miercuri, iunie 26, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticElena Lasconi a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al USR 

Elena Lasconi a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al USR 

Imediat după câștigarea alegerilor, Elena Lasconi a declarat: "De astăzi începe reconstrucția USR și tot de astăzi vom lucra mai uniți și mai determinați ca niciodată, pentru că în joc e pierderea democrației din România".

Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung, a câștigat funcția de președinte al partidului Uniunea Salvaţi România (USR), după ce a obținut 68,14% din voturile exprimate. Scrutinul s-a desfășurat online timp de două zile, în perioada 24-25 iunie, timp în care au votat 11.333 din 25.607 de membri USR.

Alegerile interne au avut loc după ce președintele Cătălin Drulă a ieșit în spațiul public din cauza rezultatului dezastruos al USR la alegerile din 9 iunie.

Imediat după câștigarea alegerilor, Elena Lasconi a declarat: „De astăzi începe reconstrucția USR și tot de astăzi vom lucra mai uniți și mai determinați ca niciodată, pentru că în joc e pierderea democrației din România. Poate că nu întâmplător am câștigat aceste alegeri astăzi, de Ziua Drapelului. (…) Concentrarea puterii în mâinile unor partide învechite în rele și mimarea că ar consulta populația, românii, din patru în patru ani, le-a adus românilor doar dispreț, furt din buzunarele celor de bună credință, care muncesc pentru România. Asta a dus la slăbirea statului. Puterea poporului înseamnă putere în fiecare zi, și nu doar o dată la patru ani. (…) La Câmpulung am demonstrat că pot să construiesc punți între oameni și generații și să reunific oamenii în jurul unor valori precum munca, respectul față de oameni, eficiența în a reconstrui societatea. (…) Asta o să fac și în USR”.

Rezultatul alegerilor din USR:

Elena Lasconi – 68.14% – 7701 voturi

Cristian Seidler – 16.57% – 1873 voturi

Radu Hosu – 12.54% – 1471 voturi

Gabriel Filip – 2.74% – 310 voturi

După alegerea preşedintelui USR, urmează să fie stabilit noul Birou Naţional, prin vot al delegaţilor la Congres. Cei 24 de noi membri ai noului Birou Naţional vor fi aleşi în Congresul partidului, convocat pentru 29 iunie.

De profesie economist, Lasconi a lucrat aproape 25 de ani la PRO TV ca reporter, realizator și moderator TV, dar și ca director de vânzări. Ea a câștigat alegerile pentru primăria Câmpulung în 2020, iar în urma alegerilor de anul acesta a fost realeasă cu aproape 70% din voturi. Anul trecut, fusese cap de listă la europarlamentare (din partea USR), dar s-a retras după scandalul mediatic pe care l-a declanșat declarând că a votat DA la Referendumul pentru Familia Tradițională, organizat de Liviu Dragnea și boicotat la vremea respectivă. Vezi și Politicianul contrazice omul. Elena Lasconi își schimbă poziția față de LGBTQIA+ 

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare