În spatele fiecărei operațiuni de sabotaj există oameni care pot fi recrutați, convinși sau cumpărați. Dar, dincolo de rețelele pe care serviciile de informații încearcă să le identifice și să le destructureze, există o problemă mult mai greu de rezolvat: ce se întâmplă cu o societate în care neîncrederea în instituții este atât de mare, încât adevărul ajunge să fie privit ca o minciună, iar minciuna ca singura explicație acceptabilă? Ce se întâmplă când propaganda nu mai trebuie să convingă oamenii să iubească Rusia, ci doar să-i facă să nu mai aibă încredere în propria țară, în instituțiile ei și în cei care încearcă să îi avertizeze asupra pericolelor?
Despre toate acestea am vorbit cu Sergiu Mișcoiu, profesor de Științe Politice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializat în studii europene și analiza extremismului, după ce SRI a anunțat destructurarea unei rețele de sabotaj coordonate de Rusia, în legătură cu incendiul de la Carfil, Brașov. L-am întrebat de ce atât de mulți români se întreabă, în batjocură, „Unde sunt rușii?”, de ce unii ajung să nege chiar și realități pe care le pot vedea cu ochii lor și cât de pregătită este România să facă față unui război care nu se duce doar cu arme, drone și explozibili, ci și prin manipulare, frică și dezbinare.
Răspunsurile profesorului conturează imaginea unei societăți vulnerabile nu doar din cauza amenințărilor venite din afară, ci și din cauza propriilor fisuri. O societate în care oamenii se simt abandonați, nedreptățiți și tot mai străini de instituțiile care ar trebui să-i protejeze. Iar avertismentul lui Sergiu Mișcoiu merge dincolo de propaganda care ne poate schimba felul în care înțelegem lumea: într-o țară în care solidaritatea se erodează, iar unii ajung să creadă că orice este permis dacă se consideră nedreptățiți, recrutarea pentru acțiuni împotriva propriei țări poate deveni o amenințare și mai greu de combătut.
Carmen Dumitrescu: În seara asta, SRI tocmai a anunțat că a destructurat o rețea de sabotaj coordonată de Rusia, implicată în incediul de la Brașov. În ultima vreme, după cum probabil vedeți și dumneavoastră pe social media, foarte mulți români se întreabă batjocoritor: “Unde sunt rușii?” De ce e atât de greu să vedem rușii?
Sergiu Mișcoiu: Sunt două chestiuni aici: una e realitatea și alta e percepția. Chestiunea realității e una care poate fi documentată mai ales de către SRI și de către alte instituții abilitate, și sunt absolut convins că mai există și alte cazuri care au fost demantelate, despre unele nu se poate vorbi, despre altele este poate prea devreme să se discute. Am avut de la începutul războiului din Ucraina și alte tentative care mergeau în aceeași direcție. Aceasta de acum e una cât se poate de clară și de bine documentată. Facem parte dintr-o rețea europeană, deci nu suntem singura țară vizată, cu un sistem asemănător, e un kit de lucru cu care sunt foarte bine obișnuite serviciile rusești și au capacitatea de a recruta inclusiv în țări occidentale persoane care n-au teoretic nicio legătură cu Rusia. Există și alte tipuri de asemenea operațiuni mult mai sofisticate, mult mai bine ticluite. Și era doar o chestiune de timp până ce vom fi avut o punere a reflectorului asupra unei asemenea operațiuni în integralitatea ei.
Dar asta nu înseamnă că nu mai sunt și altele și că nu au fost și altele.
Și mai e chestiunea percepției, care e cel mai dificil de rezolvat, pentru că în continuare, chiar și după aceste dezvăluiri, un număr considerabil de oameni vor spune că totul e o invenție pentru a strânge robinetul libertăților publice. Retorica aceasta, care înainte de 2024 era doar a Dianei Șoșoacă, s-a răspândit într-un mod viral în societatea românească. Eu am studiat puțin fenomenul, am făcut interviuri inclusiv cu oameni din sate din Tulcea în care au căzut drone și care spuneau că dronele nu există. Deci până acolo merge conspiraționismul.
Cum vă explicați asta? Care au fost, pe scurt, concluziile acestui fenomen pe care l-ați studiat? De ce neagă unii oameni realitatea cu atâta vehemență?
Pentru că sursele lor de informare sunt total diferite, nu mai au niciun fel de legătură cu sursele de informare oficiale, acolo există doar minciuni, manipulare și îngroșarea realității. Și prin acumularea unor asemenea surse cu care ești hrănit zilnic, ba chiar ajungi să te ferești de alte surse, pentru că le consideri dăunătoare, îți formezi o imagine paralelă cu realitatea. Înainte nu era posibil așa ceva, înainte de aceste rețele de social media. Acum chestiunea a devenit posibilă pentru o masă largă de persoane și asta face ca un număr mare de indivizi să aibă convingeri și un comportament de consum al informației care nu are niciun fel de legătură cu ceea ce știm noi din mijloacele legitime de informare, jurnalismul adevărat și știrile verificate. Aici e marea capcană.
În același timp, mai multe nave au fost lovite în Marea Neagră de drone rusești, iar președintele țării a spus că Rusia desfășoară un proces de escaladare. În paralel, vedem că se confirmă și operațiuni de sabotaj pe teritoriul României. Cât de îngrijorați ar trebui să fim?
Ar trebui să fim suficient de îngrijorați, încât să ne formăm mijloace de apărare mult mai eficiente decât cele pe care le-am avut până acum, inclusiv prin informarea publicului și prin măsuri de retorsiune față de mijloacele acestea de război hibrid pe care le practică Rusia. Deci fără a crea panică, trebuie totuși să existe o maximă seriozitate în tratarea acestor probleme. Și negarea realității nu ne ajută deloc.
Este important în domeniul militar să găsim acele formule care ne vor permite să interceptăm dronele, inclusiv cele maritime, într-un timp scurt și cu mai mare eficiență și, în planul informațiilor, să folosim toate mijloacele contra propagandei, inclusiv elemente care țin de restricționarea unor canale, pentru a reuși cât de cât să ținem lucrurile sub un relativ control sau să recâștigăm un anumit control asupra unui flux de informații.
Având în vedere războiul informațional care se desfășoară la noi în zonă de mulți ani, voiam să vă întreb dacă autoritățile române reacționează bine la situație sau dacă sunt depășite?
Au fost extrem de depășite la început, nu au avut niciun fel de reacție reală. Acum există tot mai multe elemente care duc cu gândul la faptul că autoritățile s-au trezit. Acum, a te trezi și a fi conștient de problemă nu este decât primul pas în a rezolva. Sunt însă și măsuri care au fost luate tot mai activ și, mai ales, este necesar să se coreleze aceste măsuri cu cele luate de partenerii din Uniunea Europeană, din NATO, adică să nu ne formăm popriile seturi de măsuri, care s-ar putea să fie total inadaptate, ci să fim în convergență cu sistemele mai avansate. Și îmi vin în minte rapoartele care au fost făcute de serviciile de informații franceze privind interferența alegerilor din 2024 din România. Acele tipuri de bune practic din domeniul contrainformațiilor ar trebui să permită și o reacție care să fie pe măsură. Pentru că tehnologia și metodele evoluează foarte rapid și nu cred că vom putea singuri să rezolvăm aceste probleme.
În finalul discuției noastre revin la povestea sabotajului coordonat de Rusia. SRI dă în comunicatul său sfaturi despre cum ar trebui oamenii să sesizeze proceduri de recrutare pe rețelele de socializare, prin oferte care par banale și inofensive. Dar cum se protejează de acest fenomen o populație care nu crede că rușii au vreun amestec în felul în care stau lucrurile astăzi în România?
Din păcate, este foarte greu să protejezi acești oameni. Mai ales că neîncrederea în instituții e foarte ridicată în România. Apoi există și o parte a românilor care, chiar dacă ar ști că există asemenea tentative, nu ar fi deloc impresionați de caracterul greșit pe care îl au astfel de acțiuni. Unii chiar s-ar vinde destul de ușor pentru treizeci de arginți în plus, pentru că astăzi coeziunea societății românești este una scăzută. Și asta e foarte limpede. Iar guvernele distante și aroganța discursului public nu ajută deloc în această privință. Deci răspunsul e că nu avem o soluție, urmărirea aceasta e foarte grea, aproape irealizabilă și, mai ales, dacă va crește numărul celor care vor considera că sunt nedreptățiți, și fiind nedreptățiți, nimic din ce ar face nu ar fi imoral, atunci vom constata și voluntariatul în acțiunea de trădare. Și asta e și mai îngrijorător.




