Ce abundență și totuși, situația reală a mâncării este atât de tragică, încât Institutul Național de Statistică nici nu mai îndrăznește să publice valoarea minimă a coșului de consum. În ciuda legii care îl obliga să o facă.
Dezastrul e atât de mare, că indicatorul AROPE, utilizat de Eurostat pentru a măsura riscul de sărăcie, arata că 41% dintre copiii români, aproximativ 1,5 milioane, se confruntă cu nutriție deficitară. În 2022, datorită scumpirilor alimentelor de bază, lapte, cereale, ulei de gătit, unii români și-au înjumătățit procentual cheltuielile cu alimentele. Pentru că INS a ascuns costul real al coșului de consum, salariul minim brut pe țară este mai mic decât coșul minim de consum pentru o persoana adultă.
Deci? Ce se întâmplă de fapt? Totul revine la percepția pe care o avem despre lume. Oamenii mai puțin educați economic se gândesc în termeni de abundență. Avem tot ce ne trebuie, doar că nu e bine distribuit. Ca în Grădina Edenului, nu ne lipsește nimic. Doar că unii au preluat controlul și iau mai mult decât trebuie, lacomi. Cel puțin asta sugerează, manipulativ, guvernanții actuali.
Sărăcia noastră poate fi atribuită altora – multinaționale, război, pandemii etc. Spre exemplu, chiar la sfârșitul lunii august guvernanții au dat OUG 67/2023 care obligă supermarketul să plafoneze adaosul comercial. Competiția care duce prețurile în jos, din motive misterioase nu pare să mai funcționeze de asta dată. Ei, străinii în special, sunt de vină pentru prețuri. Nu contează ca fermierii sunt pe pierdere, că importam 80% din carne, etc. Să tăiem profiturile celor care au. Supermarketurile sunt țintă pentru că sunt la capătul lanțului de aprovizionare, sunt foarte vizibile pentru consumator, își fac direct reclamă.
În fapt, dacă te uiți dincolo de codurile de bare, sunt mulți participanți la biletul de profit, inclusiv administrația prin taxare. Unde e administrația când supermarketul e pe pierdere – îi dă vreun ban? Iar cetățeanul… Cetățeanul plătește taxă pe venit, după care mai plătește încă o taxă la stat când cumpără de la supermarket. Își cumpără casă și mașină pe banii ramași după taxe, dar mai plătește încă o taxa anuală pentru ele.
De fapt, cei care înțeleg economie știu că situația prezentă nu se datorează supermarketurilor, sau războaielor, pandemiilor etc. Trăim într-o lume cu resurse limitate și competitive. Într-o astfel de lume facem alegeri, ne stabilim scopuri și încercam să le atingem. Sărăcia, îmbunătățirea țării în general, depinde de administrație. O administrație care trebuie să ia decizii bune, să acționeze prudent, înțelept și productiv. O administrație care ar trebui să nu mai pedepsească actori economici, într-o încercare lacomă de a satisface votantul pe ultima sută de metri înainte de alegeri.
Și, e adevărat, costul vieții este influențat de lucruri care se întâmplă în lume, asupra cărora nu avem control, cum ar fi războaiele și pandemiile care întrerup aprovizionarea. Dar e și adevărat că putem face multe pentru a reduce costul alimentelor. Nu în ultimul rând, guvernanții trebuie să vadă modul în care managementul înțelept creează bogăție, prosperitate. Spre exemplu, unde sunt cooperativele alimentare despre care se discută de mult? De ce nu sunt opriți intermediarii, samsarii?
Să ne gândim la exemplul italian unde comunitatea locală deține magazinul, furnizează mâncarea și face și profit. De ce nu folosim alimente din fermele locale pentru a hrăni copiii la scoală cu mâncare gratuită și sănătoasă, ca în Suedia și Finlanda? Fermierii mari ar putea lua în îngrijire școli, în loc să plătească taxe folosite ineficient.
Pe scurt, sunt multe lucruri care se pot face pentru a scădea prețul alimentelor, unele în așteptare de zeci de ani. Pe măsură ce ne apropiem de alegeri, trebuie să ne gândim dincolo de problema imediată și să ne punem câteva întrebări grele despre responsabilitate, despre eșuarea strategiilor, despre lipsa de previziune, despre inabilitatea de a stăpâni inflația, despre productivitate. Nu se poate așa. Să ne uitam la prietenii vestici.
„Ceea ce un om poate face, poate să facă și alt om.” (Charles Morse, The Edge).
Ceea ce se face în altă țară, se poate și la noi.
Da, ceia ce se face in alta tara, se poate si la noi. Cu o singura conditie, sa aducem la noi administratia din acea tara, o administratie competenta si onesta, neconectata la politica mafiotizata de la noi.