duminică, noiembrie 10, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneBanca Transilvania preia OTP Bank România. Tranzacție de 347,5 mil. euro

Banca Transilvania preia OTP Bank România. Tranzacție de 347,5 mil. euro

Finalizarea tranzacției este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor din partea BNR și a Consiliului Concurenței. 

Banca Transilvania (BT) a anunţat vineri oficial achiziţia OTP Bank România şi a companiilor de leasing şi de asset management, tranzacție în valoare de 347,5 milioane de euro.

Ca urmare a acestui acord, OTP Group vinde subsidiarele sale din România, marcând ieșirea de pe piața locală. Finalizarea tranzacției este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor din partea BNR și a Consiliului Concurenței. 

După primirea aprobărilor, Banca Transilvania va fuziona cu OTP Bank România. „Până atunci, OTP Bank România și subsidiarele sale vor continua să-și onoreze angajamentele față de clienți și să ofere servicii la cel mai înalt nivel. În această etapă, din partea clienților OTP Bank România nu este nevoie de nicio acțiune, ei vor beneficia de aceleași condiții de până acum în relația cu OTP România. Banca își menține angajamentele față de Bethlen Gabor Foundation și va continua să colaboreze cu clienții săi în termenii și condițiile existente, incluzând servicii oferite în mai multe limbi/bilingv, unde este necesar”, anunță BT, într-un comunicat de presă

Consultanții BT în această tranzacție au fost: Barclays Bank Ireland PLC (consultant financiar), Filip & Company (consultant juridic) și PwC România (consultant due diligence).

„Pentru Grupul Banca Transilvania, achiziția afacerii OTP Group în România este o oportunitate de a ne întări poziția de lider pe piață și de a contribui la consolidarea pieței bancare din România. Continuăm planurile noastre ambițioase pentru creșterea organică a băncii, cu menținerea interesului pentru viitoare oportunități de achiziții. Mulțumim echipei OTP Group pentru ceea ce a construit în țara noastră și pentru discuțiile pragmatice, care au dus la rezultate pozitive. Le spunem bun venit la BT clienților și angajaților OTP Bank România”, a declarat Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania.

Banca Transilvania a cumpărat în ultimii ani patru bănci, respectiv Volksbank, Banc Post, Idea Bank şi acum OTP. În prezent, are 20% cotă de piață, peste 4 milioane de clienți, aproximativ 10.000 de angajați.

Articolul precedent
Articolul următor
Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare