Acest fotoreportaj spune povestea unei încercări nebunești a unui ONG format din trei fete curajoase de a porni cu tratamentul pentru o plagă, din rana însăși. Din epicentrul bolii. Din iad. Plaga este problema câinilor fără stăpân. Rana este locul unde se nasc, se abandonează, trăiesc, se înmulțesc necontrolat câinii care ajung apoi oriunde și de oriunde în Cluj Napoca. Cei care nu ies din Pata Rât, mor în chinuri, de cele mai multe ori inimaginabile.
ONG-ul este TAC.social. Curaj ca al celor trei fete care îl formează veți găsi mai rar în România.
În perioada 19-27 septembrie a avut loc cea de-a treia campanie de sterilizare a câinilor din Pata Rât #TAC.social #LindaPataRât
Gunoiul
Fapte, cifre: 2 gropi de gunoi, 10 ani, 1 procedură de infringement, gunoi adus din toată metropola Clujului.
La 2 km de Cluj Napoca, de centru, se află groapa de gunoi a orașului și județului. De fapt se află gropile de gunoi. Locul se numește Pata Rât. Groapa veche, care ar fi trebuit să nu mai fie folosită de acum vreo 10 ani, dar a fost constant și neconform cu nici un standard umplută, de fapt transformată într-un munte de gunoi nesortat, netratat, ars adesea, lăsat să se descompună și adune fără nici cea mai mică jenă sau încercare de acțiune, de gestionare. De către RADP, instituția primăriei care gestionează pe bani mulți această direcție de administrație crucială a unui oraș. Salubritatea.
Groapa nouă este numită pompos Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – CMID, a fost dată în folosință cu 10 ani întârziere, în 2020, și a înghițit niște zeci de milioane de euro pentru a deveni conformă, și încă nu este, din cauza și pentru care România are clauză de infringement pe gestionarea deșeurilor (sau mai precis pe negestionarea lor). Și pe care acum o administrează Supercom, firma care a preluat printr-un contract fantastic de ciudat, toată gestiunea gunoiului pe tot județul Cluj, pe 10 ani, începând din 2023. Nu intrăm în detalii despre loc, pentru că ne-ar trebui mai multe articole.
Așa cum multe articole ne-ar trebui și despre fondurile publice (multe de sorginte europeană) înghițite de stat pentru protecția animalelor și gestiunea câinilor fără stăpân, fără ca acțiunile autorităților să fie vizibile altfel decât prin niște găuri… gropi, adrese, declinări de competențe.
Ca la orice problemă spinoasă, ca să identifici traseul acestor bani, trebuie să treci prin funcțiile caudine ale clasificațiilor bugetare, care, surpriză, nu includ nici un cuvânt despre câini, sterilizare, prevenire abandon etc.
Așa încât, vă prezint simplu, execuția bugetară pe singura clasificație bugetară care are legătură cu mediul: Apă, canal, salubritate.
Extras din execuția bugetară detaliată a Municipiului Cluj Napoca până la 31 aug-2023 (sursa: Site-ul Ministerului De Finanțe)
Nu e deloc excepție că aruncăm câinii la gunoi. Căci aici, pe munții ăștia îi găsim pe cei care nu au nici un alt loc.
Oamenii
Fapte, cifre: 2000 de oameni locuiesc în barăci construite improvizat, unele de către însăși primăria Cluj Napoca, fără apă, fără electricitate în multe zone, fără canalizare, și fără salubrizare. Deci fără aceste drepturi care sunt fundamentale într-o zonă locuită și sunt în obligația autorităților locale – Primărie și Consiliu Local să le asigure cetățenilor români din zona respectivă. De rasă, culoare, nume, miros sau gradul de înteligență, de moralitate, de … puneți voi ce credeți aici… nu spune legea.
Între gropi, dar mai ales PE groapa veche, numită simplu Pata Rât, trăiește o comunitate mare de romi. Aproximativ 2000, căci nu mai știe nimeni câți sunt. Aici însă găsiți detalii despre cum au ajuns primii aici, ce li s-a făcut și mai ales, ce li se face acum, în prezent.
În timp ce ei trăiesc acolo, pe gunoaie, cu tot ce au ei în viața lor, cu tristeți, greutăți, cu boli, cu gânduri, bucurii, cu copii, cu purcei, și mai ales cu câini, mulți câini. FĂRĂ utilități de vreun fel, însă, în afară de improvizații de electricitate, pentru care primesc facturi, ca noi toți, nu o să vă vină să credeți. Deci, fără apă și mai ales fără canalizare, de unde multele boli. Ah, și fără vreun suport real de la autorități.
De fapt, ce sprijin să vrea când tocmai primăria Cluj Napoca i-a ”deportat” aici în 2010, într-o noapte de iarnă, de pe locul pe care acum se înalță o frumoasă și cu sticlă clădire, a chiar Consiliului Județean Cluj?
Păi și cum trăiesc oamenii ăia acolo? Nu trăiesc, supraviețuiesc, continuu, de unde și sentimentul de război, de querilă când intri acolo.
Și mai cum? Păi cu eforturi civice și sociale ale unor fundații și ONG-uri, care tot ele încearcă să scoată picătură cu picătură oamenii de acolo și să îi reintegreze. Mai întâi în locuri cu locuințe adevărate, simple, dar adevărate. Apoi scoțând copiii de acolo. La școală, la duș, la citit, la gândit.
Și mai cum? Păi cum pot.
Da, ”se descurcă” la limita legalității și noi toți știm că acele lucruri pe care le reproșăm lor (furturi, violențe, adicții, arderi de deșeuri care produc poluare pentru ei mai ales, dar și pentru noi toți) sunt și din cauza lipsei de șansă. Sunt și din cauza noastră. A celor privilegiați. Și sunt, mai ales, din cauză cercului vicios de drepturi încălcate de autorități.
Nu intrăm în detalii multe nici despre astea, pentru că ne-ar trebui și mai multe articole. Și ne-ar rupe sufletele. Și noi suntem niște delicați, ei sunt niște supraviețuitori.
Câinii
Fapte, cifre: sunt peste 600 de câini din estimările TAC.social. Au fost sterilizați 442 în cele trei campanii de sterilizare pe care le-a organizat TAC.social în Pata Rât.
Sunt mulți, foarte mulți, nu se știe nici un număr exact. Dar sunt sute.
Se înmulțesc necontrolat, pentru că oamenii de aici nu au posibilități multe să meargă ei la doctor, darămite să ducă un câine pe care îl țin sau care se pripășește pe lângă baraca lor, la sterilizat. Dacă ar ști că pot face asta, că e bine, că trebuie etc. Dar, de cele mai multe ori, chiar și așa, oamenii ăștia își iubesc câinele pripășit lângă baracă.
Un domn care a plâns până să își vadă fetele bine și înapoi acasă.
Da, există o lege. Care spune că toți câinii care nu au pedigree trebuie să fie sterilizați de către stăpânii lor. Și ei se consideră și sunt stăpânii acestor câini.
Trăiesc la fel ca ei. Își caută zilnic hrană, își caută zilnic o fărâmă de afecțiune, de interacțiune, de loc, de control.
Pentru că pentru câini e mai ușor să caute hrana printre gunoaie și aici sunt multe multe gunoaie, locul acesta e un magnet pentru orice câine care ajunge pe stradă din vreun motiv.
Și este locul preferat de abandon de câini al oamenilor care trăiesc în Cluj.
Este locul unde nu se vede gunoiul, și nu se văd câinii abandonați, e aproape de și totuși nu ÎN oraș, e ”departe”.
Natura își are regulile ei, așa că sistemul de control al numărului de câini sunt bolile. Orice suflet care stă acolo are de înfruntat demoni de infecții și boli, viruși. Parvoviroza este pandemică printre puiuții de câini acolo. Dacă vreodată vă gândiți să lăsați vreun suflet acolo, să știți că îl scufundați într-o mlaștină de viruși.
De care se scapă greu spre deloc. Dacă vreodată veți avea suficientă putere să salvați un puiuț de acolo, veți face poate cel mai altruist gest posibil. E ca o salvare din iad.
Dacă nu, la fel ca și pe oameni, îi aduci aici, îi lași pe muntele de gunoi, închizi portiera și accelerezi. NU te uiți înapoi, NU mai treci pe aici. Uiți și îngropi adânc amintirea că locul ăsta există.
Alternativa e să ajutăm asociațiile care au curajul să dezgroape cadavrele mișcătoare încă și să le spele, trateze, iubească și să le caute o altă traiectorie. În lumea ne-iad.
TAC.social e o astfel de asociație, una inedit definită în sfera de medicină veterinară socială. Cum puține sunt în România, unde asistența socială pentru oameni e o corvoadă și o problemă gestionată deficitar. Să vorbești despre asistență socială, medicină de sprijin pentru animale abandonate, e o adevărată îndrăzneală. Să faci educație medicală, advocacy pentru drepturile animalelor noastre, dar mai ales comunicare pentru educație, și mai ales cu autoritățile române… și clujene, e o adevărată aventură. Asta pe lângă concretul greu de campanii de sterilizare animale abandonate.
Inedit constituită pornind de la această misiune – Prima asociație de medicină veterinară socială din România – construită cu efort și mult drag de niște femei curajoase și bune profesioniste, TAC.social s-a lansat, pe lângă alte campanii de sterilizare câini în zone cu foarte mulți câini abandonați, în efortul imens de a încerca să gestioneze problema, de fapt iadul, câinilor din Pata Rât. Prin campanii de sterilizare gratuite. Au fost 3 până acum. Toate grele, eficiente, demonic de răvășitoare pentru toți voluntarii care au participat. Toate FĂRĂ nici un sprijin din partea autorităților.
Puteți citi în detaliu despre ele aici.
Când vorbești despre TAC.social, medicină veterinară socială, despre greutățile educației sociale despre animalele fără stăpân în România, trebuie că reies vorbele astea care stau pe fruntea și sufletul celor care se implică în așa ceva: Iubim animalele și credem în oameni. Și trebuie să vorbești și vezi oamenii din spatele TAC.
Anca Georgescu, fondatoarea și sufletul TAC.social. Ea e de fapt omul care ne învață la Pata Rât despre cum să creezi comunitate cu niște oameni pe care nici o comunitate nu-i vrea, nici ei pe ei nu se consideră comunitate tot timpul.
E despre cum să construiești încredere acolo unde cuvântul ăsta nu există. Conceptul nu există despre ei, doar prin antiteză cu ”civilizația” curată și ipocrită care i-a marginalizat și aruncat la gunoi. Cam cum face și cu câinii.
E despre cum să stai aproape singur în greu și urât ani de zile, periodic, cu răbdare și scop clar să produci o fisură, o schimbare. Să faci bine. Să educi, dar în sensul ăla profund. Fără sprijin de la autorități, dar cu implicare, dar tot cu sensul ăla profund, în care pui în plicul acela din im-plic-are suflet și minte și pricepere și multă răbdare și tact. Multă din fiecare.
Iei copiii, îi îmbrățișezi mai întâi, îi învălui într-o grijă din aia de se vede, și le dai de lucru acolo unde ei se pricep cel mai bine. Ai încredere în ei și îi rogi să te ajute. Îi tratezi ca pe oamenii pe care îi respecți. Și ei încep să te citească, chiar dacă încă nu știu să citească bine. Și se transformă în cei mai buni dresori de câini, magicieni, în cei mai buni project managers.
TAC.social e despre această nici o mână de fete, Anca, Sorana, Raluca, și despre medicii care au curaj să vină să facă bine în mizerie și să facă treaba autorităților publice.
Care iau nu numai gunoaie și le transformă într-o comunitate, ci și oameni pricepuți la medicină veterinară, la cauze sociale, la făcut lucruri cu adevărat și îi transformă în eroi.
Îi aduc pe fiecare la locul unde priceperea lor (și fiecare are câte cel puțin o pricepere) fac minuni și fac bine. Dar mai ales fac schimbarea de care e atât de mare nevoie.
TAC.social este mai ales Anca Georgescu, femeia care, oricât de obosită dezamăgită și furioasă ar fi pe faptul că după ani de zile de scris, spus, trimis adrese, cerut rugat frumos ajutor normal ca autoritățile să își facă treaba din lege, treaba din fișele de post, oricât de sătulă ar fi să i se scuipe în cap toate frustrările și tot orgoliul unor funcționari care se cred dumnezei printr-un contract de muncă la stat și prin investirea cu birocrație de la șefii lor și mai dumnezei, oricât de scârbită și la limita puterilor, mai are un cuvânt bun și blând de spus. Mai are o privire și un gest strategic de împăcare, de organizare, de aranjat, de dăruit. Omul care ține TAC.social cu scopul lui clar de a face bine acolo unde e nevoie de el. Și care trece prin foc pentru acest scop.
E omul ”rău” care pune limite cu fermitate și care e iubit cu învățare de orice copil rebel de la Pata Rât.
E omul bun pe care medicii din campanii îl respectă și îl acceptă să le maseze un umăr dureros.
E omul care te întreabă dacă ai băut apă înainte să te întrebe câți câini mai ai de adus. E omul care îi învață pe copiii ăștia din Pata Rât cum să organizeze orice, chiar și viața lor. De la suflat nasul, făcut curat, mâncat cu limite la văzut situația în care te afli și ce e potrivit să faci într-una sau alta. Vi se pare puțin? E enorm. E toată căldura și tot ce au văzut mai uman în viața lor de câțiva anișori mulți dintre copiii de aici.
TAC.social este despre medicul Raluca pe care o vezi că face totul cu o concentrare roșcată și care desenează atât de delicat și de la fel de subtil cum operează.
Este despre Sorana care e peste tot cu o pricepere tăcută și discretă, care îți aduce și rezolvă o situație fără să îți dai seama când și cum a făcut-o.
TAC.social este despre medicii care vin în fiecare campanie și stau în picioare zile întregi și taie în carne vie ca să facă bine. E despre Răzvan Șuteu pe care când îl vezi în haine de stradă te întrebi de unde îl cunoști atât de bine deși nu ai schimbat două vorbe cu el, dar când îți aruncă o privire de lângă masa de operații citești tot off-ul din revolta celui rămas în țara asta defectă, cu bună știință, ca să facă bine. Încăpățânat și cald de bine. E omul care vorbește cu un câine cum vorbești cu un copil drag.
Este despre Anna Kiss care e un mic geniu medical roz, delicată și cu degete de mătase. A pus suflet ani de zile în nucleul TAC.social, acum îl pune în fiecare campanie cu o dedicare prietenească.
Este despre încă o mână de medici care vin la chemarea TAC.social să facă bine unei comunități. Care sunt parte dintr-o comunitate profundă.
În mod normal ar fi de scris despre oamenii ăștia mult. Mult, mult. Și toate la superlativ.
Oamenii ăștia sunt cei care țin speranțe în picioare, și nu pentru că operează și tratează câinii bolnavi la Pata Rât și fac curat și organizează campanii imposibile care devin adevărate minuni într-un munte de gunoi. Ci pentru că sunt oameni care prin umanitatea și simplitatea acțiunilor lor, dau copiilor din Pata Rât un alt reper.
Pentru că TAC.social este și despre și mai ales pentru copii.
Aici nu avem cifre. Nu ne trebuie.
TAC.social la Pata Rât e despre copii. La fel de mult cât e despre câini. Și pisici.
TAC.social la Pata Rât e despre Raluca mică, Andreea, Manu, Dorina.
Nu o să vedeți aici poze cu fața lor, pentru că pentru nimic în lume nu i-aș expune la comentariile și evaluările crude ale Clujului care știe să judece înainte să vadă, să ajute, să cunoască.
Dar sper să simțiți așa:
Copiii ăștia știu să vorbească adevărat. Cu oamenii, cu fiecare după cum e fiecare. Știu și să tacă, mai ales asta.
Copiii ăștia știu să citească, da, contrar aparențelor. Emoții, gânduri, priviri. Mai bine ca orice funcționar opac din, să zicem, primăria Cluj Napoca. Chiar înainte să știe că ”ci” din TAC.social nu este o literă, ci două. Dar să știe să scrie și să deseneze numele ăsta cu sufletul.
Copiii ăștia știu să gestioneze priorități. Mai bine ca mulți dintre corporatiștii care nu știu unde se duce gunoiul lor neselectat pentru că ei nu au timp de din astea.
Copiii ăștia știu ce contează în viață. Deocamdată.
Se lipesc de tine să primească o fărâmă de atenție, de căldură, de afecțiune. Știu că atunci când ești pe grabă să trăiești, să faci, să fii, astea contează de fapt. Da, știu că după și doar după astea pot veni restul, mai materiale: bomboane, haine, suc, jucării.. Pe care și le doresc, așa cum și le dorește și cel mai avut copil din lume.
Da. în ordinea asta, dar nu condiționate. Copiii de la Pata Rât știu că atenția noastră a oamenilor mari care nu trăim acolo cu ei este la ce putem și ce nu putem să le dăm, așa că te încearcă constant și îți reamintesc că ei nu uită nimic. Da, știu prea bine și că, în realitate, pentru ei, totul e condiționat. Nu știu încă ce anume trebuie să facă să fie și ei ca noi. Așa că încearcă de toate.
Dar când ți se cere să fii ca noi, ăștia ”civilizații”, dar tu nu ai apă, toaletă, nu ai electricitate și nici intimitate, trăiești între zemuri și rahați de oameni, câini, pisici, gunoaie și șobolani în putrefacție, trebuie că te mai ia cu amețeli din când în când și pui pe primul loc atingerea, apropierea. O îmbrățișare și atât. De aia e TAC.social primit bine, că știe să răspundă firesc, la priorități. Și să pună ferm limitele alea și să-i învețe pe copii lucrurile pe care le așteptăm noi de la ei. Și îi lasă pe ei să ne învețe ce știu ei.
TAC.social este despre a aduce oamenii cu pricepere și suflet împreună în cauzele alea imposibile din care ies apoi minuni.
La fiecare campanie se adună asociațiile de animale din Cluj și nu numai, mi-e greu să scriu despre fiecare numai pentru că ar fi multe articole și numai despre una dintre ele dacă aș începe. Dar campaniile acestea devin minuni pentru că oameni ca Alina Banu de la Nuca vin voluntar să facă documentele necesare cu o acribie și o exigență numai mimat severă.
Campaniile astea devin posibile pentru că Nuca și Arca lui Noe (asociații de protecția animalelor din Cluj) vin cu cuști, mașini, oameni și experiență să ajute fără să crâcnească, dar zâmbind, vin cu inima plină.
Așa cum ar fi trebuit și ar trebui să vină Primăria Cluj Napoca. Ah, dar aceasta nu poate, nu vrea pentru că, zice (aka minte) ea, nu are cadrul legal.
Aceasta nu poate nici să vină să ridice gunoiul strâns de voluntari și să-l ducă acolo unde ar trebui, la sortare și prelucrare, câtea sute de metri mai încolo, la CMID.
Așa că aceste campanii devin minuni pentru că asociații și fundații din țară, de la sute de km și din străinătate, de la mii de km, vin să ajute și să vadă nevăzutul în alte părți. Nevăzutul de autorități, neacceptatul de nimeni.
Save the Dogs Cernavodă, Humane Society International, Cloud K9, Susy Utzinger Foundation sau Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz vin și cu o înțelegere și detașare nemirată, nerasistă, ci doar cu compasiune, pun mâna să ajute. Mâna și bani. Căci fondurile necesare pentru materialele medicale necesare operațiilor de sterilizare și de tratare a diferitelor boli descoperite la acești câini (tumori, hernii, răni profunde, găuri și viermi pe te miri unde: cap, burtă, spate etc), sunt donate de către asociații și de către oamenii simpli.
Primăria nu a pus nici 2 mături, nici măcar 2 toalete ecologice care să asigure igiena și intimitatea unor procese fiziologice normale pentru voluntari în timpul campaniei.
Da, ați auzit bine, în orașul în care pe un stadion au intrat și procesat lichide cel puțin niște zeci de mii de oameni, nu s-a găsit 1 toaletă ecologică pe care să o asigure Primăria unor voluntari la o campanie civică de sterilizare câini.
Așa încât toaleta ecologică a fost închiriată, ca la orice eveniment, pe bani. Bani donați de oameni, bani donați de asociații din străinătate.
Uite așa. Ca să fie clar de ce oamenii din Pata Rât nu au nici o șansă la civilizare cu o asemenea viziunea înapoiată a primăriei. Dacă ești la Pata Rât, nu ai nevoie de toaletă.
Subiect greu și rușinos, nu-i așa? Să-l lăsăm așa… acolo, pe gropile de gunoi e mult mult secret și multe multe umori umane. Din cele mai urât mirositoare.
Autoritățile
Dar cele mai urâte umori emană din instituțiile clujene. Care mint, mint cu nerușinare și se fac că nu văd mizeria de nedescris pe care au creat-o deportând acești oameni acolo, pe gunoaie.
Mint și când, după 3 ani de insistențe și adrese, un funcționar public, pe numele lui Paul Câmpean, director la primăria Cluj Napoca, vine la Pata Rât, în sfârșit, chiar în timpul celei de-a treia campanii, coboară din mașină, vorbește în continuu la telefon, nu se uită la oameni, nu vede voluntarii care munceau acolo și cum să vă spun, munca acolo nu e tăcută, nu e invizibilă. Apoi pleacă. Și minte că nu a fost primit. Că nu e nimic acolo.
Un alt director vine personal după această minciună, demontată în 3 secunde de Anca, și minte și el. Minte că domnul primar Emil Boc nu știe despre eforturile TAC.social, nu știe despre problemele de la Pata Rât, hai să credem că spune că nu știe doar de problemele cu câinii, da? Și minte despre asta.
De aceea acest articol nu este despre autorități. Și nu este despre toate eforturile TAC.social pe lângă autorități, care nu-s de cerut, ba chiar sunt dintotdeauna de oferit colaborare, de oferit informații, expertiză, educație. Da, educație legislativă și medicală pentru funcționari care află în direct, când vin prima oară, trimiși în control, despre faptul că sterilizarea câinilor și pisicilor care nu au pedigree este obligatorie prin lege în România.
Despre educație întru empatie nu se poate vorbi, pentru că e greu să pornești spre asta când toate căile sunt blocate. Asta nici măcar fetele super erou de la TAC. nu o pot dezgheța…
TAC. este despre voluntari și despre alt fel de profesioniști, din aceia adevărați, care muncesc cu pasiune și conștient cu dedicare, ca Ovidiu Roșu și Andrei Tudorache și Ovidiu Țurlea care vin să prindă câinii de neprins. Și care se târăsc prin zemurile alea de vorbeam mai sus ca să scoată câinii de neprins de sub barăcile improvizate. Sunt 2-3 specialiști în țara asta care să facă prinderea câinilor neprietenoși umană și în același timp sigură pentru oameni. Această muncă presupune apropierea suficient de mult de un astfel de câine pentru a putea fi tranchilizat.
E o muncă grea și e cu concentrare și atenție maximă, mai ales când lucrul acesta se întâmplă într-un loc unde mișună mulți oameni, copii, animale prin jur. Dar e o muncă de care e nevoie pentru a dezamorsa o bombă socială, sau măcar de a încerca să controleze explozia…
E despre voluntari care intră cu un șoc imens în prima campanie, nu se pot dezlipi decât greu de locul acela mudar, dar revin când acolo revine campania. Fără TAC.social, fără fetele de la TAC. acolo, locul ăla e de nefrecventat. Cu ele acolo, chiar și numai să știe oamenii că-s sus la hală, devine sigur, și devine o experiență socială care te crește întru empatie și realitate.
Voluntarii sunt recunoscuți, sunt ajutați, sunt ghidați. Ca într-o comunitate.
TAC.social e despre suflet. Într-o lume în care cuvântul ăsta e hiperfolosit, aici e vizibil și iese pe zâmbete, pe o îmbrățișare, pe o energie.
Ar fi bine să știm că TAC.social are sufletul ăsta există și pentru că noi oamenii care donăm pentru astfel de cauze, donăm.
Și să o facem în continuare. Pentru că sufletul lor să respire și să mai existe.
Acum e nevoie mare de bani pentru ca un astfel de program să continue să existe, pentru ca iadul de la Pata Rât, iadul și umbra Clujului smart de 5 stele să devină mai respirabil pentru câinii de acolo.
Asociația Transylvania Animal Care
RO 42 BTRL RON CRT 0305 8496 01
RO 89 BTRL EUR CRT 0305 8496 01
