duminică, mai 19, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri Interne"Cetățenii sunt muți" - Richard 3, un spectacol despre putere într-o societate...

„Cetățenii sunt muți” – Richard 3, un spectacol despre putere într-o societate tăcută

Marius Manole e un actor fabulos. Un actor care arde pe scenă, care își trăiește rolul cu atâta pasiune, încât uneori te temi să nu i se întâmple ceva în timp ce joacă. În rolul lui Richard 3, Manole reușește să te poarte nu doar în poveste, ci și în interiorul personajului, care te revoltă, te enervează, te sperie pe alocuri.

Născut cu toți dinții în gură și cu picioarele înainte, Richard a reușit să-și sperie moașele încă din clipa nașterii sale și s-o determine pe propria lui mamă să-și blesteme uterul. Personajul e psihopat, evident.

Oricum, teoria mea personală e că oricine caută puterea are un grad măricel de psihopatie. Dar, în cazul lui Richard, e explicabil cumva. Născut hâd și diform, scuipat de mamă și blestemat de femeile care l-au crescut, dezvoltă frustrări uriașe, care ajung să se materializeze în crime, de fiecare dată când apare un obstacol în fața puterii la care poftește.

În acest rol greu, uriaș de-a dreptul, Marius Manole vrăjește sala. O face să râdă, să lăcrimeze, să se revolte, apoi să se amuze din nou. E peste tot. Pe scări, pe platforma înaltă montată pe scena teatrului, pe scenă, în sală printre oameni. Omul arde efectiv în rol și numai om să nu fii să nu simți căldura. Talentul e, în cazul lui, ca argintul viu.

Piesa atinge apogeul sensului în cel puțin două puncte.

Primul: când Richard înțelege că puterea îl face atrăgător și se gândește să cheltuie niște bani pe haine. Atunci vede, pentru prima dată, posibilitatea ca o oglindă să-i fie utilă, pentru că în ea ar vedea mai mult decât propriul trup diform. Ar vedea puterea, pe care încă n-o avea, dar simțea c-o va obține. Și zice cuvintele care mi-au făcut pielea de găină:

Să strălucească soarele până îmi cumpăr o oglindă! Să îmi privesc umbra mergând.”

Piesa întreagă e o analiză a puterii care distruge, chiar și când ești conștient de propria micime.

Lumea toată a ajuns să fie condusă de un…nimic„, spune Richard și pleacă fruntea în fața greutății acestei uriașe concluzii, rezultate dintr-o autoevaluare corectă, de care, în psihopatia lui, e foarte capabil.

Și al doilea moment cutremurător este acela în care apare Shakespeare însuși, să explice că piesa jucată la Bulandra s-a distanțat serios de propria lui creație. Și cere sălii să demaște falsul. Publicul este somat de actori:

E cineva aici destul de curajos ea demaște falsul și minciuna?

Apare Richard: „Ce zic cetățenii?

Iar concluzia lui Shakespeare e magistrală:

Cetățenii sunt muți!

Da, cetățenii sunt muți! În raport cu demascarea Răului, a minciunii, în raport cu liderul psihopat, care le face viața un chin.

„Cetățenii sunt muți” ar putea fi refrenul unei istorii a umanității, din care nu prea s-a înțeles mare lucru…

Piesa Richard 3 este cea mai jucată piesă shakespeariană. Prima reprezentație a acestei piese a avut loc la Londra în 1593.

Avându-i în distribuție pe actorii Marius Manole, George Ivașcu, Andrei Huțuleac, Rodica Lazăr, Cornel Scripcaru, Andreea Fasola, Căcălin Babliuc, Lucian Ifrim, Constantin Dogioiu, Mirela Gorea, piesa Richard 3 este o interpretare excepțională a ideii de putere care macină și copleșește spiritul uman, transformându-și victimele în monști veritabili.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

  1. Oare in afara de actori cine sunt persoanele care au contribuit la realizarea acestui spectacol : regizor, scenograf, costume (din pacate parca erau de pe strada) etc. Va rugam sa nu uitati niciodata sa specificati intreaga echipa care a realizat un spectacol!
    Rodica Ion

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare