Peste 1.540 de persoane au murit și alte peste 3.350 au fost rănite în accidente rutiere, anul trecut, pe drumurile din România. Știrile cu accidente rutiere sunt unele din cele mai citite în presa românească și, cu cât numărul de victime este mai mare sau întâmplarea mai “spectaculoasă”, intră pe TV. Ce facem când ascultăm detaliile unui accident? Poate o cruce, poate un “doamne ferește!”, poate un moment de tăcere sau, pur și simplu, trecem peste. Pentru că e ușor să trecem peste, la un alt canal, la următoarea știre, la următoarea poveste. Căci nu am fost acolo și nici nu cunoșteam victimele, nu știm drumul, nici satul, nu ne afectează personal și nu ne schimbă cursul vieții. Planurile tot planuri rămân, dimineața bem aceeași cafea, intrăm pe aceleași aplicații și continuăm să ne plângem de aceleași probleme. Și chiar dacă am fost acolo, ocolim cu gândul că nu suntem în locul lor.
Trecem peste, fără să ne gândim la ce rămâne, după ce carosabilul e curățat, după țipete înăbușite de durere, după prim-ajutoare, rugăciuni, rapoarte, după ce mașinile continuă să depășească. “Suntem obișnuiți” să vedem accidente, să auzim știri, cu drumurile morții, cu statisticile ce ne plasează fruntași la numărul de tragedii pe șosele… cu viteza, depășiri riscante, traversat prin locuri nemarcate, de parcă am fi nemuritori și faptele noastre nu consecințe. Până au. Suntem atât de obișnuiți cu tragedii, încât am devenit paralizați, iar întrebarea aici este simplă: unde se oprește obișnuința și când începe indiferența?
Senatul a adoptat de curând legea care propune anularea pe viață a permisului auto, dacă conducătorul a provocat un accident soldat cu pierderi de vieți omenești, fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. O măsură pentru reducerea numărului de decese pe drumurile din țară, pozitivă, de speranță, o continuare a legii Anastasia. O măsură ce oferă speranță pentru cei care nu sunt obișnuiți, pentru cei care nu știu că numele de familie contează în justiție, care nu știu de 2 Mai, de copii loviți pe trecerea de pietoni, de E85, de oameni care omoară oameni, pentru cei care nu au stat pe avarii pe marginea drumului, pentru victime. Vrem să fim acei cineva, însă anii ne-au paralizat atât de tare și suntem prea obosiți să mai oprim. În anul alegerilor, vreau să cred că nu suntem indiferenți și că există o linie continuă peste care nu putem depăși.
