vineri, mai 24, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiGuvernarea prin crize

Guvernarea prin crize

Pe gardul de lângă bloc un cor de pisici – Do, Re, Mi-au. La poale, trei cetățeni veseli și ei tot la cor, ca pisicile. Deocamdată beau coniac și joacă table, cântecele încep mai târziu. La televizor, economiști serioși discută criza ce va să vină. Suntem în pragul recesiunii, sau chiar a început deja dar încă n-au venit toate statisticile de pe teren ca să admitem. Mă uit un pic la ei până se prăjește ceapa pentru mâncărica de cartofi. Miau-ci beaucoup, domnilor economiști. La fel ca o pisică, mi-am adus aminte că de fapt nu-mi mai pasă.

Terorism, climă, recesiune, covid, inflație, dobânzi, deflație, stagflație, focuri și potopuri, războaie, imigranți ilegali, droguri, corupție și iar recesiune. Criza după criză rezultând în criză.


Polarizare politică și socială

Alegători obosiți și hărțuiți. Votați pentru noi, paharul e jumătate plin, noi l-am umplut. Ba votați pentru noi, paharul e jumătate gol, nenorociții aia de la putere l-au băut. Alegătorul pisică știe că paharul… e răsturnat. Domnilor politicieni, să luăm o gura de realitate: nimeni nu este proprietarul vreunei pisici. Nu sunteți stăpânii oamenilor. Sunteți departe de gardul dintre blocuri și ați uitat cât costă kilogramul de cartofi. Vorbiți cu cetățenii la fel cum eu vorbesc cu câte un tricou negru mototolit pe covor, crezând că vorbesc cu pisica. Pisica care oricum face mai multe într-o zi decât orice politician.

Policriza – cuvântul anului 2022, conform World Economic Forum. O serie de riscuri globale care se accentuează unul pe celălalt, cu impact mai mare decât suma părților. Națiunile Unite văd și ele „crize suprapuse”. Mai nou, un cuvânt și mai bun „Permacriza” – găsit apoteotic de fostul cancelar britanic Gordon Brown, economistul de top Mohamed El-Erian, Cambridge, și Michael Spence, Standford, în noua lor carte. Pe scurt, permacriză pentru că ne uităm la crize care nu trec – războaie, inflație, schimbarea climei. Dimpotrivă, parcă se accelerează.

Crizele au devenit un nou stil de guvernare. Cel mai greu lucru din lume e să conduci oameni. Managementul societății moderne e „păstorit de pisici”. Pe vremuri, când oamenii tremurau de frica unui dumnezeu paradoxal, bun dar rău, societatea era mai ușor de condus. Faceți ce vă spun eu sau vă pedepsește Dumnezeu. Și rochiile negre, roșii, aurii de preoți stăteau mereu la dreapta regelui. Dar cu o societate laică, interconectată, paradoxal superstițioasă dar necredincioasă, de oameni care gândesc independent, ce așteptări de control social poți avea? Poți să-i dictezi unei pisici pe unde să umble? Poți să-i mai tai din rația de mâncare, să nu-o mai dai jos din copac dacă rămâne blocată acolo. Dar să fim serioși, câte schelete de pisici ați văzut în copaci ? Pisicile se descurcă, mai intră și pe geam, mai apasă singure pe clanța, cad în picioare. Societățile umane sunt reziliente și regenerative.

Și criza asta… Parcă nici nu mai e criză. Adică conform definiției, o criză reprezintă o deviere, un șoc, ceva neobișnuit. Nu poți avea o criză permanentă, o „Permacriză”, așa cum spune Janet Roitman în cartea „Anti-Criză”. E un oximoron. Alegătorul pisică nu prea mai răspunde la chemările de schimbare, și atunci guvernele și marile corporații internaționale nu ezita să exploateze sistematic fiecare criză pentru a implementa schimbări – economice, sociale, instituționale, tehnologice, comportamentale. E un nou tip de capitalism. Capitalismul Dezastrelor. O pisică speriată e mai ușor de… inginerit.


Piața publică și puterea

Politicienii de peste tot au început să piardă din legitimitate și autoritate. Fără să mai poată duce nicăieri turma de pisici, fără a putea genera consens sau hegemonie, fără să mai poată motiva ideologic, au nevoie de crize. Noul normal e o stare generalizată a unui șir de amenințări noi și continue – terorism, boli, război, dezastre naturale. O stabilă permanentă instabilitate, de multe ori creată tocmai de deciziile lor – sau de lipsa lor de atitudine.

Nu mai dezbatem în piața publică, că ofensăm. Cine mai îndrăznește e cancelat rapid în numele unui adevăr deținut de „verificatorii faptelor”, ultima linie de apărare împotriva „dezinformării”. Orice contrazice narativa oficială este extremist și trebuie restricționat rapid. Trăim într-un prezent continuu, împrumutat probabil din gramatica limbii engleze, dar un prezent impredictibil. Ceea ce ne face și mai pisici, că nu mai putem planifica cu adevărat pe termen lung. Avem un plan trei minute, plecăm spre acoperiș și ne trezim la subsol.

Și până la urmă, ce le mai putem cere noi costumelor din parlament sau senat. O criza mai și trece, dar permacriza nu – cel mult poți să organizezi un pic pisicile, le mai dai un smotocel de ață să se joace, să mai tragi un fir după tine. Normal, o problemă economică se rezolvă votând alți politicieni. Dar cu permacriza nu mai merge așa. Oricât ar vrea, guvernele și aleșii români nu mai pot rezolva problemele actuale. Președintele James Bond nu va rezolva încălzirea globală. Alianța dintre „Pisicile Șmechere și Necinstite” și „Pisicile Năzdravane și Lacome”, oricât s-ar chinui (ceea ce ne-ar mira), nu poate rezolva problema climei planetei, a inflației globale etc. Aparent, doar mai mult transfer de putere către construcții supranaționale, uniuni, organizații mondiale, fonduri are potențialul să rezolve ceva în permacriză.

Și atunci pisicile din cartier mai cedează un pic din autonomie. Ironic, asta creează o altă problemă majoră – eroziunea suveranității și democrației. Multe din aceste organizații internaționale și supranaționale nu sunt suficient de transparente pentru votant. Vă amintiți să fi văzut pe balotul de vot Ursula von der Leyen, Borge Brende, Kristalina Georgieva ? Aceștia sunt pisici aristocrate alese de pisici aristocrate care nu mai știu ce înseamnă să prinzi șoareci la subsol.

Structuri vechi se clatină putrede. Nu numai fostul USSR, trezit iarăși agresiv, dar despuiat, nemâncat și neînarmat, de către vecinii cărora le-a intrat din greșeală, somnambul, în case. Dar și elitele vestice încep să simtă vântul schimbării bătând rece în ceafă. Nu e vreo criză existențială a planetei – alte țări, sisteme autoritare, nedemocratice sau mai puțin democratice, stând pe teritorii și resurse gigantice, ca țările BRICS, nu se simt deloc în criză. Ei nu au încălzire globală sau probleme economice? Ba da, mai mari ca în lumea vestică. Doar că ei nu văd sfârșitul lumii. Dimpotrivă, lucrează la nașterea unei lumi noi. Mai bune? Personal mă foarte îndoiesc.

Păstoritul de oi e diferit de păstoritul de pisici. Smotoceii cu mustăți sunt independenți – fac ce vor, când vor. Se strâng la distracție, dar nu prea formează turme. Oițele vin când le chemi, pisicuțele primesc mesajul și te caută ele mai târziu. Undeva în amigdală, aia din creier nu din gât, mama natura ne învață că daca stai cu frică și fugi cu turma ai mai multe șanse să supraviețuiești. Dar mai este generația actuală condiționată să accepte turma? Nu prea. Poate singurătatea modernă și emoțiile conflictuale îngurgitate din media ne vor transforma iar din pisici în oi?  Până la urmă poate că „Oamenii trăiesc mai degrabă în comunități cu pretenții ciudate, decât să se confrunte cu singurătatea adevărului lor”. (Bangambiki Habyarimana, Perle de Eternitate).

Sorin Rizeanu
Sorin Rizeanu
Doctor în Finanțe Internaționale, profesor la Universitatea din Victoria, Columbia Britanică, investitor activ pe bursa americană și canadiană, consultant și antreprenor, Sorin scrie pentru Investigatoria pe teme de finanțe, economie, business si politică.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img
spot_img

Articole Populare