vineri, iunie 21, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticRamona Strugariu: "Mă tem că este doar un timid început pentru cum...

Ramona Strugariu: „Mă tem că este doar un timid început pentru cum va arăta, în curând, România”

Fostul europarlamentar Ramona Strugariu, candidată REPER în aceste alegeri locale și europarlamentare, a comentat, la rândul ei, rezultatul acestor alegeri. Și, deși admite că scorul partidului din care face parte e unul mai mic decât se aștepta, aceasta declară că există probe temeinice care indică fraude importante. Care, însă, nu contează pentru autorități.

Ramona Strugariu, cunoscută pentru seriozitatea ei în toate demersurile politice pe care le-a avut de-a lungul vremii, pare să aibă argumente destul de clare în sensul fraudării voturilor formațiunii din care face parte. De altfel, chiar co-președintele REPER, Dragoș Pîslaru, anunță că la o secție din Sectorul 1, partidul său a câștigat deja o contestație. În secția 44, unde REPER figura în procesul verbal cu 0 voturi s-a demonstrat că partidul avea, de fapt, 93 de voturi. Și nu e un caz unic.

„Primim zeci de mesaje de la oameni care ne spun că deși au votat cu REPER, procesul verbal din secția în care au votat arată 0 voturi pentru partidul REPER. De ce ne-a fost teamă legat de OUG care ne-a anulat dreptul la delegați în secții, asta s-a întâmplat.

Cel mai flagrant caz este al deputatei Oana Cambera, deputat și candidat REPER la europarlamentare, care a votat cu toată familia într-o secție din Tunari și în dreptul Partidului REPER apar 0 voturi în acea secție.” – a scris Pîslaru.

Ramona Strugariu spune că își asumă rezultatul alegerilor, însă nu poate să nu remarce aceste aberații care se constată în teren, imediat după alegerile locale și europarlamentare. Ea crede că aceste fraude indică, de fapt, un drum foarte greșit pe care merge acum România, fără să-și dea pe deplin seama de pericol:

„Dincolo de asumarea rezultatului – care e clară pentru mine, urmează nişte zile în care voi lua decizii foarte limpezi – ați văzut că sunt aproape 500 000 de buletine de vot nule la acest tur de scrutin? Jumătate de milion de voturi.

Şi ne scriu in continuare oameni care spun că au votat pentru noi la secții unde apar în PVuri zero voturi Reper.

Aşa funcționează lucrurile, acum. Mă tem că este doar un timid început pentru cum va arăta, în curând, România.” – a punctat Ramona Strugariu pe social-media.

Aceasta mai susține că felul acesta de a face lucrurile începe să contureze o nouă democrație, în care toți știu, dar nu le pasă.

Biroul Electoral Central ne-a respins toate cererile de renumărare, inclusiv cea de la Tunari, iar sesizările oamenilor continuă să curgă. Verificăm PV cu PV. Noi ştim că oamenii au votat. Ei ştiu. Dar nu le pasă.”, a mai anunțat aceasta.

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare