Leonardo Badea, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), atrage atenția asupra riscurilor generate de dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale (AI), într-un moment în care capacitatea instituțiilor și a societății de a reglementa și controla noile tehnologii ar putea evolua într-un ritm mai lent.
Într-o analiză publicată de Economedia, acesta introduce conceptul de „decalaj Azazel”, definit ca diferența dintre viteza cu care o societate dobândește noi capacități tehnologice și ritmul în care își dezvoltă normele, competențele, instituțiile și responsabilitatea necesare pentru utilizarea acestora.
Ideea pornește de la o întrebare fundamentală: poate societatea să gestioneze în mod responsabil o tehnologie înainte ca aceasta să devină mai puternică decât mecanismele create pentru controlul ei?
Conceptul își are inspirația în Cartea lui Enoh, o scriere religioasă veche în care Azazel este prezentat ca o figură care transmite oamenilor cunoștințe și tehnici noi, inclusiv fabricarea armelor. Dincolo de dimensiunea mitologică, povestea evidențiază o problemă care rămâne actuală: dobândirea unor instrumente mai puternice nu garantează automat și înțelepciunea necesară utilizării lor.
Leonardo Badea transpune această idee în contextul transformării digitale și al extinderii inteligenței artificiale. Astfel, decalajul apare atunci când progresul tehnologic depășește capacitatea organizațiilor și a autorităților de a identifica riscurile, de a stabili reguli și de a asigura utilizarea responsabilă a noilor instrumente. Un decalaj mare poate favoriza apariția unor riscuri sistemice, cu efecte disruptive asupra economiei și societății. În schimb, investițiile realizate simultan în tehnologie și în mecanismele de guvernanță pot contribui la limitarea vulnerabilităților.
În opinia lui Badea, dezvoltarea inteligenței artificiale trebuie însoțită de o adaptare corespunzătoare a cadrului legislativ și a principiilor etice. Un reper important îl reprezintă Regulamentul european privind inteligența artificială, cunoscut drept AI Act, adoptat în 2024. Cadrul european urmărește să echilibreze dezvoltarea tehnologică și inovarea cu protejarea drepturilor fundamentale, transparența și siguranța utilizatorilor.
Regulamentul stabilește obligații diferențiate în funcție de nivelul de risc al aplicațiilor de inteligență artificială. Printre domeniile în care sunt necesare garanții sporite se numără evaluarea bonității persoanelor și accesul la anumite servicii esențiale.
De asemenea, responsabilitatea operatorilor, supravegherea umană și prevenirea discriminării sunt elemente importante pentru consolidarea încrederii în sistemele bazate pe AI.
Totuși, reglementarea nu este suficientă în sine. Companiile trebuie să își dezvolte propriile mecanisme de identificare și gestionare a riscurilor, astfel încât produsele tehnologice să nu afecteze infrastructurile critice și serviciile utilizate pe scară largă.
Analiza viceguvernatorului BNR evidențiază și dimensiunea economică a transformării tehnologice. Dezvoltarea inteligenței artificiale necesită finanțări importante, care pot proveni atât de pe piețele de capital, cât și din sistemul bancar. Unul dintre principalele argumente în favoarea acestor investiții este potențialul de creștere a productivității. În teorie, utilizarea AI poate permite producerea unei cantități mai mari de bunuri și servicii cu aceleași resurse sau cu resurse mai puține.
Badea subliniază însă că un avans al productivității nu se traduce automat într-o îmbunătățire proporțională a nivelului de trai. Beneficiile trebuie evaluate și prin prisma veniturilor populației, a satisfacerii nevoilor materiale și a posibilității reducerii timpului dedicat muncii. Prin urmare, o întrebare esențială este în ce măsură câștigurile economice generate de AI vor fi transformate în bunăstare generală și într-o calitate mai bună a vieții.
O altă temă abordată în analiză este relația dintre investițiile în inteligența artificială și datoria publică.
Leonardo Badea consideră că, în anumite condiții, investițiile publice directe și indirecte în tehnologii bazate pe AI ar putea contribui la creșterea capacității productive a economiei. Chiar dacă aceste investiții ar putea determina inițial o majorare a datoriei publice, efectele ulterioare asupra productivității și creșterii economice ar putea sprijini sustenabilitatea acesteia.
Logica este că o economie mai productivă poate genera venituri fiscale mai mari, ceea ce ar facilita stabilizarea sau reducerea ponderii datoriei publice în PIB.
Acest rezultat nu este însă garantat. Efectele favorabile depind de calitatea proiectelor finanțate, de randamentul investițiilor și de măsura în care creșterea economică suplimentară compensează costurile împrumuturilor.
Potrivit analizei, problema fundamentală nu este doar câtă datorie este utilizată pentru finanțarea AI, ci și câtă productivitate viitoare poate genera fiecare unitate de datorie contractată. Finanțarea unor proiecte insuficient de viabile ar putea produce efectul opus, amplificând vulnerabilitățile financiare fără a crea suficiente beneficii economice.
Pentru a analiza implicațiile decalajului Azazel, Badea prezintă un exercițiu de simulare bazat pe un model de creștere economică inspirat din modelul neoclasic Solow. Cadrul utilizat distinge între capitalul fizic, capitalul tehnologic și capitalul organizațional, acesta din urmă incluzând capacitățile și structurile necesare pentru valorificarea eficientă a tehnologiei.
Analiza compară trei scenarii: unul de bază, unul în care investițiile în AI devin mai eficiente fără o creștere corespunzătoare a resurselor alocate guvernanței și un al treilea în care accelerarea tehnologică este însoțită de investiții suplimentare în capacitatea organizațională. În scenariul accelerării AI, eficiența investițiilor tehnologice crește cu 80% începând cu a șasea perioadă analizată, fără o majorare simultană a resurselor alocate guvernanței. În scenariul dezvoltării complementare, impulsul tehnologic este însoțit de creșterea ponderii producției alocate capitalului organizațional, de la 4% la 10%.
Rezultatele simulării evidențiază că accelerarea tehnologică, în absența unor investiții corespunzătoare în capacitatea organizațională, poate accentua dezechilibrul dintre potențialul tehnologiei și capacitatea economiei de a-i gestiona efectele.
În schimb, dezvoltarea coordonată a capitalului tehnologic și a celui organizațional poate limita extinderea decalajului.
Autorul precizează că exercițiul are un caracter teoretic și ilustrează un mecanism economic posibil, fără a stabili empiric un nivel optim al decalajului Azazel.
Pe lângă aspectele economice și financiare, analiza atrage atenția asupra riscurilor de securitate asociate sistemelor de inteligență artificială. Badea menționează că au existat deja agenți AI capabili să identifice vulnerabilități de securitate și să vizeze componente ale infrastructurilor. În acest context, dezvoltatorii trebuie să acorde o atenție sporită modului în care sunt concepute, testate și implementate noile sisteme. Experiența altor industrii, precum aviația și energia nucleară, poate oferi repere pentru construirea unor mecanisme de control și a unei culturi organizaționale orientate spre siguranță.
Gestionarea riscurilor nu ar trebui să se limiteze la respectarea formală a reglementărilor, ci să devină parte integrantă a procesului de dezvoltare tehnologică. În această perspectivă, guvernanța, competențele specializate și procedurile de coordonare reprezintă investiții complementare celor în infrastructură digitală și algoritmi.
Înțelegem astfel că dezvoltarea inteligenței artificiale nu poate fi evaluată exclusiv prin viteza inovării sau prin creșterea productivității. Pentru ca beneficiile economice să fie durabile, societatea trebuie să dezvolte în paralel instituții eficiente, reguli adecvate, competențe și mecanisme capabile să gestioneze riscurile. Conceptul de „decalaj Azazel” sintetizează această provocare: tehnologia poate avansa rapid, însă capacitatea de a o controla și de a-i distribui beneficiile în mod responsabil necesită timp și investiții.
