

S.G.: Am înțeles, dar ce drept au, atunci?

P.G.: Au contractul ăla cu ăștia!

S.G.: Păi, trebuie să dispară acel contract!

P.G.: Ăla e un idiot, d-asta îți zic, îți povestesc eu când ne vedem!

S.G.: Păi, da, trebuie dat afară, venit unul care are…

P.G.: C…e, într-un cuvânt. Hai că sunt cu băieții ăștia aici, te sun eu cand termin, te rog eu, da?

S.G.: Are instalația bună…

P.G.: Da, da… bine, trimite și mie factura să văd cât e, asta pe care ai făcut-o!”

Sursă stenograme: Podcast Judecata de Acum

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare