Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) au lansat miercuri campania „Noi știm ce vrem, dar cine își asumă?”, menită să aducă problemele și prioritățile elevilor în atenția viitorilor candidați la alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an.
„Demersul are rolul de a aduce în atenția candidaților nevoile și dezideratele elevilor, studenților și tinerilor, astfel încât asumările viitorilor aleși să fie construite pe baza solicitărilor beneficiarilor sistemului educațional din România și ale tinerilor, marcând astfel importanța implicării acestora în toate procesele decizionale, încă de la inițierea lor”, potrivit unui comunicat al ANOSR.
În perioada următoare, organizațiile vor înainta către candidați un set de priorități pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ și a sectorului de tineret din România. De asemenea, acestea au invitat candidații la dialog, cu scopul de a dezbate integrarea propunerilor în programele de guvernare.
Totodată, cele trei asociații au amintit că au transmis în trecut mai multe propuneri liderilor politici, care vizau creșterea finanțării în domeniul educație, a accesului la învățământ și a oportunităților pentru tinerii din medii defavorizate.
„Atragem atenția candidaților la alegerile parlamentare și prezidențiale asupra necesității de a prioritiza nevoile tinerilor și ale beneficiarilor sistemului educațional, incluzându-le în programele de guvernare pe care și le asumă pentru un potențial mandat, demonstrând astfel un interes real, transpus în măsuri concrete, nu doar la nivel declarativ”, mai arată sursa citată.