Copacii și verdele Clujului, în pericol 

În timp ce oamenii simpli își apără spațiile verzi, parcurile, copacii, umbra și amintirile, autoritățile sfidează orice lege, orice bun simț și taie copaci în toiul nopții, să nu îi încurce activiștii cumva, să nu se lege cu lanțuri de copacii maturi și valoroși care îi încurcă pe dezvoltatori. După ce au mințit că vor proteja orice copac și bucățică de verde. 

Aici s-a ajuns în acest război cumplit pe care autoritățile clujene îl duc împotriva naturii, în numele dezvoltării. La drujbărit noaptea, ca ucigașii (de verde).

Foto: Istvan Szakats

Locul uciderii de copaci: Centrul Clujului, strada Universității, strada Mihail Kogălniceanu

Datele dendrocidului: în formă continuată în 2023, 2024, TBD

În iulie 2023 începea povestea uciderii a 29 copaci de pe 2 din străzile centrale ale Clujului, strada Universității și strada Mihail Kogălniceanu. 

Dar, de fapt, moartea copacilor a început în primăvara anului 2023, cu tăiatul simplu cu drujba în cadrul unui proiect de modernizare a străzilor Universității, M. Kogălniceanu și Avram Iancu din centrul orașului, în care mai mulți copaci maturi existenți au fost fie tăiați pe rând, fără vreun anunț, fie a fost simulată scoaterea lor și transplantarea în alte zone din oraș. 

Într-o zi toridă de iulie, au venit să taie și să scoată trunchiurile în toiul zilei, și au fost văzuți. Așa a început povestea. Povestea care scoate din uitare moartea nedreaptă și pe tăcute a unor copaci. Sub drujbe de autorități clujene.

Foto: Andi Daisler

Povestea copacilor Clujului

Prolog: Pe primii 16 copaci i-au scos / tăiat crezând că nimeni nu va spune nimic și că nu vor fi observate trunchiurile măcelărite. Sau gropile cu rădăcinile ciopârțite. Sunt cei care au fost pe locurile marcate cu roșu în imaginea de mai jos.

Au observat oamenii care iubeau copacii aceia și care se raportau la ei ca la prieteni. 

Dar nu au spus nimic pentru că era deja prea târziu, copacii dispăruseră peste noapte, în haosul organizării neorganizate de șantier. 

În locul unora au plantat (mult mai târziu) alții, mai mici, glădițe sau gingo biloba. Scumpi, că nu se cade alfel la Cluuj. 

Foto: Dumitru Cornel Vilcu

Intriga: Apoi a urmat lupta pentru ceilalți 13 sau diferența. Numărul nu a fost niciodată clar în afirmațiile și proiectele primăriei, tot investigația civică și istoricul google a indicat magnitutdinea și gravitatea crimei. 

Nu s-a știut multă vreme care sunt cei 13 din cei marcați cu galben în imagine. 

S-au răzvrătit oamenii și au cerut să înceteze masacrul, să rămână toți arborii maturi, s-au făcut dezbateri, s-au făcut proteste, cetățenii au argumentat și cerut să fie păstrați copacii. Au fost petiții, scrisori și cereri oficiale trimise autorităților.   

Foto: Dumitru Cornel Vilcu

Desfășurarea minciunilor: li s-a promis din partea autorităților că nu se vor mai tăia, nici reloca. 

Nu înainte de a încerca pe toate căile să ne amăgească că vor fi relocați cu responsabilitate și grijă, scoși cu un utilaj SF care nici nu există probabil, nu l-a văzut nimeni vreodată… și care nu le va afecta rădăcinile. 

Cauza relocărilor? Sunt bolnavi, deși nu dau nici un semn, sunt lipsiți de valoare estetică, și mai ales, afectează proiectul de regenerare urbană, sunt mai jos, mai sus, oricum numai nu unde s-a nimerit linia pavajului nou (poate c-a greșit cineva o cotă, dar nu va recunoaște neam așa ceva), cert este că prima motivare a relocării e că a fost coborâtă cota străzii, drept care rădăcinile copacilor au rămas descoperite și încurcă planurile de dezvoltare cu terase, nu mai au oamenii pe unde trece pe trotuarul care nu va mai exista, intenția fiind ca strada Universității să devină un „shared space”, shared = spațiu împărțit de pietoni cu mașinile (sic!) și ni s-a explicat că într-un „shared space” nu există trotuare…, sau pur și simplu, uite, nu sunt pe linia de copaci noi desenată și tot așa.  

Dezbaterile au fost un circ veritabil în care s-au remarcat: 

• Extremismul autocrat al primarului Boc în a repeta mecanic și pasiv agresiv la intervenția fiecărui participant că el crede în democrația participativă, DAR, ca primar, el își asumă și el face, și EL nu va permite haosul și anarhia. Haos care de altfel s-a instalat pentru că el nu și-a asumat niște dezbateri publice la momentul în care proiectul trebuia discutat și cu oamenii care vor beneficia de el. Pentru că încă suntem o democrație, deși nu chiar așa cum o descrie și dorește el.  
• Delirul fantasmagoric al arhitectului proiectului, Arnold Macalik, coordonatorul firmei Mossfern, care a contractat proiectul modernizării străzilor din centrul Clujului, și care a rămas de neclintit în superioritatea lui mimat aristocratică, chiar și în fața evidenței că este doar părerea lui și aproape o obsesie că ”muzica arhitecturală” a străzilor este stricată de teii maturi sau bătrâni care nu sunt aliniați cu planșele lui și strică asfaltul cu rădăcinile și fac mizerie vara și sunt, în general, o pacoste, de aceea trebuie înlocuiți cu alți copaci, cu glădițe mlădioase, pentru că lui îi place coroana glădiței și astfel vor fi puse în evidență fațadele clădirilor și linia străzilor… 
• Insistențele și argumentele din toate perspectivele (ecologice, climatice, umane, sociale, culturale, estetice, chiar și arhitecturale și istorice) ale cetățenilor ca să își poată exprima dezacordul pentru tăierea copacilor. Au suportat oamenii 6 ore (!!) de intervenții și vorbit peste ei, tăiat microfon și întreruperi ale primarului, până târziu în noapte. Au fost de la studii științifice, argumente arhitecturale, ecologice, rugăminți, la promisiuni de înlănțuire, la implorări cu lacrimi în ochi să lase copacii în pace. 

Extras din dezbaterea publică din 10 iulie 2023 – în partea stângă a imaginii arhitectul Arnold Macalik în timpul dezbaterii. 

Dacă vi se pare ireal sumarul, să știți că nu e. Aveți o înregistrare pe care o puteți urmări aici: https://www.facebook.com/PrimariaClujNapocaRomania/videos/623157286576306

S-a încheiat cu ”o să mai vedem”, avem o ședință de consiliu local, mai facem o dezbatere cu specialiști, mai facem o ședință de urbanism, consilierii trebuie să hotărască, DAR OSĂ luăm în calcul părerile cetățenilor. 

Război administrativ de uzură = Desfășurarea mai departe: 

Apoi a mai fost o ședință de consiliu local, a mai fost o dezbatere, a mai fost o ședință CTATU la care autoritățile au încercat tot ce au putut să împiedice participarea oamenilor simpli. S-a decis și acolo că vor lua în calcul ce spun cetățenii. Structura și vibe-ul a fost același ca în prima dezbatere. Agresivitatea și bullying la adresa cerințelor oamenilor de a lăsa copacii în pace. 

Foto: Dumitru Cornel Vilcu

Între timp, discursul primarului s-a metamorfozat cameleonic în unul pro-copaci, a făcut tot ce putut să transforme din vorbe conflictul cetățeni-primărie într-un conflict cetățeni-arhitect sau cetățeni anarhiști – democrația cuminte și stabilă și dezvoltatoare. Și a mințit mult și urât despre cum fiecare copac va fi protejat. În acest timp rădăcinile copacilor erau dezgolite în luna lui august, înconjurate de beton, praf, mizerie, secetă. Chiar și în timpul unor alte discuții despre cum Clujul este deja neutru climatic. 

Foto: Lucrina Ștefănescu

Apoi oamenii au căutat copacii mutați, locul unde se aflau în plină vară, dezrădăcinați, și i-au găsit după niște poze dintr-un reportaj, în niște găleți, pe moarte… 

Foto: Euronews

De ce a trebuit să îi caute, adică nu trebuia să se știe locația din discuțiile cu autoritățile, alea multe de mai sus? Pentru că la Cluj se minte, se minte din greu și fără nerușinare. Angajați ai primăriei, primarul însuși, au afirmat că da, copacii sunt mutați, nu tăiați, dar nu au spus unde – 2 locații și atât – și nu toți au putut fi identificați în pozele arătate și nu au vrut pur și simplu să indice locurile unde sunt. Nu a existat deschidere, transparență, nici măcar înțelegere. 

Probabil, funcționarii primăriei subjugate ”dezvoltării” și banului, obsedată de aceste aspecte, nu puteau pricepe neam cum de se revoltă atât de mulți oameni, clujeni născuți clujeni, deci nu numai vinituri (care e un fel de vină de neiertat aici), profesori universitari, arhitecți, artiști, ingineri, programatori, învățători, vânzători la magazin, doctori, avocați, actori, muzicieni, cum de se revoltă și fac atâta caz pentru niște copaci bătrâni unii?? Cum?

Agonia:

Apoi s-a așternut liniștea. Au încetinit și lucrările de modernizare a străzii. Copacii rămași au îndurat o vară întreagă și o toamnă cu rădăcinile dezgolite… 

Primăria a reziliat contractul cu arhitectul Macalik, acesta a dat în judecată primăria. Încă se judecă. 

Apoi a venit un nou proiectant, care a pornit cu aceleași obsesii – să fie îndepărtați copacii vechi (2-3 sigur), înlocuiți de alții noi. 

Că așa e proiectul, dar de fapt, că așa vrea primarul. 

Oamenii s-au revoltat din nou, dar informațiile nu au mai răzbătut nici în presa locală, care, cu mici excepții notabile de respectat pentru curaj, oricum a urmărit de departe și tăcută acest dendrocid, atunci când nu a lăudat mărețele realizări ale primăriei în materie de parcuri curățate de copaci maturi și valoroși. 

A urmat o perioadă în care nimeni nu mai știa nimic despre soarta copacilor de pe strada Universității.

Despărțirea: De Sărbători, oamenii prieteni ai copacilor care păreau că au scăpat, au venit să petreacă la trunchiul lor alături de ei, încă, în spirit de frondă față de haosul roz bubuit al târgului de Crăciun organizat festivalier și exagerat de scump din piața centrală a orașului, în vreme ce străzile copacilor erau lăsate neterminate, în haos constructiv / constructor, haos… 

Apoi a apărut informația că va dispărea cu siguranță unul dintre cei doi copaci care mai rămăseseră din garda celor vechi amenințați. Cel din dreptul Bisericii Piariste, cel mai vinovat dintre toți de păcatul disturbării muzicii arhitecturale. Oamenii au venit să-l mai vadă în rădăcini încă o dată, să-i colinde. 

Foto: Dumitru Cornel Vilcu

Apoi a fost bubuiala de sărbători, cu ore întregi de petarde și artificii belicoase chiar deasupra lor și apoi… 

Deznodământul: într-o noapte de ianuarie 2024…, l-au tăiat. 

L-au tăiat noaptea, ca ucigașii. 

Și apoi au acoperit locul crimei cu niște gunoaie și mizerii, pentru că, nu-i așa?, poate nu observă nimeni… lipsa…

Foto: Dragos Vana și Dumitru Cornel Vilcu

De fapt, nu știm dacă e finalul aici. Mai e un copac vizat de tăiere, salcâmul ca o stampă japoneză de frumos vara, din dreapta bisericii, păzit acum de o toaletă ecologică strategic și estetic amplasată în dreptul arhitecturii muzicale atât de prețuite. 

Dilema: Dar de ce țin oamenii ăștia atât de mult la niște copaci? De ce atâta ”dramă”?

Vă pot spune doar ce cred eu, așa ca ”obsedată de buruieni” cum mi s-a spus că sunt.  

Copacii comunică și sunt ființe vii, sentiente, nu un simplu mobilier urban. Oamenii comunică. Cei care au suflet și cu ce, desigur.  

Nu unul, nu câțiva, ci toți cei care s-au implicat în apărarea acestor copaci mărturisesc și dau exemple ale creării unei legături cu aceste entități lemnoase, a unei memorii afective sociale care dă identitate culturală și spirituală orașului. Cu locurile și momentele în care acești copaci oferă liniște, repere, umbră și miros de acasă, de studenție, de prietenie, de îndrăgostire, de strada orașului în care ai crescut, iubit, făcut faculta, te-ai plimbat când erai trist, vesel sau furios, ți-ai dus copiii la plimbare, la concert sau să admire arhitectura patrimoniu, ai fost la librăria din colț sau ai strigat sau murit pentru libertate la revoluție, ai murit doar un pic la protestele geroase, sau ai găsit acel spirit de comunitate când fremăta ecoul între zidurile vechi de strigătele Uniți, salvăm, Roșia Montană…. Adică niște munți cu pădure și copaci… 

Cred că locurile în care trăim ne vorbesc mai mult decât prin piatră, beton și arhitectură, decât prin planșele și planurile desenate de arhitecți. Muzica arhitecturală are tonuri verzi, are tonuri de ramuri, de flori primăvara și are tonuri de oameni. 

Locurile în care trăim sunt în primul rând natură, chiar și în orașe, ele respiră prin natura pe care o mai permitem lângă noi, în jurul nostru, în legătură cu noi. 

În numele acestei legături afective, oameni educați și serioși au venit să se roage cu lacrimi în ochi de un primar să nu mai ciopârțească acești copaci și nici un copac din oraș. 

Da, oamenii au suflet, copacii au și ei suflet. Oricât de greu ar părea de înțeles pentru unii.  Suflete care comunică. Până aici nici o dramă, poate doar o mică poezie. 

Drama e că acești oameni nu au fost ascultați. Că pe copaci nici nu visează să-i asculte, apere sau reprezinte vreo instituție.

Drama e că poezia asta care e palpabilă, e vizibilă, e asumată, și semnată, frate, cu subsemnatul și ore de argumente și discuții, a fost pur și simplu scuipată de minciunile unor funcționari. Prin vocea unui primar. 

Și drama se naște din nedreptatea aceasta. Că voci și eforturi și vieți care au dreptul să existe, să se audă, să fie, NU AU FOST ASCULTATE, NU AU FOST VĂZUTE. Am fost mințiți și sfidați cu nerușinare, cu tot cu copacii noștri. 

Tragedia e că aceiași oameni care mint și sfidează iau decizii pentru toate parcurile și spațiile verzi din oraș. Cu aceeași obtuzitate și orientare doar spre profit și beton. Sunt aceiași ca tolerează toaletarea barbară a copacilor, lucru care le reduce viața și le crește suferința. 

Sunt aceiași care taie sute de copaci maturi, sănătoși și valoroși de pe orice zonă verde care intră în reamenajare urbană, pentru a-i înlocui cu alți arbori, tineri, scumpi, plantați în condiții necompatibile cu biologia supraviețuirii. Vezi cazurile parcurilor Armătura și Feroviarilor din același Cluj care se pretinde neutru climatic. 

Pacul Armătura din Cluj, înainte (stânga) și după (dreapta) “re-generarea” urbană 

Dincolo de poezie, dramă, tragedie, e legea. Sau legile. Juridice, dar și cele biologic inexorabile.

Legile care spun că spațiul verde din orașe devine vital vieții umane de calitate, că nici un metru de spațiu verde nu mai trebuie tăiat, dacă vrem să ne păstrăm șansa de a supraviețui schimbărilor climatice. 

Proiectul ăsta de refacere a străzilor din centrul Clujului a fost făcut în sprijinul obiectivelor de realizarea a neutralității climatice, cu fonduri europene câștigate cu acest atu. 

Discuțiile din dezbateri, lupta pentru copacii ăștia s-a dus în timp ce Legea refacerii naturii era votată. 

Legea aceasta, de care sigur-sigur primarul Boc nu e străin, spune clar că va trebui să ne asigurăm că nu există nici o pierdere de spațiu verde urban și de acoperire a coronamentului, comparativ cu 2021 (!). Când copacii ăștia trăiau și erau în plină producție de oxigen. Spre deosebire de copacii replantați, care, din păcate, au șanse mari ca până în 2030 să moară din cauza plantării în condiții nepropice, a supraîncălzirii betonului din jurul lor. 

Art 6 din https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52022PC0304

Desigur, tăierea unor copaci și înlocuirea cu alții noi, pe sistem consumerist, e parte din logica dezvoltării urbane clujene, dar dacă vrem cu adevărat să devenim neutri climatic, așa cum clamăm, dacă într-adevăr ne pasă de aerul real, nu de cel estimat sau din planșe arhitecturale, de aerul pe care îl respirăm noi și pe care îl vor respira copiii noștri, e nevoie, oricât de idealist ar părea, să ne trezim. Și să ne apărăm copacii și verdele, oriunde ar fi ei. 

Epilog (cvasi optimist): 

În ciuda suferinței pentru moartea acestor copaci, în ciuda revoltei și furiei care se naște în mine retrăind periplul acestor copaci iubiți de multă lume și de mine printre ei, mă ține pe linia de plutire faptul că, în anul amorțirii 2023, la Cluj, povestea copacilor universității a marcat trezirea și coagularea forțelor civice clujene care păreau să fi adormit. 

Și marchează trezirea pe tema naturii și a verdelui, cea care, cred eu, este în ADN-ul acestei regiuni de Ardeal și Românie. 

Vi se poate părea puțin, dramatic, nerelevant electoral sau politic. Eu zic că e ce spune că e. Apărarea naturii.  

Lunile următoare vor fi turnesol. Rămâne doar să supraviețuim dezamăgirii, suferinței, sfidărilor și jignirilor aduse profund spiritului clujean, da, de fix cei care își pun constant masca de apărători ai sustenabilității și neutralității climatice, câtă vreme acestea aduc bani europeni pe care îi putem zidi, betona și putrezi în proiecte buzunare fantoșe.