Anchetatorii susțin că Murillo Diosa Luis Alfonso, fost militar instruit în culegere de informații, a făcut recunoașteri la fața locului, a realizat fotografii și a căutat online materiale despre fabricarea dispozitivelor explozive.
„Pe parcursul lunii iulie 2024, la instigarea unei persoane, cetățean străin rezident în Federația Rusă, bărbatul ar fi desfășurat o activitate intensă de documentare pentru punerea în aplicare a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective din România, toate prezentând importanță deosebită, de natură să pună în pericol securitatea națională.
În perioada 28 – 30 iulie 2024, fiind prezent fizic pe teritoriul României, bărbatul de 34 de ani ar fi procedat la efectuarea recunoașterii obiectivelor pe care ar fi intenționat să le distrugă prin incendiere/explozie, la identificarea căilor de acces și de retragere ale obiectivelor vizate, obiective situate în proximitatea unui complex din județul Ilfov, unde s-ar fi aflat un depozit de deșeuri reciclabile, precum și două sonde de extracție a petrolului și o stație de reglare/măsurare gaze naturale”, anunța, la acea vreme, Poliția Română, potrivit Agerpres.
El nu a reușit să-și pună planul în aplicare.
„Întrucât sabotorul a fost reținut și nu a mai putut comunica cu coordonatorii, aceștia au fost induși în eroare de faptul că, în aceeași perioadă, la 01.08.2024, a avut loc un incendiu cauzat de un scurtcircuit, însă în localitatea Bragadiru din județul Teleorman. Astfel, canale de Telegram rusești au prezentat, în mod fals și cu imagini de la alte incendii, operațiunea ce viza locația din localitatea Bragadiru, Ilfov, identificată ca facilitate implicată în susținerea efortului de război al Ucrainei, acțiunea fiind atribuită unei grupări ucrainene de rezistență ce a distrus prin incendiere un ‘centru logistic unde era stocat combustibil ce urma să ajungă în Ucraina’. Informațiile au fost dezmințite în mass-media românească, la momentul respectiv, ca urmare a unor comunicate oficiale emise de autoritățile române”, declara SRI la acea vreme.




